Compania elenă de electricitate PPC vrea să investească în energie eoliană și fotovoltaică în România

sistem fotovoltaic foto Sursa foto: Pixabay

România, alături de Bulgaria și Serbia, care în ultimii ani trec prin propria lor revoluție „verde”, sunt următorul mare obiectiv de investiții al companiei elene de electricitate PPC. Este vorba de un proiect pe care compania din Grecia îl va putea anunța în detaliu la sfârșitul anului și care vizează în principal „mari proiecte fotovoltaice”, unde evoluţiile din regiune sunt vertiginoase, scrie Energy Press.

În România, prognozele pentru 2030 vorbesc despre investiții de 5,2 GW în energie eoliană și aproximativ 5 GW în energie fotovoltaică, în conformitate cu planul național pe zece ani de dezvoltare în domeniul energiei.

În Bulgaria, este planificată instalarea a noi investiții în surse regenerabile de energie cu o capacitate de 2,64 GW până în 2030, dintre care 2,2 GW vor fi proiecte fotovoltaice, de asemenea conform planului național pe zece ani pentru climă.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În Serbia, o țară care dintre cele trei prezintă probabil cele mai mari oportunități de investiții „verzi”, ministrul adjunct al energiei Jovanka Atanacković a anunțat recent că, pentru ca țara să înlocuiască 4,4 GW de producţie pe bază de cărbune până în 2050, vor fi necesare 8-10 GW de noi investiții în surse regenerabile. Primele licitații pentru proiecte eoliene și fotovoltaice sunt planificate să înceapă în țară la sfârșitul anului (alte țări din regiune, precum Albania și Macedonia de Nord, au adoptat modelul de mult timp), de care compania elenă PPC ar putea fi, de asemenea, interesată.

În această primă ieșire în străinătate, după mulţi ani, obiectivul central al companiei îl reprezintă investițiile în proiecte fotovoltaice, fără a exclude celelalte tehnologii, dar şi încercarea de a câştiga poziţii în noile mari proiecte hidroenergetice din regiune.

În urmă cu o lună și jumătate, consorțiul PPC – ARCHIRODON a trecut, alături de alte opt asocieri, în a doua fază a licitației anunțate de Guvernul Macedoniei de Nord pentru construcția și funcționarea marelui proiect hidroelectric „Cebren”, cu o capacitate de 333-458 MW și un buget de 500 – 600 de milioane de euro.

„Scanarea” piețelor învecinate a fost realizată de o echipă specială a PPC, care le studiază pe rând și în toate sectoarele, de la hidroelectric și fotovoltaic la alte tehnologii de energie regenerabilă.

Intențiile companiei au fost declarate pentru prima dată în ianuarie de către directorul executiv George Stassis, care, vorbind la un eveniment Bloomberg, a spus despre compania elenă PPC că în 2030 va fi o companie modernă, lider pe piața din sud-estul Europei. Subiectul a fost reluat în urmă cu câteva zile, într-o declaraţie către Athens Macedonian News Agency, în care a precizat că la sfârșitul anului „vom putea descrie mai detaliat următorul ciclu de dezvoltare care va include extinderea în străinătate”.

Pentru moment însă, orice discuţie detaliată despre o nouă ieşire pe pieţele din străinătate a PPC este prematură. În această perioadă, PPC pregătește și studiază oportunitățile de investiții, astfel încât, în timp, vor începe să fie puse în aplicare primele planuri de extindere în străinătate, un demers care pentru conducere reprezintă o direcţie clară. Există două modalități prin care compania poate ajunge în mod constant la profituri operaționale de 800 milioane – 1 miliard de euro, arătându-le acționarilor că rezultatele de anul trecut nu au fost un „foc de artificii”. Implementarea ambițiosului plan de afaceri în domeniul surselor regenerabile în Grecia și extinderea companiei în străinătate, unde va încerca să „spargă” precedentul ghinion, după prima încercare din 2003, în urma căreia nu a reuşit nici până astăzi să vadă rezultate.

Sursa: Rador / Traducerea: Carolina Ciulu

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: