Sursa foto: Softbinator Technologies
Softbinator Technologies, o companie software fondată în România, care s-a extins la nivel internațional, nu va fi neapărat afectată de războiul comercial declanșat de administrația Trump, a declarat Daniel Ilinca, fondator și președinte al consiliului de administrație, într-un interviu acordat Economedia. Antreprenorul a mai spus că firmele, precum a sa, care și-a deschis birou în Silicon Valley, se extind în America nu pentru a căuta finanțare, ci pentru a atrage noi clienți și pentru a găsi parteneriate strategice.
Totodată, sfatul pe care îl are Ilinca pentru viitorii antreprenori este următorul: În business e mai important pe cine știi decât ce știi. El nu se referă la un sistem de „pile și relații”, ci la crearea unei rețele de contacte la care să apelezi ca antreprenor.
Softbinator Technologies este specializată în dezvoltarea completă de soluții software personalizate (management de produs, design, dezvoltare și marketing digital).
(Puteți citi interviul complet în format text după video.)
Interviu: Daniel Ilinca, Softbinator
Reporter: Cum a apărut ideea Softbinator și ce problemă concretă v-ați propus să rezolvați la momentul respectiv?
Daniel Ilinca: Inițial, în 2011, când eram o companie axată pe produs, voiam să facem un fel de LinkedIn pentru software engineers. Ce ne propuneam să facem era să rezolvăm decalajul acesta între joburile cool și programatorii care chiar au, să zicem, factorul X în coding și pot să lucreze la chestii foarte, foarte avansate în programare, lucru pe care l-am și făcut. Adică am început să dezvoltăm platforma asta. Ne-am dat seama că trebuia să construim o comunitate și așa a apărut Softbinator Foundation, așa îi spunem.
Este ONG-ul nostru, care se ocupă de evenimente pentru și cu oameni din tehnologie. Facem asta de… păi, cred că am început prin 2012 – au trecut 12 ani –, am făcut vreo, nu știu, peste 180 de evenimente fizice cu oameni din tehnologie, cu programatori și nu doar programatori. Și apoi, cumva, eu am lucrat într-un model de venture studio, am încercat să accelerăm mai multe start-upuri din SUA și din România, cu precădere din SUA, și, cumva, Softbinator a continuat să crească drept comunitate pentru software engineers. Acesta a fost, cumva, motorul pentru ceea ce este astăzi Softbinator Technologies.
Reporter: Ce semnifică Softbinator?
Daniel Ilinca: Da, o întrebare foarte bună. Eram noi în 2011, împreună cu cofondatorul meu, și ne gândeam cum să facem start-upul ăsta să funcționeze. Mă întorc în timp. 2011 era o perioadă în care „start-up” nu era un buzzword; adică, dacă spuneai că faci un start-up, credeau că ăsta e numele companiei. Și ne-am dat seama că avem nevoie de know-how, că avem nevoie de finanțare și așa mai departe. Am început să căutăm unde am putea să aplicăm, cu cine am putea să vorbim, cine ar putea să ne mentoreze și așa mai departe. Eram proaspăt absolvent de facultate. Ăsta era nivelul în 2011 al meu și al cofondatorului meu. Și am găsit Y Combinator, care este unul dintre cele mai mari acceleratoare de tech din lume, din Silicon Valley. Și i-am zis companiei Softbinator după Y Combinator. Ne-a plăcut cum sună și ne-am gândit că, dacă o să-i zicem așa, o să sune ca Y Combinator și o să fim atractivi pentru Y Combinator.
Evident că lucrul ăsta nu s-a întâmplat, dar cumva Softbinator era un nume unic atunci când am căutat pe Google și încă mai am poza aia când scriai Softbinator la Google și erau zero rezultate. Suna și interesant și ăsta a fost motivul.
Reporter: Care este produsul sau serviciul principal oferit astăzi de Softbinator și ce îl diferențiază de alte soluții de pe piață?
Daniel Ilinca: Noi astăzi construim echipe internaționale pentru clienți de tehnologie, majoritatea din piețe foarte inovative, în special SUA. 90% din clienții noștri sunt din SUA.
Reporter: Cum va fi afectată compania de războiul comercial dintre SUA și Europa la nivel de software sau în general, că mă gândesc că o să fie probleme și pe partea de finanțare?
Daniel Ilinica: Asistăm deja la ceva panică. Da, atât pe burse cât și sunt diverși jucători comerciali care vând diverse produse în SUA și ei sunt cei mai afectați. Eu, venind particular din zona de servicii, nu sunt neapărat afectat direct. Dar cumva da, e un mic mare haos pe care îl creează măsurile astea. Am văzut că toate bursele au scăzut și probabil unele produse (americane) vor reuși să se impună pe piață, chiar dacă vor avea un preț mai ridicat decât altele. Impactul e major în economie.
Reporter: Da, cât de dificil este accesul la capital în România pentru cineva care dorește să fondeze un start-up? Mai fac o mică paranteză, fondurile de investiții autohtone sunt destul de mici. V-a fost greu să atrageți investiții în primii ani?
Daniel Ilinica: Eu când a început Softbinator efectiv nu existau fonduri de investiții în România, începea să existe un grup de angel investors. Erau ceva angel investors care erau activi și poate chiar aveau ceva experiență. Astăzi avem fonduri de investiții la a doua generație și sunt mai multe surse de finanțare la care pot să apeleze. Lucrurile arată, cred, mult mai bine.
Eu cumva în primii ani am fost cu toate business-urile pe care le-am făcut în bootstrapping, am încercat să finanțăm prin surse proprii și business-ul să producă cât să putem să finanțăm alte lucruri. Împreună cu unul din partenerii mei americani am investit în diverse start-up-uri, cred că am lansat vreo nu știu, am ajutat 25 plus start-up-uri să crească în piață, în general în America și cred că am investit în vreo opt-zece din ele. Dar în general investeam bani din surse proprii și din ce producea business-ul de servicii. N-am apelat la investiții până în 2020, când am început să atrag diverși investitori în Softbinator Technologies, compania de servicii.
Și aici primii investitori au fost Andrei Pitiș, care e unul dintre cei mai cunoscuți angel investors din România și grupul BIT Net, prima companie de IT listată pe bursă. Ei au venit și au investit și au achiziționat un pachet semnificativ din companie, 25%, și apoi ne-am listat pe Aero, pe piața secundară a BVB, unde în plasamentul privat am ridicat 1,5 milioane de dolari, dar a fost un plasament suprascris de vreo opt ori, deci am ridicat vreo 10-11 milioane de dolari în șapte ore, ceea ce a fost, cel puțin pentru noi, un record. Era și un hype destul de mare în perioada respectivă, adică IT-ul creștea foarte mult. Eram în 2021, a fost un mic blocaj la începutul pandemiei și apoi pandemia a accelerat foarte mult digitalizarea și producerea de servicii și de soluții digitale.
Dar revenim. Dacă ești astăzi un start-up și ești early stage, cumva unde te uiți prima dată, încotro te îndrepți ca să cauți bani, dacă nu ai tu banii tăi, poți să mergi pe un proces clasic. În primul rând ai cei trei F – family, friends și fools. E foarte greu să ridici bani pe un simplu deck dacă nu ai track record în spate. Să presupunem că fondatorii acestui start-up nu au mai făcut un start-up înainte și atunci cumva ei ar trebui să aibă măcar un proof of concept, să aibă un minimum viable product, un MVP.
Dar apoi cred că există un landscape destul de bun, un ecosistem destul de bun de angel investors în România. Și cumva sunt câteva organizații la care oamenii pot aplica, câteva grupuri unde angel-investitorii se sindicalizează. Avem și soluții de crowdfunding și oamenii pot să aplice cu start-up-uri, avem VC-uri care cumva se uită și la early stage, se uită la pre-revenue și post-revenue. Lucrurile arată destul de interesant, plus că poți accesa inclusiv bani din afara țării.
Reporter: Sunt „scouteri”, ca să le spun așa, între ghilimele, străini prezenți activ în România pentru a căuta proiecte?
Daniel Ilinica: Din ce știu, nu sunt foarte mulți și în general nu se uită early-stage. Dacă ne uităm la dimensiuni mai mari, cu siguranță sunt destul de mulți, să zicem „scouteri”, conectați. Sunt destul de multe fonduri care au apetit de a investi în Eastern Europe, în Center Europe și așa mai departe. Indiferent că sunt fonduri locale din Europa sau sunt fonduri internaționale.
Adică, în momentul în care start-up-ul decolează și începe să aibă tracțiune și așa mai departe, inclusiv începe să aibă revenue, atunci lucrurile arată destul de interesant. Sunt niște momente în pre-revenue când ar trebui să te uiți pe fonduri de pre-revenue. Dacă ajungi să ai 10-20, 30, 40-50.000 euro, să zicem monthly recurring revenue, atunci începi să fii în atenția diverselor fonduri sau diverșilor investitori, inclusiv din afara țării. Dar cumva banii sunt destul de locali, adică este mult mai ușor să ridici banii acolo unde ai o rețea decât să ridici bani într-o piață unde nu cunoști pe nimeni. Sunt foarte mulți care cred că dacă au o soluție sau o idee interesantă ar merita mai degrabă să ducă să aducă din afară.
Eu fiind foarte conectat cu SUA, și am tot postat și pe social media și m-am tot conectat cu diverși oameni, vin și mă întreabă că „aș vrea să vin în Silicon Valley și să ridic bani”. Zic ok, tu și alte câteva sute de mii de antreprenori care în momentul ăsta se uită spre Silicon Valley. De ce ar investi un fond din Silicon Valley într-un business din România și într-un antreprenor pe care nu-l cunoaște, care e local, despre care nu știe nimic și așa mai departe? Adică ar trebui să te uiți cel puțin în primele faze local. Asta evident, dacă n-ai ceva foarte, nu știu, poți să lansezi următorul Lovable, că ăsta e să zicem cel mai hot acum în Europa.
