David Roche, un veteran al piețelor financiare, avertizează că bursele s-ar putea afla într-un punct de inflexiune spre „bear market”

Wall Street pixabay.com

David Roche, președintele și directorul pentru strategii globale la Independent Strategy, avertizează că recenta volatilitate de pe piețele financiare ar putea fi un semnal că bursele se îndreaptă spre „bear market”, o piață orientată spre scăderea acțiunilor și pe care domină sentimentul de pesimism, potrivit CNBC.

“Procesul la care asistăm nu este o întrerupere minoră pe un bull market ci, poate, un punct de inflexiune spre bear market,” spune Roche, un veteran al piețelor financiare.

Acesta a explicat că “toți factorii pozitivi” care au susținut economia în perioada pandemiei – cum ar fi sprijinul guvernamental pentru familii și firme – este “retras lent.”

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Între timp, perturbările legate de oferta pe piața muncii indică faptul că veniturile angajaților nu vor putea suplini banii care veneau anterior de la autoritățile publice, adaugă acesta.

Comentariile acestuia vin după o evoluție puternic negativă pe piețele financiare mondiale, în condițiile în care investitorii sunt confruntați cu un evantai de riscuri, de la înăsprirea politicii monetare a băncilor centrale, începând cu Federal Reserve, la tensiunile geopolitice legate de o posibilă invadare a Ucrainei și temerile privind inflația în creștere.

Pe Wall Street, S&P 500 și indicele Nasdaq Composite au afișat în ianuarie cea mai proastă lună de la începutul pandemiei. În Europa, principalii indici au marcat de asemenea cea mai slabă lună din octombrie 2020.

Într-un alt articol, CNBC avertizează că, după ce Statele Unite au marcat anul trecut cel mai rapid ritm de creștere din 1984, o evoluție similară nu trebuie așteptată pentru 2022.

“Economia decelerează și scade,” spune Joseph LaVorgna, economist șef la Natixis și fost economist șef în cadrul Consiliului Economic Național sub președinția lui Donald Trump. “Nu este o recesiune, dar va fi dacă Fed încearcă să fie prea agresiv.”

PIB-ul a crescut cu un ritm impresionant de 6,9% în ultimul trimestru din 2021 pentru a încheia un an în care creșterea economică a fost de 5,7% în ritm anual. Această evoluție vine după ce pandemia a provocat un declin economic de 3,4% în 2020, respectiv cea mai abruptă dar și cea mai scurtă recesiune din istoria SUA.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: