Consiliul Judeţean Bihor anunţă că a lansat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de realizare a unui pasaj rutier suprateran pe Centura Oradea, la intersecţia cu calea ferată destinată proiectului Trenului metropolitan, care va lega Oradea de Băile Felix. Valoarea estimată a lucrărilor este cuprinsă între 33.268.505 lei şi 36.292.915 lei, fără TVA.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Investiţia include şi relocarea reţelelor existente din zonă.

Firmele interesate pot depune ofertele prin sistemul de achiziţii publice până în 14 mai 2025, ora 15:00.

Prin realizarea acestui pasaj se urmăreşte fluidizarea traficului şi descongestionarea circulaţiei pe Centura Oradea, în contextul implementării proiectului Tram-Train. Consiliul Judeţean Bihor va reabilita calea ferată existentă şi va achiziţiona vehicule capabile să funcţioneze atât pe reţeaua de căi ferate, cât şi pe reţeaua de tramvai din Oradea.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Noul pasaj va avea patru benzi de circulaţie (două pe sens), o lungime totală de 810 metri şi va fi compus dintr-un pasaj rutier cu trei deschideri, rampe de acces şi racorduri la profilul actual al centurii.

Firma câştigătoare va avea la dispoziţie 9 luni pentru realizarea pasajului: 2 luni pentru proiectare, 1 lună pentru obţinerea autorizaţiei de construire şi 6 luni pentru execuţia lucrărilor.

Investiţia face parte din componenta C4 „Transport sustenabil” a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), fiind inclusă în Reforma 1: Transport sustenabil, decarbonizare şi siguranţă rutieră. Scopul este dezvoltarea unei infrastructuri moderne, ecologice şi sigure, în acord cu obiectivele europene de tranziţie verde şi digitală.