Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că valoarea măsurii pentru ajutoarele de 700 de lei pentru sezonul rece ajunge la 2,1 miliarde de euro. Această sumă va fi acoperită din cei 10% din Fondul de Coeziune.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Banii sunt din acei 10% din Fondul de Coeziune, decizie care a fost luată la nivelul Uniunii Europene pentru a se asigura protecția cetățeanului vulnerabil, combaterea sărăciei energetice și asigurarea capitalului de lucru. Valoarea nominala specifică procentului de 10% este 2,1 miliarde de euro. Din această sumă o componentă va fi alocată pentru sprijinul populației vulnerabile”, a declarat Nicolae Ciucă, fiind prezent la ceremonia de semnare a Contractului de finanțare pentru extinderea și modernizarea terminalului de pasageri la Aeroportul Internațional Maramureș.

Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal, a anunțat că se va aproba un program din Fondul de Coeziune care vizează ajutoare pentru zona energiei de 700 de lei pentru sezonul rece, respectiv 5 luni: din noiembrie până în martie când consumul de energie este mai ridicat.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Acesta spune că pentru anul în curs suma alocată va fi acordată beneficiarilor spre finalul lunii ianuraie-începutul lui februarie, iar pentru 2023 cei 700 de lei ajutor pentru energie alocați și virați în luna septembrie.

„Pentru cei 700 de lei, propunerea este ca plafonul de vârstă să scadă la 60 de ani, iar veniturile să îi cuprindă pe toţi cei care au până în 2.000 lei. Să scadă vârsta la 60 de ani şi să crească veniturile”.

Această măsură vizează aproximativ 4 milioane de beneficiari.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al PNL a transmis că pentru ajutorul de alimente va exista o Ordonanță de Urgență care va prelungi programul celor 50 de euro alocați bilunar și pentru 2023. Această măsură vizează aproximativ 2,4 milioane de beneficiari.