Constructorul de conducte petroliere şi de gaze Condmag Braşov a anunțat că a ieșit din insolvență, după 10 ani

Condmag Sursa foto: Condmag

Constructorul de conducte petroliere şi de gaze Condmag Braşov (simbol bursier COMI), controlat de omul de afaceri Gheorghe Călburean, anunţă că a ieşit din insolvenţă, după zece ani, transmite News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Compania, intrată în insolvenţă din vara anului 2015, este administrată de Gheorghe Călburean, proprietar al companiei Dafora Mediaş, companie ce deţine 45,82% din acţiuni.

”Închiderea procedurii insolvenţei. În conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piata şi cele ale art. 234 alin. (1) lit o) din Regulamentul ASF nr.5/2018 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, Vă informăm că prin Hotărârea nr. 427/03.06.2025 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr.2899/62/2015, având ca obiect procedura de insolvenţă a societăţii, s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei Condmag SA, continuarea activităţii economice şi reinserţia debitorului în activitatea comercială. Hotărârea este executorie şi poate fi atacată cu apel în termen de 7 zile de la comunicare”, anunţă compania, într-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
trazactii calcule sedintă
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Compania precizează că informațiile au fost preluate de pe portalul instantelor de judecata, hotărârea nefiind comunicată încă.

De asemenea, compania a ieşit în 2018 din faza falimentului, după ce, la termenul de pronunţare din data de 21 noiembrie 2017, Tribunalul Braşov a admis cererea formulată de creditoarea Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, având ca obiect deschiderea procedurii de faliment împotriva debitoarei Condmag.

Compania a intrat în insolvenţă în 2015 cu un tabel preliminar al datoriilor de 172,8 milioane lei faţă de aproape 200 de entităţi. Condmag a fost listată la bursă din 1996, însă la momentul intrării în insolvenţă acţiunile companiei au fost suspendate de la tranzacţionare.

Planul de reorganizare a activităţii a fost confirmat prin Decizia Civilă nr.290 din data de 9 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul 2899/62/2015 si votat de Adunarea Creditorilor din 24 mai 2017. Sentinţa de confirmare a Planului de reorganizare al Condmag SA a rămas definitivă. Prin hotărârea intermediară nr 662/2021 din 02.06.2021 pronunţat de Tribunalul Braşov în dosarul nr. 2899/62/2015 a fost aprobată modificarea Planului de reorganizare a Condmag SA aprobată de creditori prin hotărârea din 15.01.2021, necontestată.

Societatea a implementat măsuri de management specific pentru realizarea obiectivelor propuse şi în vederea satisfacerii exigenţelor clienţilor. Structura de personal a fost adaptată la amploarea şi numărul efectiv al lucrărilor. În această perioada compania a continuat activitatea de închiriere de utilaje.

”Societatea este în contact cu partenerii în vederea identificării de noi lucrări de profil. De asemenea societatea a continuat să vândă imobile care nu mai servesc activitatii curente. Acestea fiind prezentate, considerăm că societatea Condmag, deşi a depus eforturi în vederea revigorării activităţii, ţinând cont de condiţiile socio-economice existente în această perioadă, funcţionează în condiţii de activitate restrânsă”, se menţionează în raportul trimestrial al companiei.

Condmag are o capitalizare de 2,28 milioane lei.

Compania are ca obiect de activitate de construcţii de conducte – conducte colectoare în câmpurile de gaze; magistrale de transport gaze; magistrale transport petrol / produse petroliere; conducte pentru alimentarea cu apă / canalizări; subtraversări si supratraversări  susţinute pe cabluri, autoportante, etc.; reţele de distribuţie gaze (oţel şi PE), izolare de material tubular – Izolaţie cu benzi aplicate la rece sau la cald.

Condmag a raportat pierderi de 1 milion de lei în primul trimestru al anului, comparativ un rezultat negativ de 2,19 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului 2024. Veniturile au scăzut la jumătate, de la 52.283 lei (în trimestrul 1 2024) la 25.727 lei în primele trei luni din acest an.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.