Daniel Ilinca, antreprenor din IT: În faza timpurie, un startup românesc ar trebui să meargă pe procesul clasic pentru a strânge bani – cei trei F (family, friends & fools). De ce ar investi un fond din Silicon Valley într-un business despre care nu știe nimic?

startup Sursa foto: Pexels / RDNE Stock project

Întrebat unde ar trebui să se uite prima dată un fondator de startup din România aflat în primele faze de dezvoltare (early-stage), Daniel Ilinca, antreprenor român de succes, fondator al Softbinator Technologies, a declarat că acesta ar trebui să meargă pe un proces clasic, adică cei trei F (family, friends & fools).

„Dacă ești astăzi un startup și ești early stage, dacă nu ai tu banii tăi, poți să mergi pe un proces clasic. În primul rând ai cei trei F (family, friends & fools)”, a afirmat Ilinca, într-un interviu acordat Economedia. Potrivit lui, e foarte greu „să ridici bani” dacă nu ai un istoric în spate.

Pentru fazele următoare de dezvoltare, antreprenorul spune că există un ecosistem destul de bun de angel investors în România. „Sunt câteva organizații la care oamenii pot aplica, câteva grupuri unde angel-investitorii se sindicalizează. Avem și soluții de crowdfunding și oamenii pot să aplice cu startup-uri”, a mai spus el.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În ceea ce privește investitorii străini, potrivit reprezentantului Softbinator, aceștia nu se uită la startup-uri early-stage, ci la întreprinderi mai mari. „Dacă ne uităm la [firme de] dimensiuni mai mari, cu siguranță sunt destul de mulți, să zicem «scouteri», conectați. Sunt destul de multe fonduri care au apetit de a investi în Eastern Europe, în Center Europe și așa mai departe, indiferent că sunt fonduri locale din Europa sau sunt fonduri internaționale”, a mai spus Ilinca.

E greu să atragi atenția unui fond de investiții străin ca startup nou

Antreprenorul a spus că banii sunt destul de locali, adică este mult mai ușor să faci rost de bani acolo unde ai o rețea de contacte decât „să ridici bani într-o piață unde nu cunoști pe nimeni”. Sunt foarte mulți oameni, potrivit lui, care cred că, dacă au o soluție sau o idee interesantă, ar merita mai degrabă să se ducă să aducă fonduri din afară.

„Eu fiind foarte conectat cu SUA, și am tot postat și pe social media și m-am tot conectat cu diverși oameni, vin [oameni] și îmi spun că «aș vrea să vin în Silicon Valley și să ridic bani». Zic «ok, tu și alte câteva sute de mii de antreprenori care în momentul ăsta se uită spre Silicon Valley». De ce ar investi un fond din Silicon Valley într-un business din România și într-un antreprenor pe care nu-l cunoaște, care e local, despre care nu știe nimic?”, s-a întrebat fondatorul Softbinator.

El a adăugat: „Adică ar trebui să te uiți cel puțin în primele faze local. Asta evident, dacă n-ai ceva foarte, nu știu, poți să lansezi următorul Lovable, că ăsta e să zicem cel mai hot acum în Europa.”

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.