Deficitul balanței de plăți a crescut cu 71%, la 4,7 miliarde de euro în primul trimestru/ Datoria externă s-a majorat cu 721 milioane euro/ Investiţiile străine directe, creștere de aproape 10%

bani, euro sursa foto: Pexels

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat în primul trimestru al acestui an un deficit de 4,676 miliarde euro, cu 71% mai mare comparativ cu deficitul de 2,736 miliarde euro în perioada ianuarie – martie 2021, conform unui comunicat al BNR, citat de Agerpres.

În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 1,557 miliarde euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 72 milioane euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit de 287 milioane euro, comparativ cu un excedent de 152 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 16 milioane euro.

În primele trei luni ale acestui an, datoria externă totală a crescut cu 721 milioane euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 96,516 miliarde euro la 31 martie 2022 (71,3% din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,7% faţă de 31 decembrie 2021, iar datoria externă pe termen scurt a înregistrat nivelul de 38,822 miliarde euro (28,7% din totalul datoriei externe), în creştere cu 3,7% faţă de 31 decembrie 2021.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 18,7% în perioada ianuarie – martie 2022, comparativ cu 16,4% în anul 2021. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 martie 2022 a fost de 4,2 luni, în comparaţie cu 4,9 luni la 31 decembrie 2021.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 martie 2022 a fost de 80,4%, comparativ cu 81,9% la 31 decembrie 2021.

Investiţiile străine directe au crescut cu 9,4% în primul trimestru al acestui an, la 2,297 miliarde de euro, comparativ cu 2,099 miliarde euro în perioada similară din 2021.

„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 2.297 milioane euro (comparativ cu 2.099 milioane euro în perioada ianuarie – martie 2021), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 1.935 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 362 milioane euro”, se menţionează în comunicatul BNR.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: