Date ANRE: Aproape 44% dintre clienţii casnici nu aveau semnate la finele lunii iulie contracte pe piaţa concurenţială

bec becuri energie electrica lumina facturi Sursa foto: Pixabay

Aproape 44% dintre clienţii casnici nu aveau semnate la finele lunii iulie contracte pe piaţa concurenţială atât la gaze naturale, cât şi pentru energie electrică, potrivit datelor prezentate într-o conferinţă de specialitate de către Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

“La sfârşitul lunii iulie, pe piaţa de energie electrică, din aproape 8,9 milioane de clienţi casnici peste 4,9 milioane, aproape 56%, aveau un contract concurenţial semnat cu un furnizor de energie electrică. Restul de aproape 4 milioane de clienţi (circa 44%), denumiţi de către furnizori drept pasivi, încă nu au făcut nimic. Evident, nu au rămas fără energie electrică şi li se aplică acel preţ de serviciu universal valabil pe şase luni, de la 1 iulie până la sfârşitul anului, respectiv 1 ianuarie până la 30 iunie. La gaze naturale, din 4 milioane de clienţi casnici, aproximativ 1,7 milioane au semnat un contract concurenţial, de la liberalizare – reprezentând aproape 43%. Avem aşa-numiţii inactivi sau pasivi aproape 2,3 milioane, reprezentând 57%. Şi ei beneficiază în continuare de alimentare cu gaze naturale fără să facă vreun demers. Ei sunt notificaţi cu cel puţin două luni înainte de aplicarea acelor preţuri automat la expirarea preţurilor anterioare şi pot să decidă dacă trec sau nu trec în piaţa concurenţială, semnează un contract sau nu”, a susţinut Nagy-Bege, citat de Agerpres.

Conform oficialului ANRE, pe primele şapte luni ale anului în curs, media contractelor semnate pe piaţa de energie electrică este de 283.000/lună, în timp ce pe segmentul gazelor naturale se situează la 77.000/lună.

Analize Economedia

Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu
calculator, job, grafice

“De la momentul eliminării preţurilor reglementate, de la 1 ianuarie 2021, la energie electrică, aproape două milioane de clienţi au trecut pe piaţa concurenţială, iar la gaze naturale peste un milion de clienţi. Pe cele şapte luni ale anului, avem o medie de 283.000 de contracte pe lună la energie electrică şi de 77.000 de contracte pe lună la gaze naturale. Asta înseamnă, pe ambele pieţe, peste 17.000 de contracte pe zi, la un calcul pe 20 sau 21 de zile lucrătoare în fiecare lună. Mie mi-au fost depăşite toate aşteptările cu privire la rata de trecere pe piaţa concurenţială sau apetitul pentru contracte concurenţiale din partea clienţilor casnici. Este important de reţinut că am pornit pe un drum care va aduce mai multă atenţie din partea furnizorilor pentru aceşti clienţi, mai multă preocupare din partea clienţilor pentru facturi şi pentru consumul lor, mai ales ca rezultat al creşterilor de preţ care s-au produs deja”, a spus vicepreşedintele autorităţii de reglementare, care a atras atenţia că “e posibil ca, încă, creşterile de preţ din piaţa angro să nu fi ajuns la absolut toţi consumatorii casnici pe facturile finale”.

Acesta a precizat, totodată, că odată cu liberalizarea pieţei de energie electrică şi de gaze naturale, aşteptarea clienţilor era ca aceasta “să aducă preţuri corecte pentru ei”.

“Eu nu cred că vreo persoană a afirmat că liberalizarea ne va aduce neapărat preţuri mai mici, dar cu siguranţă consumatorii vor fi mai informaţi şi poate deja o mare parte dintre ei sunt şi vor putea alege cea mai bună ofertă atât din punct de vedere al preţului, cât şi din punct de vedere al nevoilor lor. Dacă au nevoie de factură fizică sau electronică, citire în fiecare lună sau mai rar, preţ fix, preţ variabil, renegociat în fiecare an sau prelungit tacit an de an etc.”, a spus Zoltan Nagy-Bege.

Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME), sub egida Ministerului Energiei, organizează, în perioada 6 – 8 septembrie, simpozionul Român al Energiei – SIREN 2021 cu tema “Sectorul Energetic Românesc – Şansa unui nou început”.

CNR-CME cuprinde cea mai mare reţea naţională de specialişti din domeniul energiei şi este principala organizaţie din domeniul energiei din România, membru fondator al Consiliului Mondial al Energiei, din anul 1924.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Oare au fost luate in calcul si contractele semnate digital la care nu s-a trimis confirmare și acum reprezentanții companiilor de distribuție afirma ca nu s-au semnat contracte ptr a impune triplarea costului la gaz incepand cu luna noiembrie???

  2. Toți te fură, toți te înțeapă, nu știi la care p*la mea să mai fi atent…
    În condițiile în care suntem la coada listei, la vaccinare, adică prost informați, cine pl dreacului mai are timp pentru negocierea prețului la gaze naturale și curent…
    Să facă ce vrea pl lor, oricum put a kkt toți.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.