Companiile românești Simtel, grup de inginerie și tehnologie din energia regenerabilă, și Prime Batteries Technology, singurul producător de baterii din România, anunță marți că au construit un proiect inovator, din surse proprii, de stocare a energiei alimentat cu energie din panouri fotovoltaice la Schitul Românesc Prodromu, situat pe Muntele Athos, Grecia.
Cele două companii au semnat un parteneriat pentru dezvoltarea de tehnologii avansate în domeniul energiei regenerabile, care vizează pe termen lung creșterea eficienței energetice, reducerea costurilor și accelerarea implementării de proiecte sustenabile, atât în România, cât și în Europa.
„Parteneriatul cu PRIME ne permite să dezvoltăm soluții inovatoare și sustenabile care răspund nevoilor actuale de eficiență energetică și reducere a emisiilor de dioxid de carbon. Prin integrarea celor mai avansate tehnologii în domeniul energiei regenerabile, contribuim la optimizarea costurilor pentru clienții noștri, precum și la creșterea independenței energetice în locații izolate sau dificile din punct de vedere logistic. Suntem dedicați să oferim soluții fiabile, scalabile și prietenoase cu mediul înconjurător, care sprijină atât companiile și organizațiile, cât și comunitățile locale în tranziția lor către surse de energie verde”, a declarat Mihai Tudor, CEO al Simtel.
Proiectul de la schitul românesc, Prodromu, marchează prima fază a unei inițiative mai ample. În această etapă, Simtel a integrat bateriile produse de PRIME într-un sistem ce include producția de energie regenerabilă din panouri fotovoltaice cu o putere de 100 kWp și baterii cu o capacitate totală de 512,4 kWh (0,5 MWh). Sistemul utilizează invertoare autonome (off-grid), Victron, furnizate de compania românească, Darcom Energy.
Proiectat pentru a permite extinderea capacității de stocare a bateriilor în etapele viitoare, acest microsistem energetic va fi extins în a doua fază prin instalarea suplimentară a 120 kWp de panouri fotovoltaice, operațiune ce va fi realizată de Simtel în luna octombrie a acestui an. Sistemul integrează trei generatoare diesel deja existente, care pot funcționa alternativ sau simultan, oferind astfel flexibilitate și asigurând continuitatea alimentării cu energie atunci când este necesar.
Sistemul de energie regenerabilă dezvoltat și implementat de Simtel și PRIME contribuie semnificativ la independența energetică a comunității monahale de la Prodromu, prin eliminarea aproape completă a necesității utilizării generatoarelor diesel. De asemenea, odată finalizată și a doua etapă, sistemul energetic va avea o capacitate totală de 220 kWp în panouri fotovoltaice și va produce aproximativ 308 MWh de energie solară anual, generând economii de aproximativ 60.000 de euro pe an și reducând emisiile de dioxid de carbon cu aproximativ 206 tone pe an.
„Acest proiect inovator marchează un moment de referință în eforturile noastre comune de a sprijini tranziția către energie curată și sustenabilă în Europa. Prin această colaborare, am reușit să implementăm o soluție de stocare a energiei de ultimă generație, care îmbunătățește eficiența energetică și totodată contribuie semnificativ la reducerea emisiilor de carbon. Această realizare subliniază capacitatea noastră de a furniza soluții robuste și eficiente pentru stocarea energiei solare, o componentă esențială pentru atingerea obiectivelor climatice ale Uniunii Europene.”, a declarat Vicențiu Ciobanu, CEO al Prime.