Foto: Inquam Photos/ Autor: George Călin
În studiul său intitulat „Atitudini publice în România: rămânerea în Occident cu unele îndoieli”, bazat pe sonadaje Globsec, Patrik Szicherle, cercetător la Globsec (https://www.globsec.org) scrie referitor la România: „41% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani au declarat că un regim totalitar cu alegeri regulate ar fi bun pentru țara lor, comparativ cu doar 25% dintre persoanele cu vârste de peste 55 de ani care au fost de acord cu această afirmație” (p. 17).
În viziunea mea, există o explicație foarte clară și profundă pentru care 41 la sută dintre tinerii din România consideră că un regim totalitar ar fi bun pentru țara noastră. Am să prezint explicația mea, care în esența ei este hayekiană, pornind de la un fapt pe care cred că l-am clarificat (vezi „Scrisoare către Augustin. Ordinea spontană: intervenționismul îi poate reduce eficiența, dar nu și ponderea covârșitoare în Occident” pe luciancroitoru.ro), și anume că ordinea spontană este preponderent covârșitoare în societatea occidenală în raport cu ordinea proiectată de politicieni.
Așa stau lucrurile și în România. Ordinea spontană este însăși societatea noastră, cu toate legăturile dintre elementele componente. Această ordine are un succes imens în a produce bunăstare și solidaritate pentru că nu are scopuri impuse și nu are reguli care să țintească la scopuri pentru societate în ansamblu.
Numai că politicienii și intelectualitatea de stânga au reușit să bage în cap prea multor oameni că susccesul economic imens nu este rodul ordinii spontane a pieței, ci este un succes al ordinii proiectate, asociate de obicei cu guvernul, în sensul că regulile adoptate de acesta referitor la diverse aspecte conduc la excepționalul rezultat.
Guvernul este doar una dintre foarte multele entități care participă la ordinea spontană. Fiecare dintre noi în mod direct, dar și diverse alte entități (firme, alte organizații etc.) participăm în această ordine spontană a pieței. Ca să poată funcționa, ordinea spontană nu poate avea un leader care să-i impună scopuri. Această idee uimește însă pe prea mulți, și poate mai ales pe tineri, deoarece tot mai mulți își petrec o mare parte din viață în firme și organizații observând că acestea au susccese imense exact pentru că au scopuri clare, reguli proiectate să le atingă și conducători care au autoritatea să impună obiectivele și parte din reguli. De aceea, pentru cei mai mulți oameni este de neînțeles de ce economia în ansamblu nu poate fi concepută ca o organizație. Ei ar dori ca și societatea în ansamblu să fie privită la fel. Hayek a numit acest fenomen „gândire organizațională”. Așa gândesc dictatorii societatea în ansamblu: ca pe propria organizație.
Făcând eroarea să creadă că economia în ansamblu este o „economie” de același tip ca orice altă organizație (adică făcând confuzie între organism și organ), cei mai mulți doresc să avem scopuri pentru economia noastră în ansamblu, să avem un lider care să stabilească acele scopuri precum și regulile care să ducă la atingerea lor, după modelul de succes pe care ei îl văd la nivelul corporațiilor sau al altor organizații în care, cei mai mulți lucrează sau au lucrat. Dar, exact aici apare problema: în timp ce ordinea spontană nu ar putea avea scopuri dacă e să continue, o organizație nu ar putea supraviețui dacă nu ar avea scopuri clare.
Această distincție între organism și organizație s-a pierdut pentru cei mai mulți. După decenii în care politicienii și intelectualitatea de stânga au promovat ideea că societatea se poate modela după cum vrem noi, în combinație cu faptul că oamenii au văzut că diverse organizații care au reușit au scopuri, reguli și conducători, tot mai mulți au ajuns la concluzia că societatea (ordinea spontană mereu preponderentă în raport cu ordinea proeictată) trebuie să aibă scopuri, reguli proiectate pentru a atinge acele scopuri și conducători determinați să le impună. Orice persoană sau grup de persoane care ar reuși acest lucru la nivelul societății ar fi un dictator sau o dictatură.
Nefiind conștienți că o dictatură care ar ținti la înhămarea ordinii spontane la atingerea unor scopuri econmice nu este compatibilă cu bunăstarea pe termen lung, o mare parte a publicului, inclusiv o parte a celui tânăr – iată că în România 41 la sută dintre tineri se găseasc în aceată poziție – preferă o dictatură. Explicația pe care am oferit-o este bazată pe teoria socio-economică hayekyană și cred că este cea corectă.
Cred că ar trebui să o lăsăm mai moale cu explicația că noi putem concepe o societate mai bună, bazată pe egalitate economică. Acest efort de explicare nici măcar nu este necesar, deoarece progresismul este prea simplu de înțeles și de admis. Oamenii îl pot adopta imediat. Progresismul ne spune că societatea merge înainte progresând indiferent ce am face noi. Este permisiv, de exemplu, referitor la indisciplină în finanțe publice.
Progresismul promotor al egalității economice este ușor de acceptat de oricine se gândește la societate ca la o organizație, nu ca la ordine evolutivă spontană, deși fiecare în parte suntem susținători ai ordinii spontane atunci când acționăm pentru a ne realiza scopurile personale. Această discrepanță între nevoia noastră de a urma disciplina ordinii spontane a pieței atunci când acționăm pentru a ne realiza scopurile personale și lipsa oricărei necesități careia să ne supunem atunci când ne gândim la cum ar trebui să arate societatea ne creează o mare dificultate: ne face să ne întoarcem cu ușurință împotriva ordinii spontane a pieței, adică a acelei ordini în care trebuie să acționăm pentru a fi prosperi și solidari.
În cuvinte mai simple, ceea ce se întâmplă este că deși fiecare dintre noi aderăm la ordinea pieței din necesitate de a ne atinge scopurile, atunci când vine vorba de ideile noastre referitoare la societate, ceea ce instinctiv pare mai just și mai la îndemână este o formă sau alta de progresism. Liberalismul nu vine instinctiv, cum ar putea crede cei ce s-au lăsat înșelați de ideea eronată a lui Jean Jacques Rousseau conform căreia omul a fost liber înainte de a fi în societate. Omul a descoperit și a învățat libertatea, nu s-a născut cu ea. De aceea, colectivismul și progresismul sunt cele ce ne vin instinctiv, nu individualismul și liberalismul clasic.
Iată de ce, nici colectivismul și nici progresismul nu au nevoie de promovare, în timp ce individualismul și liberalismul au. Aici presa ar trebui să joace un rol mai mare. Ea ar trebui să promoveze nu ceea ce este la modă, ci liberalismul clasic, care este, ca să-l citez pe José Ortega y Gasset, „forma supremă de generozitate” pentru umanitate. Din păcate, liberalismul economic aproape că s-a evaporat din prea multe minți. În consecință, efortul trebuie făcut pentru readucerea în mintea noastră a sensului liberalismului. Asta este cu atât mai necesar cu cât, fiind, așa cum spune y Gasset o „disciplină prea dificilă și complexă pentru a prinde rădăcini ferme pe pământ”, are nevoie de acest efort din partea celor care îl înțeleg.
Pentru că liberalismul nu este instinctiv, de câte ori apar probleme în societate el este găsit vinovat și instinctul comun este să ne mutăm spre promovarea egalității economice. Altfel spus, pentru că liberalismul este un set coerent de principii, ceea ce înseamnă că se bazează pe un set coerent de reguli descoperite, de câte ori apar probleme, ne mutăm spre a adopta reguli care vizează scopuri pentru societate, a căror esență rămâne aceea că nu au fost descoperite, ci proiectate. Iar proiectarea se face având în minte presupunerea progresistă că, până la urmă, societatea progresează orice am face. Aparent surprinzător, societățile care au tradiții democratice și liberale fac acest lucru din când în când, cu destul de multă ușurință, mai ales referitor la acele reguli proiectate să ducă spre egalitate economică.
Dar egalitatea economică nu este un obiectiv tangibil într-o democrație liberală. Pornind de aici, mulți ar putea crede că este tangibilă în dictatură, ceea ce, de asemenea, nu este adevărat. Adevărat rămâne doar faptul că o ordine socială în care ordinea proiectată este predominantă în raport cu ordinea spontană reflectă, politic, un sistem dictatorial, chiar dacă la preponderența ordinii proiectate s-a ajuns în mod democratic. O astfel de ordine este incompatibilă cu prosperitatea și solidaritatea și ar putea produce egalitate economică numai în sărăcie. Dar, atât timp cât nu există o dictatură, ordinea spontană a pieței rămâne permanent masiv preponderentă în ordinea socială a Occidentului, producând prosperitate și solidaritate.
Lucian Croitoru este consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului BNR. Opinia sa nu reprezintă poziția BNR. O versiune a articolului a apărut și pe blogul său.