Cum e mai avantajos să plătești în străinătate, cu cardul sau cash? Studiu de caz: experiența a patru prieteni în Salonic

card, banca sursa foto: Volt

Un exemplu prezentat de platforma Conso.ro analizează costurile pe care le poți avea plătind cu cardul sau cash în străinătate.

Studiu de caz: Andrei, Cătălin, Viorel și Emilian, ingineri informaticieni, merg la Salonic, cu familiile, la început de iulie. Andrei este un conservator, plătește cash, iar în ziua plecării a scos bani de pe card și a cumpărat euro pentru a-i avea în excursie în portofel. Cătălin, angajat într-o multinațională, preferă plățile cu cardul/telefonul: are un card MasterCard de salariu, în lei, pe care îl folosește ori de câte ori are nevoie. Viorel e și el adeptul plăților cu cardul (și folosește ceasul inteligent): el e angajat într-o bancă de talie medie și își primește veniturile pe un card VISA. Emilian e cel mai „agil” dintre ei: lucrează în IT, dar pe contracte încheiate între micuțul său SRL și diferiți clienți: are mai multe carduri, inclusiv un Revolut. Pentru excursia la Salonic a preferat însă să utilizeze un MasterCard.

Cum arată „bugetele utilizate” și cine e mai avantajat? Pentru comparație, studiul de caz al platformei ia ca reper ziua de 05.06, cea în care merseseră la un restaurant unde au cheltuit fiecare câte 100 de euro.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

În cazul lui Andrei: 100 de euro, înmulțit cu 4,97 cât e și acum cursul la casa de schimb unde a făcut preschimbarea de monedă, egal 497 lei. Cătălin a plătit cu MasterCard-ul său, la curs BCE plus marja băncii: total 516 lei. Viorel a achitat cu VISA, tot la curs BCE plus marja băncii: total 510 lei. Emilian a plătit cu MasterCard-ul său, la curs BCE plus marja băncii: total 500 de lei. Să mai spunem și faptul că pentru ziua respectivă cursul BCE a fost de 4,96 lei iar cel afișat de BNR, 4,95 lei.

Tip Card 100 euro
Andrei NU 497 lei
Catalin MasterCard 516 lei
Viorel VISA 510 lei
Emilian MasterCard 500 lei
Curs BNR 4.95 lei
Curs BCE 4.96 lei
Casa schimb 4.97 lei

„Așadar, cine credeți că a ieșit în câștig și cine a pierdut? La prima vedere am spune, evident, că Andrei e câștigătorul. Matematica aceasta ne-ar sugera! Numai că, Andrei a avut și părțile lui mai puțin bune în această experiență. În primul rând el a ”cheltuit” timp, să meargă la ATM și să își scoată leii, apoi să treacă pe la casa de schimb valutar, să facă operațiunea de cumpărare de euro. În al doilea rând el a avut în permanență grija faptului că, teoretic, banii lui au fost tot timpul în pericolul de a fi furați. Ceilalți trei prieteni, adepți ai plăților cu cardul, au preferat să plătească ceva mai mult, dar să nu mai piardă timp cu conversii valutare, să nu ducă grija cash-ului: altfel spus, să își facă viața mai ușoară. Desigur, există pericole și pentru ei: ghinionul poate să strice sistemul informatic al băncii exact când ai tu nevoie de bani, ”plasticul” se poate face și el ”nevăzut” într-un moment nefast. Însă, ce e mai important, pierderea lor e de moment, în timp ce la Andrei are caracter definitiv! În plus, utilizatorii cardurilor au alternative precum telefonul sau ceasul inteligent”, menționează consultanții de la Conso.

Aceștia remarcă totuși că există diferențe mari în ceea ce privește marjele practicate de bănci: o simplă chestionare a pieței a relevat existența și a unei marje de 1%, dar și a uneia de 4% (o experiență ceva mai veche, într-o țară non-membră UE, a scos în față o marjă de 7%, practicată de o unitate de cazare care avea cont la unul dintre giganții bancari americani).

„Așadar, atunci când alegem pachetul bancar potrivit trebuie să ne interesăm și de acest lucru, pentru a avea plăți în diferite monede străine la un curs cât mai bun. În același timp, trebuie ținut cont de faptul că, în funcție de pachetul de cont curent și card ales, poți beneficia de asigurare de călătorie, acces la business lounge-urile din aeroporturile internaționale, precum și discounturi”, concluzionează Norel Moise, autorul studiului de caz.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Sau poti sa-ti faci un card ce are rate de schimb aproape de cursul de schimb (Revolut, N24 etc.). Sau poti sa-ti faci un cont in euro temporar direct din Internet banking si un card de euro virtual pe care sa-l folosesti pe telefon/ceas inteligent ca sa platesti cu NFC.

  2. Nu, serios, ce e reclama asta stupida la banci? Cu Revolut cat ar fi platit? De asemenea cei 3 iubitori de carduri bancare nu au fost in stare sa isi faca card in euro si sa isi cumpere euro de la un exchange decent si sa ii depuna la banca? Plus ca mai sunt banci care in anumite limite iti schimba ele la curs BNR. Expertii Conso nu prea sunt experti.

  3. Articolul il doreste cineva a fi promovare subtila a utilizarii cardurilor ?!
    Cele mai mici cheltuieli le avem atita timp cit nu trecem pragul casei . Cu cit distanta de pragul casei e ami mare cu atit costurile sint mai mari . Cit despre carduri si banii electronici ….. Opinia mea este ca bancile si salariatii din banci sa si le introduca undeva .

  4. A-ti uitat sa ziceti ca e un articol platit de banci. Daca tot vorbim de dezavantajele cash-ului, de ce nu vorbim si de avantaje? Faptul ca nu esti urmarit de catre banca sau autoritati atunci cand cumperi sau ce cumperi e un mare avantaj. Faptul ca nu cineva dintr-un moft, cum a facut Trudeau in Canada, nu poate sa-ti blocheze finantele si sa te lase sa mori de foame e alt mare avantaj al cash-ului. Cash-ul nu are nevoie de curent sau internet ca sa functioneze, Cash-ul exista de vreo 5.000 de ani. Saracii oameni ce au facut atatea mii de ani pana la aparitia card-urilor? Cred ca se duceau cu totii noaptea la culcare super speriati ca de dimineata s-ar putea sa nu mai aibe cash in casa.

  5. Și dacă telefonul sau smat eatch sau cardul, oricare dintre ele, dispar, și cineva le folosește pentru a plăti sume mici la poș, fără pin, nu e tot aia?

  6. Da, A lasat Revolut acasa, fix cel cu care platea direct in EUR. Aia cred ca au iesit prima data din tara.

  7. Un articol cu pretenții care nu spune, de fapt, nimic! Folosiți cardurile, da, dar cele de tip REVOLUT (nu e singurul, am doar doar un exemplu popular în România) pentru că băncile din România au comisioane MARI! Asta trebuia spus.

  8. Și oricât de simpatici sau antipatici ne sunt, dacă vrei card de călătorit, Revolut e soluția.

  9. In primul rand intre Andrei si cel mai defavorabil caz este o diferenta de 3,8%, care nu mai devine neglijabila la sume ce trec de 1000 EUR cheltuiti, 3,8% in unele cazuri poate sa reprezinte tips-ul in acel concediu. La 2,000 EUR inseamna 76 EUR, adica ~ 380 RON; pentru ca…ai fost comod.
    Cred ca ar fi trebuit o comparatie cu alte monezi nu EUR, abia atunci incepe distractia, pentru ca conversia se face: RON – EUR si apoi EUR – Moneda locala, deci treci prin doua cursuri preferentiale (primul al bancii tale, al doilea al bancii comerciantului) si la sfarsitul concediului tragi linie si constati ca mai bine faceai un drum la casa de schimb. Mai nou, la unele case de schimb, poti cumpara cu cardul direct, au POS. Totusi daca ai fi folosit Revolut, situatia era alta, dar atentie, Revolut mai percepe un comision la conversii in weekend-uri si au si limite lunare in functie de planuri, la cel de baza, dupa 1000 EUR incepi sa platesti comision.

  10. mai e si solutia card in euro si schimb zilnic, la happy hour, o suma din contul de lei in contul de euro, la cursul BNR. apoi platesc cu cardul de euro.

  11. Ciudat ca ati mentionat de avantajele utilizarii cardului apropo de o banca clasica, dar nu ati mentionat ca ar fi putut plati cu card Revolut la un curs de schimb mai bun decat la orice alta banca

  12. Adică hoții care fură portofele nu ar fi putut să le ia și cardurile! Să vezi atunci distracție, la furtul cardurilor. Drumuri la bănci, la poliție…

  13. Unul dintre cele mai slabe articole citit vreodată pe această platformă. O reclamă jalnică și de proastă calitate făcută utilizării cardurilor emise de bănci (în dauna aplicațiilor fintech precum Revolut). Din experiența mea, pentru plăti in afara țării, Revolut este net superior oricărei variante de card de la băncile tradiționale. Comisionul de schimb este infim( în anumite condiții Zero) plus alte extra beneficii. Autorul articolului este un penibil…concluzia mea…

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.