Circulaţia trenurilor este întreruptă pe ruta Cernele – Răcari – Filiaşi – Ţânţăreni, în judeţele Dolj şi Gorj, după ce un tren privat de călători a rupt pantograful (dispozitiv montat pe acoperișul unui tren electric) şi linia de contact la ieşire din staţia Filiaşi, informează News.ro. CFR SA anunţă că se circulă cu tracţiune Diesel doar pe intervalul Filiaşi – Ţânţăreni, iar două trenuri de călători care circulă între Bucureşti Nord – Curtici şi Arad – Bucureşti Nord vor ajunge la destinaţie cu întârzieri între 130 şi 150 de minute.
UPDATE – Potrivit CFR SA, circulaţia trenurilor pe relaţia Filiaşi – Ţânţăreni a fost reluată în condiţii normale de trafic, cu tracţiune electrică.
”Circulaţia trenurilor de călători s-a desfăşurat în primele ore ale dimineţii cu tracţiune Diesel pentru trenurile Regio care au tranzitat secţiunea CF Filiaşi – Ţânţăreni, această măsură fiind necesară pentru a se asigura front de lucru echipelor de intervenţie care au desfăşurat lucrări de remediere a deranjamentului la firului de contact, provocat de un tren privat de călători”, a arătat sursa citată.
Știre inițială. Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunţat, joi dimineaţă, că în cursul nopţii de miercuri spre joi circulaţia trenurilor pe relaţia Cernele – Răcari – Filiaşi – Ţânţăreni a fost închisă temporar din cauza unui deranjament provocat de un tren privat de călători care aparţine operatorului Astra Trans Carpatic.
”Trenul privat de călători a rupt pantograful şi linia de contact la ieşire din staţia Filiaşi, deranjament care a provocat lipsa de tensiune pe relaţia Cernele – Răcari – Filiaşi – Ţăndărei. Menţionăm faptul că personalul de specialitate al SRCF Craiova a intervenit încă din cursul nopţii cu drezina pantograf pentru remedierea deranjamentului, în acest moment fiind în derulare lucrări de remediere şi repunere sub tensiune a firului de contact doar între staţiile Filiaşi şi Ţânţăreni. La această oră se circulă cu tracţiune Diesel, pusă la dispoziţie de operatorul naţional doar pe intervalul Filiaşi – Ţânţăreni”, a arătat sursa citată.
În intervalul orar necesar remedierii deranjamentului pentru repunere sub tensiune, două trenuri de călători au fost oprite temporar, pentru a se asigura front de lucru cu drezina pantograf. Astfel, trenurile IRN 78, care circulă în relaţia Bucureşti Nord – Curtici, va ajuge la destinaţie cu o întârziere de 150 de minute, iar trenul IR 1822, care circulă în relaţia Arad – Bucureşti Nord, va ajunge destinaţie cu o întârziere de 130 de minute.
Potrivit sursei citate, până la finalizarea intervenţiilor şi repunerea sub tensiune a liniei de contact şi pe ultima secţiune CF, Filiaşi – Ţânţăreni, trenurile Regio care vor tranzita această porţiune vor fi tractate cu locomotovă Diesel.