Cine este Gabriel Comănescu, omul de afaceri care se pregătea să îi găzduiască pe liderii PSD în hotelul său din Mamaia/ Companiile sale au datorii de sute de milioane de lei la ANAF, dar se și împrumută cu sute de milioane de lei tot de la stat

Gabriel-Comanescu Sursa foto: GSP

Liderii PSD se pregăteau să țină mai multe ședințe politice la finalul lunii ianuarie la malul mării, în stațiunea Mamaia, într-un hotel de 5 stele deținut de omul de afaceri Gabriel Comănescu. Tot el deține și compania Grup Servicii Petroliere (GSP) care, în prezent, are datorii la ANAF de aproape 150 de milioane de lei, conform informațiilor de pe site-ul instituției.

Reuniunea ar fi trebuit să aibă loc la Hotelul Vega, singurul hotel de cinci stele din Constanța-Mamaia, care deține una din cele șase plaje „blue flag”.

Social-democrații urmau să meargă la mare în perioada 29-31 ianuarie (luni-miercuri), conform unui mesaj de convocare a social-democraților consultat de G4Media. Este vorba de reuniunile Consiliului Politic Național și ale grupurilor parlamentare PSD. Dar, potrivit unor surse G4Media, președintele PSD, Marcel Ciolacu ar fi anulat întâlnirea de la Hotel Vega. Reuniunile politice ale social-democraților ar urma să aibă loc acum la București, în Palatul Parlamentului. În mod tradițional, această primă întâlnire din an a liderilor PSD avea loc la Hotel Mara, de 4 stele, din Sinaia.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

De la Institutul de Marină, la afaceri profitabile în domeniul petrolier

Gabriel Comănescu este unul dintre cei mai influenți și discreți oameni de afaceri din România. Potrivit Rise Project, Comănescu s-a născut la 31 august 1967, iar intrarea lui afacerile cu petrol s-a produs în 1998, când a cumpărat de la Fondul Proprietății de Stat companiiile compania de foraj petrolier Foserco Târgu Ocna, în urma unei proceduri de privatizare.

Apoi, în 2001, Comănescu mai ia de la stat o fabrică importantă, fabrica de utilaje pentru industria de petrol și gaze 1 Mai din Ploiești.

Nu este clar de unde a avut Gabriel Comănescu bani pentru aceste achiziții.

Între timp, ambele companii au intrat în faliment. Upetrom a lăsat în urma sa datorii de aproape 90 de milioane de la bugetul de stat.

În anul 2004, Comănescu a înființat principala sa companie, cu care a dezvoltat cele mai importante afaceri de-a lungul timpului, Grup Servicii Petroliere (GSP). Un an mai târziu, GSP a preluat șase platorme petroliere maritime de la fosta companie de stat Petrom, vândută către OMV în 2004.

Achiziția platformelor a fost făcută cu bani de la BCR, după cum scria ZF la câțiva ani după tranzacție. Creditul de 125 de milioane de dolari luat de la BCR în 2005 a acoperit 85% din valoarea tranzacției, restul sumei fiind acoperită din surse proprii, scria publicația citată la finele lui 2009. Suma este puțin mai mică 7 ani mai târziu, când Gabriel Comănescu spunea pentru Rise Project: „Referitor la platforme, nu este o chestie de noutate, au fost cumpărate cu un credit sindicalizat aranjat de către Anglo-Romanian Bank Londra, împreună cu BCR-ul care ulterior a intrat și Credit Suisse. În prima etapă creditul a fost de 100 și ceva de milioane pentru cumpărarea patrimoniului, paltformelor și inclusiv cu patrimoniul din Iran, alea două din Iran… (…) Eu aveam o înțelegere cu Petrom încă din 2004 că voi începe să investesc în platforme”. Și într-un răspuns al biroului de presă al companiei pentru publicația amintită este menționată tot suma de 100 de milioane de dolari.

După această tranzacție, OMV Petrom a închiriat platformele de foraj marin chiar de la firma lui Comănescu pentru a exploata hidrocarburi în Marea Neagră, iar afacerile acestuia s-au extins și chiar s-au consolidat cele cu OMV Petrom, cu care GSP are un contract cadru de 1 miliard de lei, valabil până în 2027.

Rise Project mai amintește că omul de afaceri a fost pus sub acuzare în 2012 în dosarul Petromservice, alături de fostul sindicalist Liviu Luca și de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. DIICOT l-a acuzat atunci că ar fi făcut parte dintr-un grup infracțional care a devalizat fosta companie Petromservice și a spălat banii din operațiunile ilegale. Comănescu a scăpat ulterior de acuzații.

În urmă cu trei ani ani, GSP anunța că a instalat pentru compania Black Sea Oil & Gas (BSOG) platforma de producţie de gaze naturale Ana, la aproximativ 120 de kilometri în largul Mării Negre. Platforma de producţie gaze naturale Ana este prima construită şi instalată în România în ultimii 30 de ani.

Și tot în 2021, firma lui Comănescu a intrat în atenția opiniei publice după ce Economedia a arătat că GSP urma să fie beneficiara unor proiecte de aproape 600 de milioane de euro din PNRR, alături de Romgaz. GSP ar fi fost astfel singura firmă privată aleasă de Ministerul Energiei, condus atunci de liberalul Virgil Popescu, să primească bani europeni fără licitație, lucru care a declanșat protestele PSD, partid aflat atunci în opoziție, precum și ale mediului de afaceri, prin AmCham și Patronatul Concordia. În cele din urmă, guvernul a renunțat la idee și a zis că, în locul finanțării directe a acestor proiecte punctuale, România va organiza o selecție competitivă de proiecte.

Firmele lui Comănescu, datornice la stat

Pe de altă parte, firmele controlate de Gabriel Comănescu s-au făcut remarcate de-a lungul timpului și pentru datoriile pe care le-au acumulat la bugetului statului, iar în unele cazuri au dat faliment și statul a rămas cu pagube de zeci de milioane de lei.

De exemplu, inclusiv firma care operează Hotelul Vega unde urma să aibă loc petrecerea social-democraților are datorii de 40,2 milioane de lei, în anul 2022, conform termene.ro.

Datorii de zeci sau chiar sute de milioane de lei mai figurau la bugetul de stat în dreptul a două dintre cele mai importante firme ale sale: GSP Offshore SRL și Grup Servicii Petroliere Logistic SRL. Peste 400 de milioane de lei, conform datelor consultate la ANAF de mai multe publicații locale în cursul anului 2023.

Acum, la mijlocul lunii ianuarie 2024, platforma termene.ro spune că ambele firme au avut datorii la ANAF în trecut, dar le-au achitat.

Alte firme din portofoliu sunt, însă, restante la fisc. Tehnoconstruct Marine Operations SRL, de exemplu, figurează cu datorii către ANAF la 30.09.2023 de aproape 9,6 milioane de lei.

Iar pagubele ar putea crește. De exemplu, la finele lui 2022, Tribunalul București a recunoscut și a admis înscrierea unei creanțe a statului de peste 128 de milioane de dolari în tabelul datoriilor firmei falimentare, Petromar Resources, care a aparținut magnatului Gabriel Comănescu, potrivit deciziei instanței. Verdictul nu este definitiv.

Agenția Națională de Resurse Minerale (ANRM) a dat în judecată compania Petromar Resources SRL, aflată în procedură de faliment, pentru suma de 128 de milioane de dolari reprezentând investiții asumate și nerealizate în perimetrele off-shore din Marea Neagră, Muridava și Cobălcescu, câștigate în urma litigiului cu Ucraina din 2009 de la Haga privind platoul continental de lângă Insula Șerpilor. În plus, Petromar Resources SRL are și datorii de peste 25,5 milioane de lei potrivit platformei termene.ro.

În același timp, unele dintre firme, precum GSP Offshore sau Grup Servicii Petroliere se confruntă în instanță cu procese pentru intrarea în insolvență sau în faliment. De altfel, tot falimentul GSP l-a cerut anul trecut și unul dintre cei mai vechi angajați din companie, Radu Petrescu, fost director de comunicare și de marketing.

Pe de altă parte, după cum notează presa locală, GSP își achită, în unele cazuri, datoriile când se ajunge cu asemenea cereri în instanță și procesele încetează.

Plăți restante și către privați

În iulie 2020, G4Media scria cum compania portugheză Heliportugal și-a suspendat activitatea de transport aerian în cadrul contractului de 1 miliard de lei cu OMV Petrom, care a fost câștigat în 2019 de GSP Offshore. Partenerii portughezi ai companiei deținute de miliardarul constănțean Gabriel Comănescu acuzau atunci GSP Offshore că nu le-a mai plătit facturi restante din luna martie.

Heliportugal a declarat atunci pentru G4Media și Info Sud-Est că și-a retras elicopterelede pe platformele marine, cerând plata unor datorii de 3 milioane de euro (1,5 milioane – valoarea facturilor și 1,5 milioane – valoarea penalităților) și susținea că reprezentanții companiei portugheze au fost amenințați ”de la cel mai înalt nivel din GSP” să nu suspende zborurile. Portughezii urmau să ceară rezolvarea litigiului la Curtea Internațională de Arbitraj din Franța.

Plata datoriilor, cu credite de la băncile statului

Una dintre soluțiile găsit de Gabriel Comănescu pentru plata datoriilor către buget a fost să se împrumute de la băncile deținute de stat. O anchetă Rise Project din primăvara lui 2022, arăta că acesta tocmai ceruse un împrumut guvernamental de peste 46 de milioane de euro. Potrivit sursei citate, în anii precedenți, firmele lui Comănescu au mai primit de două ori pe atât, prin aceeași filieră: Eximbank, controlată de guvern prin Ministerul Finanțelor Publice.

Companiile sale au contractat periodic credite și linii de finanțare de la Eximbank. În total, grupul lui Comănescu datora acum doi ani către Eximbank, potrivit anchetei menționate, aproape 450 de milioane de lei, dar beneficia și de garanții de stat de 353 de milioane de lei. De exemplu, în toamna lui 2021, solicitarea de credit era drept „ajutor de stat COVID–19”, fiind bifată totodată opțiunea de „credit pentru firme afectate de criză” în aplicația de la Eximbank. Firmele controlate de Comănescu au încheiat anul 2021 cu restanțe la ANAF de 292 de milioane de lei (peste 58 de milioane de euro).

Din documentele trimise spre aprobare, scrie Rise Project, reiese că se împrumută de la stat ca să-și achite datoriile la bugetul de stat.

Mai amintim că Traian Halalai, președintele Eximbank, a făcut parte împreună cu Gabriel Comănescu din consiliul director al Asociației Române a Exportatorilor (AREX), o organizație profesională, neguvernamentală, ce avea ca scop susținerea și promovarea intereselor societăților românești care derulează tranzacții comerciale internaționale în vederea consolidării prezenței românești pe piețe externe.

Amintim totodată că companiei GSP i-a fost ștearsă o datorie, de 1 milion de euro, în 2016-2017, în vremea regimului Dragnea, atunci când guvernul era condus de facto de fostul lider PSD. RISE Project a arătat că, între 5 și 20 mai 2016, GSP a avut conturile blocate, iar Comănescu a apelat la fostul ministru PSD al Finanțelor, Ionuț Mișa, pe vremea când conducea direcția Mari Contribuabili din ANAF.

  • ”Ionuț Mișa a ridicat sechestrul si a eșalonat datoria pe 30 de luni la o rată de 1 milion de euro. Astfel, ANAF a devenit proprietarul temporar al navei Neptun, evaluată la 37,5 milioane de euro. Pe 20 decembrie 2016, actualul ministru Mișa (ministrul Finanțelor în 2016, pe care Liviu Dragnea îl lăuda numindu-l ”un ministru bun, care muncește”, n.red.) a constatat că Gabriel Comănescu nu s-a ținut de cuvânt și n-a plătit ratele, așa că a anulat înțelegerea inițială. Tot el a căzut însă la pace două zile mai târziu, când a semnat o nouă eșalonare a datoriilor și, în plus, a iertat compania de o altă datorie de peste 1 milion de euro”, scria RISE Project în 2017. Detalii, aici. 

Fostul ministru PSD al Finanțelor Adrian Câciu declara, după demisia lui Lucian Heiuș de la șefia ANAF (mai 2023), că “eficientizarea colectării taxelor și recuperarea întârzierilor sunt strict necesare pentru consolidarea bugetară”.

Și fostul premier Nicolae Ciucă făcea apel la marii contribuabili să-și plătească datoriile: ”Există un deficit în colectare. Deficitul aparține preponderent marilor contribuabili. Fac apel public către marii contribuabili să își plătească datoriile către stat” (aprilier 2023).

La finalul lui noiembrie 2023, G4Media arăta că ANAF l-a transferat pe Ionuț Mișa de la șefia Marilor Contribuabili la conducerea unei alte structuri din instituție.

Înlocuirea a avut loc în contextul apariției unui raport al Curții de Conturi, care acuză conducerea Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul ANAF că ”pasează responsabilitatea” de a face o inspecție fiscală la o firmă de băuturi alcoolice care are obligațiilor fiscale neachitate la buget de 238 de milioane de lei.

Pe de altă parte, GSP s-a confruntat în nenumărate rânduri și cu greve ale salariaților care acuzau conducerea companiei că nu le plătește salariile luni la rând.

Conexiunile politice ale lui Comănescu

Omul de afaceri Gabriel Comănescu este, în schimb, unul dintre cei mai implicați jucători din piaţa autohtonă a energiei. În 2018, două persoane legate direct de Gabriel Comănescu fuseseră promovate de fostul premier Viorica Dăncilă în poziţii-cheie din sistemul energetic. Mai precis, Gheorghe Constantin – fost director în GSP – fusese numit în funcţia de preşedinte al Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră, adică exact agenţia care gestionează operaţiunile în care compania unde a lucrat Constantin are cele mai mari interese de business. Gheorghe Constantin a fost revocat abia în 2021, potrivit declarației de avere. De asemenea, un alt director din compania GSP, Florin Radu Ciocănelea, fusese numit de fostul premier Dăncilă în funcţia de consilier de stat cu atribuţii în energie. Ciocănelea a fost, de altfel, chiar administrator al Grup Servicii Petroliere. Florin Ciocănelea a murit în 2019.

Gabriel Comănescu are totodată și o mare influenţă și în viaţa politică din judeţul Constanţa, mesajele sale fiind deseori preluate de autorităţile locale sau de parlamentarii constănţeni.

Gabriel Comănescu este fost student al actualului primar al Constanței, Vergil Chițac (PNL), pe care l-a susținut puternic în ambele campanii electorale, din 2016, respectiv 2020, în urma căreia Chițac a ajuns primar.

Un fost ministru al Justiției, Stelian Ion, spunea în 2020 pentru G4Media, în contextul în care era candidatul USR PLUS la Primăria Constanța, că omul de afaceri Gabriel Comănescu, patronul Grup Servicii Petroliere, l-ar fi chemat la București la sfârșitul lunii mai 2020 să îi ceară retragerea candidaturii, pentru a-l susține pe candidatul PNL Vergil Chițac. Stelian Ion susținea că s-a întâlnit cu magnatul la unul dintre sediile companiei sale din capitală pentru că era curios ce vrea să îi transmită unul dintre investitorii constănțeni. Stelian Ion a declarat pentru G4Media că afaceristul Gabriel Comănescu i-a vorbit mai întâi despre potența sa financiară, iar apoi i-a cerut să se retragă din cursa pentru Primăria Constanța pentru că, în caz contrar, „își va folosi toată influența și banii” și va face tot posibilul să iasă Vergil Chițac primar, candidatul PNL pe care Comănescu l-a susținut și în urmă cu 4 ani, la alegerile locale. (Detalii aici)

Rise Project mai scria că în cercul relațional din afacerile lui Comănescu se intersecta un alt politician influent în domeniul energetic. E vorba despre Iulian Iancu, fost parlamentar PSD și în prezent membru în Comitetul de Reglementare al ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei). ANRE este instrumentul de control al statului în domeniul energetic.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Numai Gheorghe Stan cate distrugeri si talharii comise asupra populatiei a spalat asa zisilor oameni de afaceri.

  2. Și dacă toți va întrebați cine i-a dat banii sa cumpere asa averi din bunul nostru ,dar nimeni nu ia nici o măsură,ce va mai mirați atât? 30 de ani ati fost furați și nu v-ați luat valul minciunilor frumoase de pe ochi! Acum,ciocu’ mic și poziția “ghiocel” sau ghemuit ,sa nu va” vadă cineva”! Lasilor!

  3. Gabriel Comanescu cel mai mare mogul al Constanței . Este un monstru care a construit un imperiu pe suferința salariaților lui cărora nu le platea salariile luni de zile . Promite multe și își bate joc de salariați după care îi concediază . Are datorii ff mari la stat de care speță sa scape cu ajutorul susținătorilor politici.

  4. Dl.Comanescu baleteaza între partidele politice în stilul “care mă scapă ” ! A fost partener și prieten cu Băsescu, îl are la mână pe Chițac (PNL) , a încercat să se dea bine și cu PSD-ul prin această reuniune la hotel Vega … că de, nu se știe cine câștigă alegerile și cum viața e grea și datoriile sunt mari…poate i se mai șterg și lui câteva milioane, ca să poată omul să-și vadă in continuare de afaceri ! Ei și ? Ce dacă nu-și plătește datoriile către stat, dar mâncarea și cazarea liderilor politici, nu-l costă și pe el , săracu ‘ ?

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.