Companiile din energie cer reducerea TVA la energie, definirea corectă a consumatorului vulnerabil și absorbția de fonduri europene

factura, facturi, energie Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE) și Federația Patronale a Energiei (FPE) au transmis un apel comun pe tema măsurilor concrete și echitabile pe care le consideră urgente și necesare pentru a combate sărăcia energetică, pentru reducerea presiunii asupra bugetului public și a valorifica resursele disponibile pentru protecția consumatorilor vulnerabili.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Conform celor două organizații, propunerea lansată recent de autoritățile din domeniul energetic privind reducerea TVA la energie reprezintă o măsură rapidă și echitabilă, cu potențialul de a atenua efectele volatilității pieței.

„Adoptarea acesteia ar contribui la încadrarea României în liniile de politică promovate la nivel european și considerăm că ar reprezenta una dintre căile de acțiune dezirabile pentru protecția tuturor consumatorilor. De altfel, în februarie 2025, Comisia Europeană a prezentat un plan pentru reducerea costurilor la energie în UE, care include și recomandarea ca statele membre să reducă taxele naționale pe electricitate pentru a sprijini consumatorii și economia. Măsura a fost aplicată de majoritatea statelor europene”, arată ACUE și FPE.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
trazactii calcule sedintă
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Organizațiile mai subliniază că România trebuie să adopte de urgență mai multe măsuri concrete și echitabile pentru a combate sărăcia energetică, a reduce presiunea asupra bugetului public și a valorifica resursele disponibile pentru protecția consumatorilor vulnerabili. Conform acestora, intervențiile actuale prin plafonarea generalizată a prețurilor energiei electrice și gazelor naturale s-au dovedit ineficiente, costisitoare și generatoare de distorsiuni în funcționarea pieței de energie.

Ele susțin că din pachetul de măsuri nu trebuie să lipsească definirea corectă a consumatorului vulnerabil care nu este actualizată corespunzător și nu reflectă suficient criteriile impuse de Comisia Europeană. Instrumentele de identificare și sprijin nu sunt implementate eficient, lipsesc baze de date coerente și interconectate între instituții (ANAF, ANRE, primării, ministere), conform organizațiilor.

În plus, în contextul discuțiilor despre resursele bugetare insuficiente, ele semnalează că România pierde fonduri europene nerambursabile din cauza incapacității administrative de a defini și identifica corect consumatorii vulnerabili de energie electrică și de gaze naturale. Comisia Europeană a emis avertismente clare privind faptul că, fără un cadru clar, sumele alocate prin numeroase programe nu vor fi decontate.

Ce sume sunt în joc?

  • România a cerut în jur de 1,4 miliarde euro prin REPowerEU. Parte din fondurile din Componenta Energie a PNRR (ex. subvenții pentru eficiență energetică la nivel de gospodării). Acestea sunt condiționate de implementarea protecției consumatorilor vulnerabili.
  • Fondul Social European pentru Climă oferă sprijin financiar pentru a sprijini gospodăriile vulnerabile, microîntreprinderile vulnerabile și utilizatorii de transport vulnerabili. România poate beneficia de o alocare între 5,05 și maxim 6,01 miliarde EUR, începând cu anul 2026, dacă finalizează Planul Social pentru Climă (inclusiv stabilirea numărului de gospodării și microîntreprinderi vulnerabile) până cel târziu la 30 iunie 2025.

„Bugetul național se confruntă deja cu presiuni majore. Fără reforme urgente și politici țintite, România riscă să piardă accesul la fonduri europene importante și să agraveze dezechilibrele din sectorul energetic”, transmit ACUE și FPE.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.