Consiliul Investitorilor Străini: Definirea unei strategii pe termen lung pentru a atrage investitori străini și promovarea investițiilor străine în România și cele autohtone în afara țării, printre măsurile pentru dezvoltarea economică și socială

calculator calcule bani criza economie grafic contabil pexels sursa foto: Pexels

Definirea unei strategii pe termen lung pentru atragerea investitorilor străini în România cu accent pe sectoarele cu valoare mare adăugată și cu avantaj competitiv (capital uman, resurse naturale) și promovarea investițiilor străine în România și cele autohtone în afara țării prin înființarea unei agenții sub coordonarea premierului sunt principalele măsuri pentru dezvoltarea economică și socială a țării, potrivit FIC(Consiliul Investitorilor Străini)Business Sentiment Index.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În cadrul evenimentului FIC de lansare a ediției din 2022 a proiectului Va Urma, liderii din domeniul economic, împreună cu Prim-ministrul României, domnul Nicolae Ciucă, membrii ai Guvernului și Parlamentului, ai instituțiilor internaționale au setat câteva direcții de țară pentru dezvoltarea economică și socială.

FIC salută adoptarea și publicarea în Monitorul Oficial a actului normativ prin care este înființată Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior în subordinea Guvernului și coordonarea premierului. Acesta reprezintă un prim pas în alinierea României la bunele practici europene pentru atragerea investițiilor străine prin crearea unui organism dedicat pentru promovarea investițiilor („un ghișeu unic”) al cărui obiectiv principal este încurajarea investițiilor în România prin companii cu capital străin și stimularea comerțului.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Potrivit FIC, o astfel de instituție responsabilă de promovare și atragere a ISD poate oferi diverse avantaje, de la atragerea companiilor străine, consolidarea legăturilor în amonte dintre companiile transnaționale și firmele locale, încurajarea companiilor să-și dezvolte filiale și să aducă segmente din lanțul de producție cu valoare adăugată mai ridicată în țara gazdă, consolidarea legăturii dintre industrie și universități, dezvoltarea capitalului uman domestic, la utilizarea ISD pentru a promova creșterea economică descentralizată sau generarea unor clustere industriale sectoriale.

„Este necesar ca această entitate să acționeze ca un partener în relația cu potențiali investitori și cei existenți pentru a-i ajuta să-și stabilească sau să-și extindă operațiunile și să asigure o prezență mai intensă a României pe piețele internaționale”, transmite FIC.