Consiliul Județean Arad a primit două oferte la licitația pentru proiectarea și execuția Centurii de Est a municipiului, o șosea cu o lungime de 11 kilometri și un cost estimat de până la 270 de milioane de lei. Centura Arad-Est face parte din proiectele descentralizate pe care autoritățile locale le-au preluat de la Ministerul Transporturilor/CNAIR. Din cei 11 kilometri, podul peste Mureș va avea o lungime de 1,1 kilometri, iar pe 7 kilometri vor fi și piste de biciclete, după cum Economedia a explicat aici. Depunerea ofertelor a fost anunțată de vicepreședintele Consiliului Județean Arad, Răzvan Cadar care a explicat că varianta va fluidiza circulația prin preluarea traficului greu : ,,Două firme şi-au manifestat interesul şi au depus ofertele pentru construirea Centurii de Est care, după finalizarea lucrării, va întregi inelul de centură, astfel încât Aradul va fi prima reşedinţă de judeţ cu un inel de centură complet realizat. Prin finalizarea acestui tronson, în mare măsură, vom scoate din municipiu traficul greu şi cel de tranzit’, a declarat vicepreşedintele CJ Arad Răzvan Cadar citat de Agerpres. Pe lângă București, doar municipiul Rădăuți mai are un inel de centură. La Arad, pe DN 7 este în lucru și Pasajul Micălaca, un pod peste Calea Ferată București-Arad la care se lucrează de un deceniu.
,,Ȋn prezent, zona de est a Municipiului Arad este grevată de fluxurile de trafic spre şi dinspre autostrada A1, DN 69, DJ 682,DJ 682C, DC 68 si DN 7. Efectele creşterii traficului au devenit vizibile pe arterele principale şi de tranzit din interiorul Municipiului Arad, prin ambuteiaje, disconfortul participanţilor la trafic şi al locuitorilor, creşterea poluării fonice şi emisia de noxe în zona locuită a Municipiului, creşterea cheltuielilor de întreţinere a arterelor de circulaţie. Principalul avantaj al Variantei ocolitoare este că va putea asigura o viteză crescută a traficului de tranzit și fluidizarea acestuia, reducerea costurilor călătoriei, eliminarea ambuteiajelor, reducerea riscului de accidente, sporirea siguranței participanților la traficul auto și pietonal, reducerea noxelor și zgomotului din zonă.”- Proiect de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai centurii Arad Est.
Finanţarea este asigurată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare iar durata de execuţie este de 18 luni. Alte proiecte de infrastructură de transport rutier transferate de la CNAIR la autorităţile locale sunt Drumul Expres Oradea – Arad, Centura Aleşd sau varianta Sibiu Sud.