Cu siguranță, dar Lovable este la size-ul ăla la care se uită absolut oricine. Orice venture capitalist ar vrea să pună banii acolo. Și e un joc. E jocul de la a vorbi cu 1.000 de investitori ca să reușești să ridici bani de la unul. Poate exagerez cu 1.000, dar să zicem cu 100. La a ajunge în stadiul în care nu mai trebuie să vorbești, la care nu mai trebuie să cauți tu investitorii, că vin ei spre tine. Evident, acolo ai nevoie de revenue, ai nevoie de tracțiune. Lucrurile sunt destul de complexe în zona asta și e destul de greu să atingi numerele astea. E destul de greu să ai un produs care are tracțiune și să ai un produs care are revenue, pentru că suntem într-o piață în care soluțiile pe care oamenii le consumă sunt destul de complexe.
Deci n-ai putea să mai faci un MVP neapărat foarte rapid și care să prindă foarte repede. Concurența e destul de mare și cu siguranță nu e singurul jucător din spațiul respectiv. Asta dacă n-ai vreo idee super generală pe care n-a făcut-o nimeni și ai și reușit s-o faci cu resurse puține. Mă îndoiesc că există multe idei geniale pe care nu le-a făcut nimeni și se pot face cu resurse puține, dar nu le-a observat nimeni până acuma și le-ai observat tu, antreprenorul respectiv. Dar da, în continuare mă întorc la ideea asta că banii sunt locali.
Reporter: De ce nu există în Europa același apetit pentru risc ca în America?
Daniel Ilinica: Asta e o întrebare grea. Nu suntem cultural setați în forma asta. E o poveste foarte, foarte interesantă și un clip pe care cred că l-am văzut de mai multe ori, în mai multe contexte, în care chiar Jeff Bezos zice că stătea și se gândea de ce în America ecosistemul de companii de tehnologie este atât de puternic și inclusiv, evident, și ecosistemul de start-up și în afara Americii nu e?
Răspundea tot el că, doar dacă ne uităm la apetitul de a risca în seed rounds, în America se poate ajunge la, nu știu, 30-50 de milioane. În Europa nu există cifrele astea. Deci, în primul rând, apetitul de risc e mult mai mic și e cultural. Doi, nu avem – dacă ne referim strict la Silicon Valley, la tehnologie, la software, hardware, la IT – nu avem un sistem similar cu Silicon Valley. Oricum, Silicon Valley nu poate fi replicat. N-avem un sistem care să fie, să zicem, atât de aglomerat în ceea ce privește atât start-up-urile, cât și banii și așa mai departe.
Trei: piața e destul de fragmentată în Europa și atunci dacă apare un hub puternic, nu știu, un Berlin, hub-ul ăla puternic din Berlin nu va putea accesa și importa și oameni, și bani, nu știu, din Londra. Și atunci cumva și hub-ul din Londra vrea să crească, și hub-ul din Paris vrea să crească, și hub-ul din Amsterdam vrea să crească, și hub-ul din București vrea să crească, lucru care se întâmplă evident și în America. Doar că conexiunea între hub-urile astea sunt mult mai puțin închegate decât cum ar arăta lucrurile în America. Și cumva, în momentul în care tu ai un ecosistem care produce constant și ai un factory de start-up-uri, mă refer aici la Silicon Valley, în care la 50 de start-up-uri îți iese un unicorn. În Europa îți ies foarte greu companii de genul ăsta și apetitul investitorului este cu siguranță mai mic.
Reporter: Observăm că multe companii din România au făcut acest pas, au crescut până la un anumit nivel, apoi și-au făcut birou în Statele Unite. Bun, mergi în America pentru acces mai ușor la finanțare sau pentru a fi mai vizibil și a găsi mai mulți clienți?
Daniel Ilinica: Pentru a fi vizibil și pentru a găsi mai mulți clienți și mai multe parteneriate strategice. Nu, nu merg în America pentru finanțare. Am investit în schimb în start-up-uri, în companii din America, deci cumva sunt unul din oamenii care nu stau să ia bani din America. M-am dus să pun bani în companii din America. Dar da, focusul meu principal este de a accesa, de a avea cât mai mult acces la piața americană.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Reporter: Ce părere ai despre legislația în domeniul digital din UE? E prea multă și prea rigidă sau e necesară pentru a proteja cetățenii?
Daniel Ilinica: Cumva, aici am mixed feelings, ca să zic așa. Pe de o parte, dacă gândesc cu capul de antreprenor, clar, e foarte complicat și cumva ai foarte multe bariere ca să dezvolți lucruri și trebuie să te gândești la foarte multe lucruri și așa mai departe și să fii compliant cu tot felul de lucruri cu care nici măcar nu poți să fii compliant, că nu există o legislație clară de a fi compliant, pentru că nu sunt implementate corect.
Na, eu lucrând cu America dinainte să apară GDPR în Europa, vedeam compliance-uri de privacy pe date, dar pe diverse sectoare. Adică americanii au, nu știu, dacă vorbim de plăți au PCI, dacă vorbim de sănătate, au HIPAA și așa mai departe. Dacă te gândești la GDPR, GDPR consideră că sunt date confidențiale și datele de pe cardul tău sau datele bancare și datele de sănătate. Doar că ele sunt diferite și cumva tu nu ai un tratament diferit și o legislație clară care să zică cum să fii compliant. De asta e foarte greu să fii compliant în GDPR. Toată lumea încearcă să fie compliant cu GDPR și problema majorității jucătorilor comerciali sunt compliant în GDPR, dar asta așa după, n-aș zice după ureche neapărat, dar cumva aproape după ureche. Ok, există probabil un pachet de reguli pe care le respectă și au consultanți din zonă cu care lucrează ca să-și facă lucrurile complet, dar lucrurile sunt destul de complicate.
Pe de altă parte, dacă te gândești, da, pentru antreprenori e greu, e complicat, pentru start-up-uri e greu, e complicat, dar te gândești apoi la modul în care totuși e protejat consumatorul, sunt protejate piețele față de, nu știu, monopol, oligopol și așa mai departe. Sunt destul de multe reglementări. Nu poate să-ți vândă datele într-un anumit fel și așa mai departe. Sunt unele reglementări care sunt interesante. Într-adevăr, cred că problema noastră clar ar mai avea nevoie de o dereglementare, dar cred că problema noastră generală este fix pe exemplul pe care l-am dat mai devreme. Dacă tot avem multe reglementări, măcar să fie suficient de clare. Este și problema pe care o are România cu sistemul birocratic, fiscal, legal tot timpul. Dacă întrebi cinci consultanți fiscali pe o temă, s-ar putea să primești.
Hai, nu cinci răspunsuri diferite, dar trei răspunsuri s-ar putea să le primești diferite, foarte bine argumentate. Și începi să te gândești că, băi, probabil are dreptate și A, și B, și C, și pur și simplu alegi o variantă. Și te gândești că poate trebuie să faci ceva și în direcția aia, și în direcția aia și așa mai departe. Și cumva te complică destul de mult. E o complicațiune destul de mare vizavi de reglementări. Și clar, reglementările nu încurajează inovația. Asta-i de fapt problema. Pe de altă parte, încurajează mersul bun al vieții. De asta spun că am mixed feelings.
Reporter: Se vorbește mult despre AI în aceste zile. E mult hype sau tehnologia chiar e esențială pentru viitorul unei țări în ziua de azi?
Daniel Ilinica: Da, asta-i o întrebare super bună și super actuală și am putea să vorbim o grămadă doar pe subiectul ăsta. În primul rând „AI is here to stay”, ca să zic așa cum zic americanii. Eu n-am prins sau, mă rog, eram copil când a apărut internetul, dar de atunci au fost câteva revoluții. Unele au fost hype-uri și au murit, altele nu. Dacă e să luăm internetul, a fost o revoluție despre care sigur cineva a spus că sau mulți considerau că o să fie doar un hype. Și astăzi depindem de povestea asta. Dacă vorbim de mobile, unii au spus că e doar un hype, că n-o să stai să-ți faci o grămadă de chestii pe telefon și așa mai departe. Până la urmă vrei ecrane și totuși astăzi e extensia noastră digitală, telefonul.
Sunt mult mai multe aplicații pe care le folosim de pe telefon decât pe care le folosim pe calculator. Apoi revoluția asta cu cloud-ul la fel, părea să fie așa, un concept de marketing, să sune data centerele mai interesant. Dar lucrurile au evoluat destul de mult și, la fel, „cloud is here to stay”. Cu blockchain a fost o perioadă foarte interesantă – și eu sunt un big fan blockchain – nu neapărat pentru crypto, ci pentru securitate, pentru trust în primul rând. Și cumva hype-ul acesta a fost cumva ciudat. Dar cu AI-ul… AI is here to stay pentru că se investește. Problema cu AI era să poți să procesezi mult și să ai cât mai mult learning pe baza a cât mai multă informație. Și pentru asta aveai nevoie de big infrastructure. Sunt companii care au resurse nelimitate.
În ceea ce privește infrastructura s-au investit niște miliarde. Iată a venit OpenAI și a ridicat one billion sau cât au ridicat ca să-și facă infrastructură, să poată până la urmă să poată să roade tot ce există pe internet ca să se poată antrena în direcția asta. Și de aici lucrurile au explodat. Adică sunt vreo aproape 1.000 de miliarde pe care SUA vrea să le investească în infrastructură. Sunt o grămadă de companii care au investit în infrastructură. Databricks, companie din Silicon Valley fondată de români, au ridicat 10 miliarde și au mai făcut loan de încă 5 miliarde, majorarea banilor ducându-se spre infrastructură. Adică astăzi avem puterea asta de calcul. Se vede clar că această putere de calcul, odată ce AI-ul crește și învață mai multe lucruri și poate să fie aplicat în foarte multe domenii.
