Compania de Drumuri și ESTA, o formă din Turcia cu sucursală la Moscova au semnat luni, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare pe DN 71 Bâldana -Târgoviște, un proiect pe care PSD l-a promis de peste 5 ani. Esta a fost singura campanie care a depus ofertă la licitația lansată anul trecut. Datele de pe pagina Companiei (cu meniu și în limba rusă) arată că ar fi pe poziția 115 într-un clasament mondial al constructorilor. Despre întârzierile în cadrul proiectelor pentru lărgirea DN 71 Bâldana -Târgoviște respectiv reabilitarea DN 71 Târgoviște-Sinaia, Economedia a scris luni, aici.
Proiectul pentru lărgirea segmentului Bâldana -Târgoviște, șosea care trece prin mijlocul multor localități a fost reluat în 2022 după ce, în mandatul ministrului Cătălin Drulă, CNAIR renunțase la varianta lucrărilor prin localități, soluție de secol XX, preferând soluția unor drumuri expres cum este proiectul DEx București-Târgoviște, acum în etapa Studiului de Fezabilitate. Lărgirea la 4 benzi a celor 44 de kilometri costă 870 de milioane lei cu o durată de realizare de 3 ani din care 12 luni proiectare și 24 de luni execuție, potrivit CNAIR : ,,Luni, 16.01.2023, CNAIR a semnat contractual pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a DN71 Bâldana – Târgoviște – Sinaia, sectorul 1, Bâldana – Târgoviște prin lărgirea la 4 benzi de circulație. Contractul a fost semnat cu Asocierea ESTA INSAAT SANAYI LOJISTIK VE DIS TICARET ANONIM SIRKETI – S.C. ESTA CONSTRUCTION GROUP S.R.L. – GUN AL MADENCILIK INSAAT NAKLIYE SANAYI VE TICARET ANONIM SIRKETI, cu preţul de 869.183.617,08 lei fără TVA. Durata contractului este de 36 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare și 24 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție a lucrărilor este de 5 ani. Modernizarea DN71, sectorul cuprins între Bâldana și Târgoviște, prin lărgirea la 4 benzi de circulație, cu o lungime de 44,13 km include și construirea sau modernizarea a 4 poduri și a unui pasaj.” a transmis CNAIR.
În cadrul contractului de modernizare, Esta trebuie să reabiliteze patru poduri și să construiască un pasaj.
De la București la Târgoviște este în etapa de Studiu de Fezabilitate Drumul de mare viteză ,,Valahia Expres“.Compania de Drumuri a semnat in noiembrie 2021 contractul pentru proiectarea completă a drumului de mare viteză, Bucureşti-Târgovişte „Valahia Expres”. Contractul de 11 milioane lei a fost semnat cu firma TPF Inginerie SRL şi are o durată de 25 de luni, din care primele două luni pentru studiul de prefezabilitate şi următoarele 23 de luni pentru studiul de fezabilitate care durează 18 luni, asistenţă tehnică la licitaţia de proiectare şi execuţie (4 luni), a transmis Compania de Drumuri (CNAIR).