Comisia Europeană a aprobat joi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) revizuit al Ungariei şi urmează să efectueze către Budapesta o primă plată de 900 de milioane de euro din planul REPowerEU, în timp ce încearcă să-l determine pe premierul ungar Viktor Orban să renunţe la veto-ul său împotriva unui ajutor financiar european de 50 de miliarde de euro destinat Ucrainei, relatează agenţiile Reuters şi MTI, citate de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Acuzându-l pe Orban de încălcarea statului de drept, Comisia Europeană a blocat accesul Ungariei atât la fondurile de coeziune, cât şi la cele din planul european de relansare post-pandemie, cele din urmă fiind acordate în baza PNRR-ului. În replică, premierul ungar a ameninţat că ar putea bloca ajutorul financiar al UE pentru Ucraina şi lansarea negocierilor de aderare a acesteia la UE. Budapesta se împotriveşte şi unui plan european de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 20 de miliarde de euro, şi critică sancţiunile impuse Rusiei, deşi până în prezent nu a opus veto faţă de niciun pachet din aceste sancţiuni.

Premierul Orban, singurul lider european care a păstrat legături strânse cu Rusia după ce aceasta a lansat agresiunea militară contra Ucrainei, afirmă că Ungaria nu este mai coruptă decât alte ţări din UE şi acuză Bruxellesul că a blocat fondurile europene ce revin Ungariei din motive pur politice, respectiv din cauza orientării conservatoare a guvernului ungar şi măsurilor luate de acesta împotriva migraţiei ilegale şi comunităţii LGBT.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Potrivit unor oficiali europeni, PNRR-ul revizuit al Ungariei are o valoare de 10,4 miliarde de euro, din care 6,5 miliarde de euro reprezintă granturi şi 3,9 miliarde de euro împrumuturi. Suplimentar, Ungaria va beneficia de 4,6 miliarde de euro în cadrul planului european REPowerEU de accelerare a tranziţiei către o energie curată. Prima plată, de 900 de milioane de euro, va fi făcută pentru planul REPowerEU. Această plată nu necesită revizuirea deciziei de aplicare a mecanismului de condiţionalitate privind statul de drept, activat în premieră de Comisia Europeană împotriva Ungariei pentru a-i reţine fondurile de coeziune.

Totuşi, aceiaşi oficiali afirmă că, pentru a primi şi alte fonduri în continuare, Ungaria încă mai trebuie să îndeplinească cererile Bruxellesului legate de combaterea corupţiei şi asigurarea independenţei judiciare, printre altele. De asemenea, acordarea finanţării pentru PNRR este condiţionată de realizarea a 67 de reforme şi acoperă 47 de proiecte de investiţii.