Sursa foto: Pixabay
Turbulențele care au zguduit piețele globale de energie începând cu 2022 nu au ocolit România. Confruntat cu o escaladare fără precedent a prețurilor la electricitate și gaze naturale, Guvernul României a recurs la o intervenție masivă și de durată în piață: implementarea unui mecanism complex de plafonare a prețurilor și compensare a prețurilor la energie.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Această măsură a fost prezentată inițial ca fiind esențială pentru protejarea gospodăriilor și a companiilor de șocuri economice sau de prețuri excesive.
Cu toate acestea, timpul a demonstrat că astfel de intervenții extinse, deși bine intenționate, pot avea consecințe negative semnificative pe termen lung, cu semne de întrebare privind eficacitatea, probleme privind estimarea costurilor reale și distorsiuni majore în mecanismele de formare a prețurilor.
Cum funcționează mecanismul de plafonare/compensare
Schema de plafonare implementată în România a vizat stabilirea unor prețuri maxime la energia electrică și gazele naturale pentru marea majoritate a consumatorilor finali – casnici, IMM-uri, spitale, școli și alte instituții considerate esențiale.
Obiectivul principal, declarat public, a fost acela de a oferi predictibilitate și de a menține costurile cu energia la un nivel suportabil într-o perioadă de volatilitate extremă.
Furnizorii urmau să fie compensați de la bugetul de stat pentru diferența dintre prețul plafonat, facturat clienților, și costurile lor de achiziție sau producție a energiei, conform unor formule stabilite de autorități. La prima vedere, un scut necesar într-o furtună economică.
Măsura a fost implementată inițial începând cu noiembrie 2021 și până la 31 august 2023, dar a ajuns să fie prelungită până în vara acestui an la energie electrică și până în 2026 la gaze naturale.
Eficiența și echitatea schemei, sub semne de întrebare
Cu siguranță că schema de plafonare/compensare a contribuit la menținerea unei stabilități a prețurilor temporară pentru consumatorii casnici. De asemenea, cel mai probabil i-a ajutat pe anumiți consumatori vulnerabili prin prețuri mai mici.
Însă mecanismul a fost aplicat în același mod pentru toți consumatorii de energie din România, indiferent că au avut nevoie sau nu de susținerea statului, ceea ce ridică semne de întrebare despre echitatea schemei.
Schema de plafonare funcționa într-un mod simplu: consum de energie mai mic, prețul din factură era mai mic. Cu cât un consumator trecea de un anumit prag de energie consumată, cu atât îi creștea prețul.
Din acest motiv, au apărut situații în care consumatori vulnerabili care locuiau în locuințe ineficiente energetic, încălzite cu sobe și neizolate termic, plăteau prețuri mai mari la energie deoarece aveau nevoie să consume mai mult pentru a se încălzi.
În schimb, persoanele cu venituri ridicate au putut să beneficieze de energie la preț mic, chiar dacă nu aveau nevoie, deoarece și-au permis să își izoleze termic locuința și să achiziționeze soluții de încălzire eficiente energetic, ceea ce le-a redus consumul de energie.
Așadar, statul român a compensat facturi pentru toate tipurile de consumatori, atât cei vulnerabili, cât și cei care își permiteau să își plătească propriile facturi. Asta ridică mari probleme în ce privește eficiența cheltuirii banului public.
Totodată, unul dintre cele mai evidente efecte a fost anihilarea stimulentelor pentru eficiență energetică. Atunci când prețul plătit de consumator a fost decuplat artificial de costul real al resursei, motivația financiară de a reduce consumul prin investiții în izolarea locuinței, echipamente eficiente sau simpla schimbare a comportamentului prudent a dispărut. Acest lucru nu doar că a menținut presiunea pe sistemul energetic, dar contravine și obiectivelor pe termen lung de sustenabilitate și decarbonare.
Distorsiuni profunde pe piața de energie
Însă, dincolo de beneficiul imediat pentru consumatori al unor facturi mai mici decât ar fi dictat piața liberă, mecanismul de plafonare a generat distorsiuni semnificative în piața de energie, în formarea prețurilor, dar și pentru companiile care au fost obligate să aplice mecanismul.
Comparațiile la nivel european oferă o perspectivă nuanțată. Datele Eurostat au confirmat că, datorită schemei de plafonare, România s-a situat în anumite semestre (precum a doua jumătate a anului 2023) printre țările UE cu cele mai mici prețuri la electricitate și gaze pentru consumatorii casnici.
Totuși, această imagine este incompletă. În a doua jumătate a anului 2022, de exemplu, România înregistrase una dintre cele mai mari creșteri procentuale ale prețurilor la electricitate pentru consumatorii casnici din UE.
Mai mult, în ciuda prețurilor plafonate la consumatorul final, piața spot de energie electrică din România (PZU) a fost uneori printre cele mai scumpe din Europa (în 2024). Iar prețurile gazelor pe bursa românească au depășit uneori cotațiile hub-urilor regionale.
Aceste discrepanțe sugerează că prețurile artificial scăzute la consumator maschează costuri ridicate sau ineficiențe în amonte, în producție sau pe piața angro.
Mai mult, plafonarea a afectat furnizorii de energie, care au fost obligați să factureze clienților energia la prețul plafonat, în timp ce ei cumpărau energie la prețul pieței, mult mai ridicat. Statul român urma să compenseze această diferență, însă în realitate această compensare a avut întârzieri majore. Și în prezent statul are datorii de miliarde de lei către furnizori. În acest timp, furnizorii au accesat credite pentru a putea cumpăra energia la prețul pieței. Iar aceste credite s-au făcut în perioade cu dobânzi ridicate în piață. Aceste costuri nu vor putea fi recuperate de către furnizori.
Din zona politică, criticile care au apărut au argumentat că schema nu a făcut decât să plafoneze costuri care erau deja ridicate, posibil chiar la nivelul producătorilor de stat, fără a ataca problemele structurale ale pieței.
Totodată, plafonarea prețurilor și incertitudinea legată de durata și parametrii schemei de compensare au creat un mediu potrivnic pentru investiții. Dezvoltarea de noi capacități de producție, în special din surse regenerabile, și modernizarea rețelelor de transport și distribuție necesită capital masiv și predictibilitate pe termen lung. Or, un preț administrativ, care nu reflectă neapărat realitățile pieței sau costurile reale de investiție, descurajează angajarea unor astfel de proiecte, vitale pentru securitatea și competitivitatea energetică viitoare a României.
Dincolo de plafonare
În concluzie, intervenția prin plafonarea prețurilor la energie în România a oferit, fără îndoială, un răgaz temporar consumatorilor în fața unei crize fără precedent.
Totuși, costurile acestei politici – distorsiuni majore ale pieței, descurajarea eficienței și a investițiilor, cheltuieli bugetare masive și posibila mascare a unor probleme structurale – sunt considerabile și riscă să afecteze negativ sectorul energetic pe termen lung.
Viitorul energetic al României nu poate fi construit pe prețuri artificiale, ci pe o piață funcțională, eficientă, investiții strategice în tehnologii curate și un sistem de protecție socială inteligent, care să îi ajute pe cei vulnerabili fără a sacrifica mecanismele economice esențiale.
Experiența ultimilor ani și principiile economice solide indică așadar necesitatea unei abordări diferite, de acum încolo.
Plafonarea la energie electrică urmează să expire la finalul lunii iunie 2025, ceea ce aduce riscuri de creșteri ale facturilor, în lipsa unui mecanism de tranziție, deși și o prelungire a măsurii nu ar face decât să prelungească distorsiunile. La gaze, plafonarea urmează să expire anul viitor.
De acum, în loc de plafonări generalizate, care distorsionează piața și au costuri bugetare enorme, sprijinul ar trebui direcționat țintit către consumatorii cu adevărat vulnerabili.
Implementarea unor programe de ajutor financiar direct, bazate pe criterii clare de venit și consum (vouchere pentru energie, ajutoare pentru încălzire), ar proteja categoriile defavorizate fără a anula semnalele de preț pentru restul pieței.
Pe termen lung, soluțiile reale constau în investiții masive în eficiența energetică a clădirilor și a proceselor industriale, precum și în accelerarea tranziției către surse de energie regenerabilă. Acestea nu doar că reduc emisiile de carbon, dar diminuează dependența de importuri și volatilitatea prețurilor combustibililor fosili.
În paralel, sunt necesare reforme care să stimuleze concurența reală pe piața de energie, să crească transparența și să ofere un cadru de reglementare stabil și predictibil pentru investitori.
