Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, în şedinţa Executivului, despre rata de absorbţie a fondurilor europene, că în primele şase luni avem o rată de creştere de 7%. Şeful Executivului a atras atenţia asupra îndeplinirii jaloanelor şi ţintelor din PNRR, pentru a putea accesa fondurile europene din acest program, scrie News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Avem pe ordinea de zi o Ordonanţă care este foarte importantă pentru proiectele pe care le derulăm cu finaţare europeană, privind măsurile pe proiectele privind infrastructura de apă şi apă uzată, discutăm de o finanţare europeană de 2,2 miliarde de euro şi modificarea unor acte normative privind ajustarea preţurilor în desfăşurarea programelor de infrastructură, aici avem în vedere o sumă de 1,5 miliarde de euro, deci în total 3,7 miliarde de euro”, a afirmat Ciucă.

Premierul a precizat că, prin aceste demersuri, Guvernl continuă consollidarea angajamentului privind creşterea procentului de absorbţie a fondurilor europene.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Nicolae Ciucă a arătat: „În primele şase luni avem o rată de creştere de 7% şi, prin măsurile pe care vom lua în continuare, ne asigurăm că această ratăde absorbţie va creşte”.

Şeful Executivului a adăugat că atrage atenţia asupra îndeplinirii jaloanelor şi ţintelor din PNRR, pentru a putea accesa fondurlle europene din acest planb de redresare.