Cinci noi focare de gripă aviară în gospodării ale populaţiei din judeţele Harghita şi Mureş au fost confirmate de către Laboratorul Naţional de Referinţă, în urma verificărilor efectuate după depistarea, la începutul lunii mai, a focarului din exploataţia comercială din localitatea Ungheni, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
“În baza probelor recoltate de Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, au fost confirmate de către Laboratorul Naţional de Referinţă din cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală cinci noi focare de gripă aviară, dintre care două în judeţul Harghita şi alte trei în judeţul Mureş, în gospodării ale populaţiei. În urma anchetei epidemiologice a rezultat faptul că atât focarul de la exploataţia comercială din localitatea Ungheni, cât şi focarele secundare au apărut din cauza comerţului cu păsări realizat prin intermediari şi magazine de vânzare a păsărilor vii”, precizează instituţia într-un comunicat transmis marţi Agerpres.
Reprezentanţii Autorităţii susţin că în urma verificărilor începute imediat după ce a fost suspicionată boala, respectiv 3 mai 2021, privind trasabilitatea păsărilor intrate în exploataţia comercială din localitatea Ungheni (judeţul Mureş) s-a constatat că, din loturile din care au provenit păsările, prin care cel mai probabil a fost introdusă boala în exploataţie, au fost distribuite păsări în 37 de judeţe la peste 2.500 de gospodării ale populaţiei.
“Menţionăm că vânzarea păsărilor (pui de o zi) din loturile respective s-a făcut fără documentele prevăzute de legislaţia în vigoare privind sănătatea şi bunăstarea animalelor”, spun aceştia.
De asemenea, la verificările privind trasabilitatea păsărilor ieşite din exploataţia comercială s-a constatat că au fost vândute păsări din exploataţie, în perioada de timp scursă de la apariţia bolii, către 2.206 gospodării ale populaţiei de pe teritoriul judeţului Mureş şi 65 de gospodării ale populaţiei de pe teritoriul altor nouă judeţe (Harghita, Neamţ, Braşov, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Alba, Sibiu, Maramureş, Satu Mare).
“Aria extinsă de distribuţie a unui număr mare de păsări, cu o stare de sănătate necunoscută şi prevederile legale europene (inclusiv ale Regulamentului Delegat (UE) 2020/687, care permite autorităţii competente să aplice, dacă este necesar, “măsuri suplimentare adaptate situaţiei specifice pentru a preveni răspândirea acestui tip de boli la animalele neafectate sau la oameni”) şi a celor naţionale, au reprezentat motivaţia pentru care comerţul cu pui către populaţie a fost suspendat iniţial”, precizează ANSVSA
Potrivit sursei citate, de la data suspiciunii focarului de la Ungheni până luni, 24 mai, au fost efectuate controale de către inspectorii sanitari veterinari la toate cele 2.206 gospodării ale populaţiei din judeţul Mureş, dar şi la celelalte 65 din cele nouă judeţe, respectiv 481 de controale la mijlocitorii de animale la care, conform listei de distribuţie prezentate de operator, au ajuns păsări din aceleaşi loturi. La rândul lor, mijlocitorii au comercializat pasările către gospodăriile populaţiei.
Tot în această perioadă au fost efectuate 902 controale în trafic (împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratelor de Poliţie Judeţene) şi 153 de controale la destinaţie privind puii de o zi proveniţi din schimbul intracomunitar. În urma acestor verificări au fost aplicate 41 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 271.120 de lei şi au fost emise două ordonanţe de suspendare a activităţii pentru 30 de zile.
“Principalele deficienţe constatate au fost legate de lipsa documentelor de provenienţă şi/sau care să ateste starea de sănătate a păsărilor; nerespectarea condiţiilor de biosecuritate; semnarea certificatelor de sănătate pentru comercializarea păsărilor vii de către persoane neîmputernicite de către ANSVSA; lipsa certificatelor sanitare veterinare pentru transporturile de păsări, listei de distribuţie şi avizelor inter-judeţene pentru transport; nerespectarea cerinţelor de sănătate şi bunăstare la comercializare a păsărilor; neefectuarea operaţiunilor de dezinfecţie şi lipsa documentelor care să ateste efectuarea operaţiunii la nivelul unităţilor şi a mijloacelor de transport”, menţionează Autoritatea.
După verificarea listelor de distribuţie, coroborat cu aplicarea măsurilor menţionate de către serviciile veterinare şi situaţia epidemiologică, ANSVSA a propus în cadrul Centrului Naţional de Combatere a Bolilor ca unităţile comerciale înregistrate sanitar-veterinar (magazine pui de o zi şi mijlocitorii de afaceri) să poată comercializa pui de o zi proveniţi din staţiile de incubaţie autorizate sanitar-veterinar de pe teritoriul României către gospodăriile populaţiei. De asemenea, şi puii precrescuţi (zburaţi) în cadrul fermelor comerciale înregistrate sanitar veterinar (tip A) pot fi vânduţi direct către crescătorii de păsări din exploataţiile nonprofesionale, cu respectarea prevederilor legale.
Potrivit ANSVSA, comercializarea păsărilor vii se face cu respectarea obligaţiilor de supraveghere, prevenire, control şi depistare a bolilor de către direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene/a municipiului Bucureşti, prevăzute în regulamentele europene. La rândul lor, operatorii economici trebuie să respecte obligaţiile şi responsabilităţile prevăzute de legislaţia în vigoare, cu precădere pe cele privind respectarea cerinţelor de sănătate şi bunăstare animală, biosecuritate, supraveghere sanitară veterinară şi asigurarea trasabilităţii, prevăzute în Regulamentul UE 429/2016.
Nu în ultimul rând, ANSVSA solicită sprijinul fermierilor din industria avicolă în aplicarea măsurilor de biosecuritate, şi a tuturor crescătorilor în anunţarea imediată a serviciilor veterinare despre apariţia de îmbolnăviri şi/sau mortalităţi la păsări, identificarea comercianţilor ilegali şi respectarea tuturor măsurilor dispuse de autorităţi pentru a împiedica răspândirea acestei boli pe teritoriul ţării noastre.
La această dată, gripa aviară evoluează în 16 ţări din Uniunea Europeană, precum şi în Ucraina şi Irlanda de Nord. Cele mai multe focare sunt în Franţa (438), Polonia (327) şi Germania (207).