Și e destul de trivial să-l aplici astăzi, e destul de ușor să te duci să întrebi ChatGPT lucruri sau să aplici în diverse direcții. A existat hype-ul ăsta cu Generative AI, care cumva a revoluționat și a schimbat lucrurile. Na, n-a apărut AI-ul în 2022. Dar cumva Generative AI a schimbat lucrurile pentru că oamenii au văzut o aplicabilitate directă și există mai departe această direcție spre agentic AI, care va schimba totul, de la interacțiunea cu tehnologia până la modul în care construim tehnologie, până la modul în care, nu știu, vindem tehnologie și așa mai departe.
Și agentic AI iarăși este super disruptive. Cred că fiecare aplicație, fiecare sistem complex (și majoritatea sistemelor pe care le folosim astăzi sunt complexe), va avea un layer, un strat de agentic AI astfel încât să comunice cu alte layere de agentic AI. Și cam ăsta e modul în care vor arăta aplicațiile și inclusiv interacțiunea noastră. Adică noi astăzi suntem obișnuiți să ne ducem într-o interfață, să căutăm în interfața aia, să facem lucrurile respective. Dar cum ar fi să ne ducem într-o interfață în care doar vorbim cu un AI și mai departe, AI se duce și vorbește cu alte AI-uri și aceste AI-uri cumva ne rezolvă nouă problema? Adică sună puțin SF, doar că nu mai este SF.
Reporter: Dar cum stă Europa în această cursă? Dar în România suntem bine sau suntem rămași mult în urmă?
Daniel Ilinca: Cumva, unii trebuie să producă AI, unii trebuie să fie primii. Nu înseamnă că dacă ești primul, neapărat ești cel mai bun, știi? Adică nu înseamnă că dacă OpenAI sunt primii care au făcut soluții generative AI și ei au creat cumva valul ăsta, sunt cei mai buni.
Am și văzut exemplul de acum, nu mai știu, două luni sau când s-a întâmplat cu DeepSeek? Au venit și au făcut o chestie mult mai… n-au făcut-o ei primii, dar cu cap. Până la urmă, cred că consumul de AI și existența AI-ului vor crește gradul de digitalizare inclusiv în România, unde stăm destul de prost, dacă ne uităm pe statisticile date de Eurostat. Suntem destul de prost la ce înseamnă digitalizare în România, și publică, și privată. Dar dacă nu putem să construim noi neapărat AI, adoptăm. Oricum, bătălia cu cine construiește AI… sunt deja jucători mari care construiesc asta. Mai degrabă, bătălia este despre cum folosim conceptele astea ca să construim lucruri interesante.
Și iată, avem câteva companii europene care sunt în pole-position, în topul clasamentului, cum ar fi Lovable, de exemplu, care are o soluție foarte mișto de a construi aplicații software folosind AI super super fast.
Deci, cumva, să zicem că România este poate mai în urmă în povestea asta. Europa, cu siguranță, va consuma AI. Nu știu dacă e neapărat vreuna din țările din Europa neapărat înscrisă în cursa asta, cine va fi cel mai tare pe ea, ce se va întâmpla. Clar, bătălia asta este între China și SUA în momentul acesta, dar cu siguranță toată planeta va beneficia într-o formă sau alta. Nu trebuie să fii constructorul tehnologiei ca să beneficiezi de tehnologia respectivă. Pur și simplu poți s-o cumperi, s-o achiziționezi, s-o folosești, s-o integrezi, să faci alte lucruri și alte produse.
Cred că toată lumea, toată lumea va beneficia pe planetă în ceea ce privește AI.
Reporter: Am ajuns la digitalizare. Suntem pe drumul cel bun în România din acest punct de vedere?
Daniel Ilinica: Destul de încet. Pe de altă parte, cred că există destul de mulți jucători care au know-how bun și care își doresc să intre mai accelerat pe zona asta de digitalizare. N-am avut niciodată contracte în spațiul public, spre exemplu, dar știu de la alți antreprenori, prieteni pe care îi am în IT – că eu am același feeling, nu m-aș apropia vreodată de asta – care îmi zic: „Băi, eu sunt destul de implicat în proiecte cu statul, în proiecte publice și lucrurile arată foarte bine. Adică, în primul rând, licitațiile sunt făcute pe bune, lucrurile arată destul de pe bune”.
Toată lumea suflă și-n iaurt când vine vorba de subiectul ăsta, că am avut în trecut niște niște episoade și le știe toată lumea și s-a văzut unde am ajuns, cu dezastrul digitalizării după. Adică am tras toți ponoasele și cumva asta mi se pare foarte încurajator pentru România, că aud de la antreprenori din IT pe care îi știu, care dezvoltă soluții pentru sectorul public, că lucrurile sunt sigure și că ei au încredere să se ducă să-și vândă soluțiile acolo, să liciteze pentru soluții. Simt că cel mai bun câștigă și că nu există neapărat tot felul de dedesubturi și tot felul de tertipuri în spate și lucrul ăsta îmi place.
Pe de altă parte, eu în continuare nu sunt foarte foarte convins de subiectul ăsta, dar cel mai important lucru când vine vorba de dezvoltarea unei soluții tehnice – și toată cariera am dezvoltat soluții end-to-end tehnice – atâta timp cât un produs există pe piață, backlog-ul lui va exista, adică mereu vor fi constant lucruri de făcut. Statul român vine și cere să-i construiești un sistem după un caiet de sarcini în care vrea ca lucrurile astea să se întâmple. Ei înțeleg că ok, lucrurile alea costă și au un volum și așa mai departe, dar după ce se termină dezvoltarea se așteaptă să intre în mentenanță. Ori, într-un sistem complex, conceptul ăsta de mentenanță nu există de fapt. Adică ar trebui, pe măsură ce-i folosit, oamenii să continue să dezvolte la el. Nu există un produs software care a început astăzi și a rămas, nu știu, a fost înghețat și funcționalitatea e aceeași, care ajută cetățeanul sau utilizatorul și azi și peste 5 ani. Cu siguranță, cetățeanul evoluează, soluțiile, piața evoluează, problemele evoluează și soluțiile trebuie să evolueze în continuare. Și cumva tu riști să te duci să dezvolți o soluție destul de complexă, care nu mai are bugete să continue dezvoltarea. O să dai un pachet de mentenanță, teoretic, care nu o să fie cel mai probabil suficient cât să menții dezvoltarea respectivă și cumva vei ajunge la un moment dat într-o situație în care vei fi etichetat „a, compania aia…”. Dar cumva temerea mea e că aș ajunge să dezvolt un sistem, de exemplu pentru ANAF, și îl dezvolt și arată foarte bine, intră în mentenanță, oamenii se bucură de el. Ani mai târziu, soluția aia nu mai e de actualitate. Adică au apărut diverse probleme, s-au schimbat diverse lucruri, cetățenii sunt obișnuiți, nu știu, pe telefon cu aplicații mult mai sofisticate și mult mai complexe și o s-o vrea și ca aia să fie la fel. Aia, dacă n-are suficient buget cât să continue dezvoltarea și e doar într-un proiect de mentenanță, la un moment dat va claca și în momentul în care va claca… „ei cine a făcut aplicația asta?”, „Firma X”. Păi, uite de asta n-aș intra. Ăsta e unul din motive.
Deci, unu, am eu bias-urile mele, că nu cred că sunt lucrurile chiar atât de curate în relația cu statul, deși înțeleg de la antreprenori în care chiar am foarte multă încredere că nu mai există problema asta. Ceea ce mă bucură. Doi, este povestea asta că n-ai cum să dezvolți o soluție tehnică care să fie de actualitate dacă o gândești într-un proces de dezvoltare și mentenanță, ci ar trebui să aibă o dezvoltare continuă.
Și trei: mi-am bătut vreo un deceniu capul ca să activez în piețe mari și inovative, unde, până la urmă, na, iau doar piața din SUA, care pentru mine e unlimited money. Adică n-aș putea astăzi să acaparez un procent semnificativ din ce înseamnă piața din SUA. Nu că n-aș putea la nivel de vânzări, cât n-aș putea real să livrez atât de mult cât aș avea.
Și dacă ai acces la o piață nelimitată, de ce? De ce m-aș uita vreodată la o piață care are foarte multe probleme, când deja am acces la cealaltă? Adică am investit mult prea mult timp și efort în a construi relația cu o piață internațională, ca să mă mai întorc să dezvolt ceva local.
Reporter: Câți angajați are Softbinator și care sunt valorile care vă ghidează în procesul de recrutare?
Daniel Ilinca: Noi cumva astăzi trecem printr-o poveste foarte interesantă. Căutăm să recrutăm oameni globali și nu ne mai uităm doar în România. Adică ne uităm și în țările din zonă: Serbia, Bulgaria, Polonia.
Chiar astăzi a semnat cu noi o colegă nouă din Bulgaria și chiar pe inteligență artificială. America Latină și aici sunt mai multe țări și avem colegi din Brazilia, colegi din Columbia, Peru, Argentina, Mexic. Sunt destul de mulți oameni în pipeline în direcția asta, deci ne îndreptăm spre 100 de angajați, colaboratori. Cumva, ecosistemul nostru e mult mai mare, să zicem că avem acces la spre 1.000, poate câteva mii de oameni și noi cumva ce facem? Am spus și la începutul discuției. Noi ajutăm companiile de tehnologie și focusul nostru este să ajutăm companii de tehnologie să-și construiască echipe internaționale. Noi venim cumva cu echipe internaționale care preiau ownership în diverse soluții sau ecosisteme ale clienților noștri.
Fie că preluăm cu totul, fie că preluăm o anumită responsabilitate, dar căutăm să creăm echipe complete, mixte, cross-skill, care să preia și să îi ajute pe acești dezvoltatori de tehnologie să dezvolte mai repede, mai eficient, să-și optimizeze costurile și așa mai departe.
Reporter: Iar oamenii aceștia, cei 1.000, ai cui sunt? Sunt angajații ei pe cont propriu?
Daniel Ilinca: Sunt oameni pe care îi știm, cu care suntem într-o conexiune, sunt colaboratori.
Reporter: Și-a păstrat sistemul de învățământ românesc capacitatea de a furniza angajați pregătiți pentru sectorul tech din România?
Daniel Ilinca: Da, cred că și-a păstrat și cred că sunt destul de multe universități și facultăți mari de IT care s-au adaptat să predea lucruri cât mai aproape de piață.
Pe de altă parte, într-adevăr, se întâmplă acum niște lucruri interesante, că majoritatea companiilor de tech mari încearcă să se bazeze din ce în ce mai mult pe AI și, folosind inteligența artificială, speră să nu mai aibă nevoie de atât de mulți angajați și mai ales de atât de mulți angajați care nu sunt foarte seniori, cu multă experiență și așa mai departe, lucru care cumva îngreunează acest proces destul de mult și-l trăim astăzi, procesul de angajare al, nu știu, al absolvenților de pe băncile facultății. Dacă e să comparăm cu ce se întâmpla acum 3 ani, 5 ani, acum 3 ani, 5 ani se angajau studenți care nu terminaseră facultatea.
Astăzi, lucrurile sunt mult mai complicate în povestea asta, dar cumva eu cred că, pe măsură ce se lămurește piața de capabilitățile pe care le are AI-ul și cumva se rezolvă problema asta, o să apară alte joburi, va fi nevoie de alte skilluri. Și cumva, oamenii foarte inteligenți și tinerii foarte inteligenți se vor îndrepta în direcția asta. Într-adevăr, e așa un moment de incertitudine în care nu știi dacă mai are sens să faci o carieră de programator, nu mai are sens ce se întâmplă și așa mai departe. Și aici vorbesc de elevi, de studenți. Cu siguranță are sens, dar cu siguranță lucrurile arată cumva altfel, pentru că tool-urile sunt altele.
Reporter: Care sunt principalele provocări cu care se confruntă Softbinator astăzi, și pe plan local, și pe plan internațional?
Daniel Ilinca: Principalele provocări sunt date de faptul că avem o competiție destul de puternică, nu neapărat în România. Competiția din România mai degrabă o consider friendly și în acea zonă cu noi, dar global sunt foarte mulți jucători care reușesc să vândă servicii la o calitate foarte bună și la prețuri foarte, foarte bune. Și noi acum ne batem să concurăm cu ei. De asta ne și uităm în diverse piețe și încercăm să ajungem să angajăm talent din diverse țări. Asta ar fi una și doi: într-adevăr, instabilitatea asta dată de politic creează probleme, pentru că noi, servind clienți foarte inovativi, ei sunt clienți care pariază pe risc. Inovație înseamnă să riști. Când ai un context în jurul tău care nu e foarte friendly sau foarte încurajator, crește foarte mult riscul. Se mărește foarte mult riscul și atunci cumva mai frânezi. Hai să n-o facem pe asta, hai să nu dezvoltăm chestia asta, să mai așteptăm cu asta și așa mai departe. Și cumva se simte asta în piață. Adică de asta a și intrat IT-ul într-o criză și trei, evident, este subiectul AI, unde toată lumea se așteaptă că AI va prelua cu totul și va dezvolta o soluție end-to-end fără să fie nevoie de programatori. Nu vom ajunge neapărat în situația asta, dar cu siguranță e clar, accelerează lucrurile. Suntem într-o situație în care accelerează, dar nu accelerează, dar are potențial, dar încă nu e exploatat. Cred că într-un an de astăzi lucrurile vor fi mult mai clare.
Reporter: Care sunt pașii următori pe care îi va face compania, care sunt planurile mai pe termen scurt și mediu?
Daniel Ilinca: Noi, pe termen scurt și mediu, asta căutăm: să ne extindem pe alte piețe în ceea ce privește talentul și să ne extindem inclusiv cu serviciile noastre, nu doar în America, ci și în alte zone. Lucrăm destul de bine cu Israel, încercăm să acaparăm diverse zone. Astăzi avem un focus destul de intensificat în UK, ne uităm și la alte piețe din Europa. Asta este ce ne dorim pe termen mediu, chiar și scurt, să servim clienți internaționali cu o echipă internațională.
Reporter: V-ați gândit cumva să vă orientați puțin spre sectorul militar, al apărării, acum că vor fi cheltuite sume foarte mari în Europa?
Daniel Ilinca: Da, e o direcție interesantă. Noi suntem agnostici în ceea ce privește domeniul, adică n-am încercat să ne focusăm neapărat pe un anumit skill set. Mai degrabă skill set-ul nostru de a putea să construiești o echipă internațională care poate să livreze în diverse time zones. Focusul nostru e în direcția asta: cum rezolvăm problema de time zone sau cum rezolvăm managementul cross-continent, cross-țări. Și asta este ceea ce vindem noi. De fapt, noi vindem că știm să facem lucrul respectiv. Până la urmă, suntem agnostici de tehnologie. Evident, este un domeniu interesant, la fel ca toate celelalte domenii, adică nu există unul neapărat pentru care avem un apetit.
Lucrăm și cu fintech și cu soluții medicale și astea medicale pentru mine… inima mea rămâne acolo, pentru că simți că ajuți omenirea. Lucrăm cu un client în zona asta de family safety. E un client foarte mare care are zeci de milioane de utilizatori. La fel, simți cum impactezi în direcția asta. Cu siguranță, în zona asta de defence e interesant și este interesant și faptul că toată lumea îi zice defence. Da, e și offence și defence acolo, da. Dacă mi-ai fi pus întrebarea dacă m-ar interesa zona asta de offense, aș fi zis nu, că nu vreau să atacăm pe nimeni, că n-aș construi tehnologie în direcția asta.
N-avem experiență în zona asta. Adică am lucrat într-un singur proiect cu NATO acum niște mulți ani. A fost un proiect mic în care oricum noi am intrat cu expertiză medicală acolo. Dar a fost un proiect interesant. A fost singura interacțiune a noastră și a mea ca și antreprenor cu sectorul militar.
Reporter: Și o ultimă întrebare… Ce sfat ai oferi unui tânăr fondator care pornește azi un start-up în România?
Daniel Ilinca: Da, o întrebare bună. Eu am primit o lecție. Adică am primit sfatul ăsta și l-am aplicat. Pe măsură ce am avansat în cariera antreprenorială l-am înțeles din ce în ce mai bine. Ca să faci un business și ca lucrurile să funcționeze cum trebuie, în niciun caz nu e despre ce știi, e despre pe cine știi. Nu pile și relații, să-ți faci o rețea la care să poți să apelezi dacă ai nevoie. Tu ca antreprenor ai tendința asta de a face hands-on foarte multe lucruri, ceea ce e foarte bine. Și skill-ul tău trebuie să fie clar de a purta mai multe pălării și să știi cât mai mult să jonglezi cu ele, să știi să faci cât mai multe lucruri. Pe de altă parte, asta e ca să construiești serviciul sau produsul tău. În momentul în care vrei să-l vinzi, atunci te lovești prima dată de exact ce spuneam mai devreme.
Pe cine știi, cui vinzi? Pentru că să vinzi, uite, mă uit la companii făcute de programatori și eu sunt programator la bază. Oameni tehnici, în general, înțeleg cum trebuie să construiască soluția. Pun acolo mult suflet, multă energie, construiesc soluția și așa mai departe. O lansează în piață și se așteaptă ca cineva să o cumpere. N-o cumpără nimeni. Primul gând pe care îl au este „OK, hai să mai modificăm ceva la soluție, poate ne trebuie asta și de asta”. Sau vine un singur client și pentru că vine clientul acela și spune „aaa, dar n-are aia”, zici hai să dezvoltăm repede soluția respectivă, pentru că fiecare cumva vrea să stea în zona asta de know-how. Zici băi, eu ce știu să fac? Știu să programez.
Deci atunci îți fac programul ăsta și mai bun. Realitatea este că nu e despre a face programul ăla și mai bun, ci e despre a știi cu cine să te conectezi și cum să te conectezi, astfel încât să poți să-ți vinzi soluția, să-ți promovezi soluția, să deschizi diverse orizonturi pentru compania ta. Și cumva, mă întorc la asta, e foarte important pe cine știi.
Reporter: Bun și cum îți mărești acest ecosistem de cunoștințe, unde te duci?
Daniel Ilinca: Participarea la evenimente, activitate intensă pe social media și aici nu mă refer la social media de live Facebook. Adică poate să fie Facebook, să fie Instagram, poate să fie orice. Doar că atunci când te uiți să nu te uiți în zona asta de pure lifestyle, ci să te uiți tot înspre business, că e destul de mult content bun de business și pe Facebook și pe Instagram și așa mai departe.
De LinkedIn nu mai zic. Cred că e principalul tool cu care să te conectezi cu lumea. Și să ieși foarte mult din casă, mai ales antreprenorii care vin din zona tehnică, așa cum sunt și eu. Tendința noastră e să stăm la butoane și să nu socializăm foarte tare. Să ieși cât mai mult din casă, să cunoști cât mai mulți oameni, să mergi la cât mai multe evenimente, să ai să-ți antrenezi skill-ul ăsta de a putea să fii un icebreaker bun, să poți să vorbești cu oameni cu care n-ai mai vorbit niciodată și așa mai departe. Pentru asta ai nevoie să ieși din casă și să găsești contextul potrivit, iar cel mai bun context e să mergi la eveniment. Sunt destul de multe evenimente, indiferent că vorbim de un oraș mic sau un oraș mare, de un hub sau altul și așa mai departe.
Iar în ceea ce privește tehnologia, sfatul numărul unu clar este: contează pe cine știi. Sfatul numărul doi, dacă faci un business tehnologic, ar fi să mergi cel puțin o dată în viață în Silicon Valley.
