Compania de Drumuri a emis ordinul pentru începerea lucrărilor la „turbogirația” de la Cornu, la km 94 pe DN 1 Valea Prahovei, constructorul Pragosa România, singurul care a depus ofertă la licitația din vară, urmând să intre în teren de joi, 27 octombrie, la predarea amplasamentului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Intersecția DN 1 cu Drumul Județean 101 R din zona localității prahovene Cornu este considerată un „punct negru”, adică o zonă cu risc mai mare de accidente. Este o intersecție foarte periculoasă pentru că, la ieșirea din Drumul Județean, șoferii care merg spre Ploiești sau București trebuie să „taie” benzile de pe sensul de urcare și să se încadreze pe banda 2 a sensului Brașov – București, de unde și accidentele grave. În plus, se estimează creșterea traficului pe breteaua Drumului Județean dacă Ministerul Dezvoltării va reuși să modernizeze alternativa de pe Valea Doftanei (detalii aici).

Tot în următoarele zile vor începe lucrările de lărgire a carosabilului la km 95, tot în zona Cornu, unde sensul de urcare se îngustează la o bandă pe aproximativ 300 de metri.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Pentru amenajarea unui sens giratoriu care va funcționa ca o turbo girație (model Centura București – Pipera) și reducerea riscului de accidente, CNAIR a lansat în iulie o licitație pentru execuție, valoarea lucrărilor fiind de 2,5 milioane lei, bani de la buget. Contractul a fost atribuit pe 5 octombrie constructorului Pragosa pentru o ofertă de 2,3 milioane lei.

Turbogirația va funcționa ca un sens giratoriu clasic pe direcția spre Sinaia și va avea bandă dedicată pentru sensul de coborâre, deci va reprezenta o zonă de reducere a vitezei, dar nu și de „gâtuire”. Potrivit Memoriului Tehnic disponibil în SEAP, diametrul exterior al girației va fi de 23,5 metri și o lățime a carosabilului pe cale inelară de 2X5,5 metri și 1X7 metri. Intersecția va fi iluminată atât cu panouri solare cât și cu energie de la rețeaua publică.

Potrivit Poliției Prahova, avizul pentru lucrările de la Cornu, la kilometru 94 au aviz până pe 19 decembrie (durata de execuție conform contractului este de 90 de zile de la predarea amplasamentului).