Sursa foto: Arhivă Personală
Programul de guvernare elaborat de Guvernul Bolojan include măsuri care erodează atractivitatea distribuirii profiturilor și temperează ritmul de vânzări imobiliare, în timp ce melanjul de consolidare a veniturilor și tăieri de cheltuieli încă trebuie văzut în practică, însă lipseşte un capitol robust despre investiţii orientate spre viitor, un plan care să convertească stabilitatea fiscală în avantaje competitive, inovare şi creştere sustenabilă, este de părere avocatul Marius Stanciu, partener fondator Buju Stanciu și Asociații.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Economedia ia pulsul pieței pe subiectul momentului în România și îi întrebăm pe antreprenori și pe alți reprezentanți ai mediului de afaceri cum se vede, din economia reală, programul trasat de noul guvern Bolojan, și cum îi afectează.
-
Ce măsuri din programul de guvernare vă afectează punctual, pe termen scurt sau lung?
Privind atent programul de guvernare, văd câteva schimbări care se simt imediat în deciziile noastre de zi cu zi, dar şi în arhitectura strategică pe termen lung. În primul rând, dublarea impozitului pe dividende la 16% erodează atractivitatea distribuirii profiturilor către acţionari. Imediat, trebuie să re-evaluăm calendarele de plată şi să cântărim mai serios reinvestirea câştigurilor, pentru că randamentul net scade considerabil.
În real-estate, eliminarea cotei reduse de TVA la locuinţe mută o parte din cererea rezidenţială „înainte de termen” – dezvoltatorii grăbesc livrările, iar cumpărătorii încearcă să încheie contractele înainte ca taxa standard de 19% să devină regulă. Pe termen lung, această măsură temperează ritmul de vânzări şi obligă piaţa să îşi ajusteze marjele.
În acelaşi timp, taxa suplimentară pe profitul bancar şi discuţia despre renunţarea la scutirile fiscale din IT ne fac să anticipăm un cost mai ridicat al creditului şi al forţei de muncă specializate. În fine, recalibrarea impozitelor locale pe proprietăţi, corelate la valorile de piaţă, descurajează acumularea pasivă de active imobiliare şi poate împinge chiriaşii spre renegocieri.
2. În ce fel?
Mecanismul prin care aceste măsuri ne influenţează activitatea
Efectele se propagă diferit pe fiecare sector. În real-estate, costul final al locuinţelor creşte, iar lichiditatea se poate contracta – vânzătorii şi consultanţii imobiliari vor opera într-o piaţă mai lentă, cu potenţial de evoluţii laterale ale preţurilor. În serviciile financiare, taxa pe profitul „excedentar” îi determină pe bancheri să îşi revizuiască modelele de risc: creditele pentru proiecte imobiliare, fintech ori start-up-uri IT pot deveni mai dificil de accesat ori mai scumpe. Iar majorarea impozitului pe dividende afectează structura de capital: investitorii vor prefera, tot mai frecvent, rezervele sau finanţarea prin datorie, nu remunerarea acţionarilor. Pe măsură ce toate aceste costuri se cumulează, observăm un lanţ de transmisie – de la profitul net al companiilor, la preţuri, la decizia consumatorului şi, în final, la ritmul investiţiilor.
3. Cum vi se pare echilibrul creștere de taxe – reduceri de cheltuieli?
În teorie, formula aleasă de guvern – un melanj de consolidare a veniturilor şi tăieri de cheltuieli – este singura credibilă într-un context de deficit ridicat. Practica însă decide verdictul. Majorarea taxelor se simte imediat, dar reducerea aparatului de stat cu 20% şi eliminarea sporurilor nejustificate presupun reforme profunde, cu rezistenţă instituţională şi cost politic semnificativ. Mediul de business va evalua succesul echilibrului pe bază de fapte: dacă, peste un an, cheltuielile publice rămân comparabile, iar veniturile au crescut doar prin impozitare suplimentară, parteneriatul pe care Guvernul îl cere mediului privat se clatină. Dacă însă vedem administraţie mai suplă, procese digitalizate şi o alocare inteligentă a resurselor, presiunea fiscală devine suportabilă, pentru că este dublată de eficienţă şi predictibilitate.
4. Vedeți programul de guvernare ca pe un plan de dezvoltare, comparativ cu cum arată planurile de dezvoltare din business?
Privit prin lentila unui plan de afaceri, documentul seamănă mai mult cu un program de redresare financiară decât cu o strategie de creştere. Guvernul încearcă, pe bună dreptate, să stabilizeze „cash-flow-ul” statului: creşte încasările, taie costurile şi încearcă să restabilească încrederea partenerilor externi, în special a pieţelor de capital. Într-o companie, acelaşi lucru s-ar numi turnaround.
Dincolo de această componentă de echilibrare, lipseşte însă încă un capitol robust despre investiţii orientate spre viitor – digitalizare extinsă, stimulente pentru tehnologii emergente, capital uman pentru industrii sofisticate. În frecvenţa sa actuală, programul oferă un fundament necesar; antreprenorii vor aştepta faza a doua: un plan care să convertească stabilitatea fiscală în avantaje competitive, inovare şi creştere sustenabilă. Numai atunci statul va reflecta, cu adevărat, felul în care companiile îşi gestionează nu doar situaţiile de criză, ci şi tendinţele de expansiune.
