Ciolacu susține că deficitul bugetar ar putea ajunge până la 5,7%

bani, lei, finante, bancnote Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

DddddleiDeficitul bugetar al României ar putea creşte, în acest an, până la 5,7%, ca urmare a implementării legii privind măsurile fiscal-bugetare pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament, a declarat, miercuri, la Kiev, premierul Marcel Ciolacu, relatează Agerpres.

El susţine că noua ţintă de deficit ar putea fi asumată printr-o rectificare bugetară care ar putea avea loc în perioada imediat următoare.

„Când domnul Cîţu a sărit deficitul de la 2,7% la 9,2%, nu am văzut pe nimeni că a luat o sticlă de benzină să îşi dea foc în vreo piaţă sau la vreo televiziune, că a distrus această ţară, făcând un deficit mai mare cu 100 de miliarde de lei. Mai mult, nu am văzut pe nimeni să îşi dea foc când a dus datoria externă de la 37 % la 50%, asta însemnând încă 100 de miliarde de lei. A venit un prim-ministru de la ciuma roşie, de la PSD şi în trei luni de zile este un dezastru că nu închidem deficitul cum şi l-a asumat un ipocrit şi un accident al României în funcţia de prim-ministru de la 4,4% şi sperăm să închidem cu 5,5%- 5,7%. Deodată a devenit o problemă extraordinară. România este stabilă economic”, a afirmat Ciolacu.

Analize Economedia

MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta

Referindu-se la decizia Curţii Constituţionale a României de a respinge, miercuri, sesizarea Uniunii Salvaţi România pe proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare, şeful Executivului i-a acuzat pe liderii USR de ipocrizie.

„S-a dovedit încă o dată că sunt ipocriţi. Faptul că în PNRR au trecut aceste măsuri în reforma fiscală, au spus că România trebuie să ia aceste măsuri, au ştiut că România trebuie să ia aceste măsuri. Cu toate acestea, au atacat la CCR astfel încât să ne fie cât mai greu să închidem deficitul financiar pe anul acesta. Aceeaşi atitudine am văzut că au avut-o şi în ceea ce priveşte pensiile speciale. Au venit cu pancarde, au făcut circ în Parlament, în schimb nu au atacat la CCR. Faptul că nu au atacat la CCR îmi arată un singur lucru, că de fapt ştiau de toate aceste lucru, fiindcă au trecut în PNRR”, a adăugat Ciolacu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: