Datoria publică s-a menținut la 48,8% din Produsul Intern Brut, în august/ Împrumuturile au depășit 100 de miliarde lei

bani, finante, lei, financiar, deficit Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Datoria publică a României s-a menținut la 48,8% din Produsul Intern Brut (PIB) în luna august, arată datele publicate vineri de Ministerul Finanțelor.

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a scăzut, valoric, în august 2022, la 628,28 miliarde lei, de la 628,38 miliarde lei în luna precedentă.

Datoria pe termen mediu şi lung a scăzut, în august, la 602,25 miliarde lei, de la 606,91 miliarde lei în iulie. În același timp, datoria pe termen scurt a scăzut la 26,03 miliarde lei în august, de la 21,47 miliarde lei în iulie.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 516 miliarde lei, era reprezentată de titluri de stat. Împrumuturile se cifrau la 100,05 miliarde lei.

O sumă de 279,59 miliarde de lei era datorie guvernamentală în lei, 288,54 miliarde de lei reprezenta datorie guvernamentală în euro şi 58,81 miliarde de lei datorie în dolari americani (echivalent).

Datoria administraţiei publice centrale se ridica, la sfârşitul lui august, la 611,26 miliarde lei, din care 585,25 miliarde de lei pe termen mediu şi lung. Cea mai mare parte a datoriei administraţiei centrale era contractată în euro (284,41 miliarde de lei, echivalent) şi în lei (266,7 miliarde de lei).

Datoria administraţiei publice locale se cifra la 17,02 miliarde de lei, din care 17 miliarde de lei pe termen mediu şi lung.

Datoria publică a României a stat, timp de trei luni, în ianuarie-februarie-martie, peste pragul de 50% din Produsul Intern Brut (PIB). Legea responsabilității fiscal-bugetare prevede că Guvernul trebuie să prezinte public un program pentru reducerea poverii și trebuie să înghețe cheltuielile cu salariile din sectorul public, când datoria trece de 50% din PIB.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: