Compania care deţine Daily Mail vinde divizia de asigurări pentru riscuri RMS către Moody’s Corporation, pentru 1,425 miliarde de lire sterline

Compania care deţine Daily Mail a anunţat joi că a convenit vânzarea diviziei de asigurări faţă de riscuri RMS, către Moody’s Corporation, pentru 1,425 de miliarde de lire sterline, în numerar, transmite agenția Reuters, citată de news.ro.

Directorul general Paul Zwillenberg a declarat că Daily Mail and General Trust (DMGT) a construit RMS prin investiţii în software şi analiză de date, creând o valoare substanţială pentru acţionari.

“Am decis că acum este momentul potrivit să monetizăm investiţia noastră în RMS la o evaluare premium”, a spus el.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Moody’s a declarat că RMS îşi va extinde imediat activitatea de asigurări şi analize la venituri de aproape 500 de milioane de dolari şi va accelera dezvoltarea capacităţilor sale globale pentru risc integrate.

Este de aşteptat ca RMS să genereze venituri de aproximativ 320 milioane dolari pentru anul fiscal care se încheie pe 30 septembrie, a spus Moody’s.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

RMS, care are mai mult de 400 de modele de risc acoperind 120 de ţări, oferă modelarea riscurilor climatice şi pentru dezastre naturale, deservind industriile globale de asigurări şi reasigurări ale proprietăţilor şi pentru accidente.

DMGT a declarat luna trecută că este în discuţii pentru a vinde RMS, anunţând în acelaşi timp un plan de 810 milioane de lire sterline al familiei sale fondatoare şi investitorului principal, Rothermeres, de a cumpăra grupul direct.

Planul era condiţionat de vânzarea RMS, finalizarea listării comerciantului online de maşini Cazoo, pe care DMGT o deţine parţial, şi un acord cu administratorii programului de pensii al companiei.

Acordul privind RMS are loc după vânzarea, în ultimii ani, a Hobsons, Genscape şi Zoopla şi lasă un grup axat pe mass media, evenimente şi expoziţii şi tehnologia proprietăţii.

DMGT a declarat că intenţionează să distribuie încasările din vânzarea RMS, împreună cu numerarul şi participaţia sa la Cazoo printr-un dividend special de aproximativ 610 pence.