CNAIR promite să amenajeze parcări păzite pentru transportatori pe rețeaua de autostrăzi și drumuri expres/ Pe șoselele din Uniunea Europeană sunt doar 7.000 de locuri de parcare securizate, deși necesarul este de 400.000

spatiu servicii, autostrada, a1 Spaţiu de Servicii de pe Autostrada A1

Compania de Drumuri, care se chinuie să deschidă parcări cu toalete pe Autostrada București – Ploiești, promite o strategie pentru parcări sigure dedicate în primul rând transportatorilor de mărfuri care circulă pe rețeaua de autostrăzi și drumuri expres (938 km de autostradă și 18 km de drum expres) din România.

Un Proiect de Ordin al Ministrului Transporturilor prin care se aprobă strategia CNAIR pentru „parcări sigure și securizate pe rețeaua de Autostrăzi și Drumuri Expres” a fost publicat spre consultare, având în vedere numărul insuficient al parcărilor corespunzător amenajate nu doar din România, ci din toată Uniunea Europeană.

Parcările sunt esențiale pentru șoferi, mai ales pentru transportatorii rutieri, care trebuie să respecte un program strict de odihnă și condus, dar și pentru siguranța participanților la trafic și a mărfurilor transportate.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Referatul pe care l-a prezentat Ministerul Transporturilor arată că în Uniunea Europeană sunt doar 7.000 de locuri de parcare sigure, deși necesarul estimat este de 400.000. Anul trecut, în UE se construiau 41 de parcări sigure pentru camioane, preciza comisarul european pentru transporturi Adina Vălean într-un răspuns la o întrebare a eurodeputatului Eugen Tomac, după ce un șofer român de camion a fost ucis într-o parcare din Franța.

Regulamentul UE 1315/2013 privind dezvoltarea rețelei transeuropene de transport indică o parcare sigură și accesibilă la fiecare 100 de kilometri.

„Având în vedere că zonele de parcare sigure și securizate sunt esențiale pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă ale șoferilor de autovehicule comerciale fără de care șoferii autovehiculelor comerciale pot fi victime în incidentele privind furturile de marfă (mai ales atunci când transportă mărfuri de mare valoare) sau transportul ilegal al imigranților (fără știrea conducătorilor auto), se urmărește stabilirea pe rețeaua de autostrăzi și drumuri expres din administrare a unei rețele mai dense de zone de parcare sigure și securizate pentru camioane (SSTPA – Safe and Secure Track Parking Area), cu o definiție clară a nivelurilor de securitate, care să rezolve mai multe probleme legate de siguranță și securitate.

Luând în considerare Studiul Comisiei Europene din 2019 privind locurile de parcare sigure și securizate pentru camioane care a arătat că furturile de marfă au fost, în perioada de referință cuprinsă în studiu, mai frecvente decât oricând și că aproximativ 75% dintre aceste incidente au loc atunci când vehiculele grele sunt parcate în locuri de parcare nesigure, precum și o lipsă semnificativă de zone de parcare sigure și securizate în Uniune, unde sunt disponibile doar 7.000 de locuri de parcare sigure și securizate, în timp ce se estimează că cererea totală de locuri de parcare pentru odihna pe timp noapte pentru vehiculele de transport marfă a fost de 400.000 de locuri pe noapte, se intenționează alinierea României la aceste cerințe. n vederea alinierii la cerințele europene, s-a întocmit documentul denumit Strategia Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. privind dezvoltarea parcărilor sigure și securizate pe rețeaua de autostrăzi și drumuri expres din administrare, prin acest document urmărindu-se dotarea armonizată a parcărilor astfel încât șoferii, companiile de transport, expeditorii și asigurătorii, precum și societatea românească în ansamblu, să beneficieze de facilități prin protecția șoferilor, a mărfurilor și a autovehiculelor”, se arată în referatul Ordinului Ministrului Transporturilor.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Eceptional!
    Bravo Rares Bogdan!
    Ai desfiintat pensiile peciale si sunt bani de parcari!
    Pe autostrazile cioturi!
    Extraordinar!
    Minunat Guvernul Ciuca!
    Facem parcari fara autostrazi!
    Exceptional!
    🤣🤣🤣😍

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.