De ce a avut România creștere economică atât de mare în primul trimestru: Procesul de redeschidere și nivelul redus al costurilor reale de finanțare/ Creșterea din 2022 ar putea fi de aproximativ 5%

crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay

Accelerarea pronunțată a creșterii economice din primul trimestru a fost determinată de procesul de redeschidere și de nivelul redus al costurilor reale de finanțare, spune Andrei Rădulescu, Director Analiză Macroeconomică la Banca Transilvania, într-un raport. Economiștii Erste susțin că, pe baza acestor cifre, creșterea economică pentru întreg anul 2022 ar putea fi de aproximativ 5%.

Institutul Național de Statistică (INS) a publicat în această dimineață primele estimări (semnal) privind evoluția economiei naționale în trimestrul I din 2022. Astfel, conform datelor comunicate în această dimineață, economia națională a crescut pentru al doilea trimestru consecutiv în T1, cu un ritm trimestrial de 5,2%, în accelerare de la 1% în T4 2021. În dinamică an/an economia României s-a majorat pentru al patrulea trimestru la rând în T1, cu un ritm în accelerare la 6,5% (de la 2,4% în T4 2021). Este cea mai bună evoluție din trimestrul trei 2021, arată Banca Transilvania.

Această creștere a fost cu mult mai mare decât estimarea mediană a Bloomberg de 2,2% an la an și 3% an la an, estimarea Erste Bank.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„Considerăm că accelerarea pronunțată a economiei naționale la începutul anului curent a fost determinată de procesul de redeschidere și de nivelul redus al costurilor reale de finanțare”, arată economistul BT Andrei Rădulescu.

„Se evidențiază rezistența economiei la suprapunerea șocurilor din sfera ofertei (inclusiv majorarea prețurilor la energie) (cu impact la nivelul intensificării presiunilor inflaționiste), precum și la declanșarea evenimentelor din Ucraina și consecințelor acestora, aspect evidențiat și de ameliorarea contribuției factorilor de producție la dinamica anuală a PIB-ului potențial. Creșterea investițiilor străine directe cu peste 10% an/an în T1 exprimă redinamizarea investițiilor productive în economia națională în primul trimestru al anului curent.  Analiza indicatorilor cu bază lunară arată și consolidarea climatului pozitiv din sfera consumului privat, aspect reflectat de creșterea volumului vânzărilor din comerțul cu amănuntul (variabilă proxy pentru principala componentă a PIB) cu 5,5% an/an în T1 (în ușoară accelerare de la 5,4% an/an în T4 2021). Pe de altă parte, producția industrială a scăzut pentru al doilea trimestru consecutiv în T1, dar cu un ritm anual în temperare la 0,2% (de la 2,1% în T4 2021)”, mai arată raportul băncii.

Analiștii, mai optimiști

În urma acestor date, economiștii Erste Bank estimează acum că avansul economic pentru 2022 s-ar putea situa în jurul valorii de 5% față de 2021, deși aceștia meționează că așteaptă defalcarea PIB pentru 8 iunie înainte de a ajusta prognoza, în prezent la 2,8%.

Și economiștii BT arată că, conform celor mai recente prognoze macroeconomice, economia națională ar putea crește cu dinamici anuale de 3,2% în 2022 (decelerare de la 5,9% în 2021), 4,3% în 2023, respectiv 4,5% în 2024.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: