Comisia Europeană spune că interzicerea importurilor de petrol și cărbune din Rusia este „cu siguranță o opțiune”

Redacția apr. 5, 2022 0 comentarii
Comisia Europeana

Comisia Europeană a anunţat marţi că interzicerea importurilor de petrol şi cărbune din Rusia este „cu siguranţă o opţiune” pentru a răspunde la atrocităţile trupelor ruse în Ucraina şi a subliniat că este nevoie să se ajungă la un consens în rândul statelor membre pentru a adopta această măsură, relatează agenţia EFE, scrie Agerpres.

„În ceea ce priveşte Comisia Europeană, este clar o opţiune, dar trebuie să ajungem la un consens în această privinţă în rândul statelor membre. Discuţiile sunt în curs şi vor continua şi astăzi”, a dat asigurări vicepreşedintele Executivului comunitar, responsabil pentru Economie, Valdis Dombrovskis, întrebat de presă, la Luxemburg, despre această posibilitate.

Letonul a făcut aceste declaraţii înainte de a participa la reuniunea miniştrilor de Finanţe din UE (Ecofin), în cadrul căreia se va dezbate cum să fie întărite sancţiunile impuse Moscovei, şedinţă la care va participa, online, şi omologul său ucrainean, Sergiy Marchenko.

„Nu vreau să anticipez, dar sunt dezbateri legate de ce se poate face în domeniul energiei, precum şi cu petrolul şi cărbunele, pe latura comercială. Dar important în această situaţie este să avem un pachet de măsuri puternic şi credibil în contextul atrocităţilor pe care armata rusă le-a comis în Ucraina”, a spus Dombrovskis.

La rândul său, ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, în numele ţării care deţine preşedinţia rotativă a UE, a subliniat că „principiul cheie” al sancţiunilor “este unitatea” statelor membre, pentru că este cea care garantează „eficienţa şi valoarea” represaliilor.

„Cred că există o determinare a tuturor statelor membre pentru a consolida sancţiunile şi acesta este punctul cheie. Păstrarea unităţii celor 27 în momentul deciziei privind sancţiunile este absolut esenţială”, a afirmat el.

Oricum, francezul a subliniat că Guvernul său “este deschis” la extinderea sancţiunilor prin includerea unui „veto” privind petrolul şi cărbunele de la Moscova, atâta timp cât va fi o decizie unanimă.

Mult „mai ambiţios” s-a arătat la venirea la Ecofin ministrul lituanian, Gintare Skaiste, care, în afară de interzicerea importurilor de petrol şi gaze, a militat şi pentru includerea în sancţiuni a gazelor provenite din Rusia.

„Trebuie să-i tăiem Rusiei principala sursă de venituri, din sectorul energetic. Trebuie să renunţăm să mai cumpărăm din Rusia petrol, gaze şi cărbune”, a declarat aceasta, înainte de a vorbi şi despre scoaterea din SWIFT a două importante bănci ruse (Sberbank y Gazprombank), suspendarea prezenţei Rusiei în organisme precum Fondul Mondial Monetar sau Banca Mondială şi închiderea porturilor şi altor rute.

Ministrul lituanian a semnalat că „este posibil să spunem adio” combustibililor fosili din Rusia şi a sfătuit partenerii europeni care încă depind de acestea să elaboreze planuri pentru a face asta, aşa cum a făcut ţara sa, după ce în 2014, după războiul din Crimeea, a înţeles că nu va fi “ultimul pas” făcut de Kremlin.

Întrebată despre un eventul embargo privind cărbunele şi petrolul din Rusia, olandeza Sigrid Kaag a menţionat că este ceva ce încă se negociază, dar că poziţia Ţărilor de Jos este că “toate opţiunile trebuie să fie puse pe masă”.

„Trebuie să continuăm să provocăm un impact sever pentru a combate agresiunea, să restaurăm total suveranitatea Ucrainei. Trebuie să fie un răspuns care să fie credibil imediat”, a punctat ea.

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, le-a cerut luni liderilor din UE să introducă „embargouri obligatorii” asupra importurilor de energie rusă şi a acuzat Rusia că a comis „crime de război” în Ucraina, relatează AFP.

„Europa trebuie să îşi accelereze politica de dependenţă zero faţă de Kremlin, să se elibereze de aprovizionările energetice ruse, să introducă embargouri obligatorii şi să înceteze să finanţeze direct bombele”, a declarat Roberta Metsola în deschiderea sesiunii plenare a Parlamentului European la Strasbourg.

Este nevoie de unanimitate pentru a fi adoptate noi măsuri, însă Germania şi Austria exclud în continuare oprirea importurilor de gaz rusesc ca sancţiune, scrie AFP.

Conform ultimelor date ale Comisiei Europene, UE importă 90% din gazele pe care le consumă iar Rusia asigură 40%. În plus, 27% din importurile de petrol şi 46% din cele de cărbune povin din Rusia, potrivit EFE.

Foto: Comisia Europeană / Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *