Creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 8,4% în septembrie (3,6 la sută în termeni reali) față de aceeași perioadă a anului trecut, în vreme ce depozitele s-au majorat cu 8,6 la sută (3,8 la sută în termeni reali), arată datele Băncii Naționale a României.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2024 cu 1,3 la sută față de august 2024 (1,0 la sută în termeni reali), până la nivelul de 413 220,0 milioane lei. Creditul în lei, cu o pondere de 69,8 la sută în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 1,5 la sută, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 30,2 la sută în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 0,9 la sută (1,0 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 8,4 la sută (3,6 la sută în termeni reali), pe seama majorării cu 11,1 la sută a componentei în lei (6,2 la sută în termeni reali) și cu 2,6 la sută a componentei în valută exprimată în lei (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro).

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Soldul creditului guvernamental acordat de instituțiile de credit a înregistrat o creștere în luna septembrie 2024 de 1,0 la sută față de luna august 2024, până la 222 435,2 milioane lei. În raport cu septembrie 2023, acesta s-a majorat cu 17,7 la sută (12,5 la sută în termeni reali).

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna septembrie 2024 cu 0,6 la sută față de luna anterioară, până la nivelul de 595 015,0 milioane lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 8,6 la sută (3,8 la sută în termeni reali).

Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 70,8 la sută în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 0,7 la sută față de luna august 2024, până la 421 120,3 milioane lei. Comparativ cu luna septembrie 2023, acestea s-au majorat cu 11,8 la sută (6,8 la sută în termeni reali).

Depozitele în lei ale gospodăriilor populației s-au majorat cu 1,1 la sută față de luna anterioară, până la 239 807,1 milioane lei și cu 18,3 la sută (13,1 la sută în termeni reali) față de aceeași perioadă a anului anterior.

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) au crescut cu 0,3 la sută (până la 181 313,2 milioane lei) față de luna precedentă, iar față de luna septembrie 2023, au înregistrat o creștere de 4,2 la sută (-0,4 la sută în termeni reali).

Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 29,2 la sută în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 0,2 la sută față de luna august 2024, ajungând până la nivelul de 173 894,6 milioane lei (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu luna septembrie 2023, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 1,6 la sută (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au crescut cu 0,1 la sută față de luna august 2024, până la 119 598,3 milioane lei (exprimate în euro, acestea au crescut cu 0,2 la sută, până la 24 037,0 milioane euro). Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, creșterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 0,05 la sută (exprimate în euro, acestea au crescut cu 0,03 la sută).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au crescut cu 0,4 la sută față de luna august 2024, până la 54 296,4 milioane lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 0,4 la sută, până la 10 912,5 milioane euro). Comparativ cu septembrie 2023, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 5,1 la sută (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro).