Dezvoltatorul şi operatorul bulgar de drone cargo Dronamics a anunţat încheierea unui parteneriat cu firma Cranfield Aerospace Solutions din Marea Britanie, pentru a integra tehnologia sa cu celule de combustie cu hidrogen în dronele cargo Black Swan, dezvoltate de Dronamics, informează agenţia BTA.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Având încredere că tehnologia celulelor de combustie poate oferi posibilitatea aviaţiei cu emisii zero, cele două firme vor lucra împreună pentru a aduce pe piaţă o soluţie viabilă şi sustenabilă pentru servicii de livrări de marfă, a precizat Dronamics într-un comunicat de presă. Colaborarea se va concentra pe integrarea tehnologiei Cranfield Aerospace Solutions  în domeniul celulelor de combustie cu hidrogen în dronele Black Swan, rezultând o ofertă cu emisii zero fezabilă din punct de vedere tehnic şi comercial.

Dronele Black Swan pot transporta 350 de kilograme de marfă pe o distanţă de până la 2.500 de kilometri şi urmează să transforme modul de transport al mărfurilor, astfel încât livrările în aceeaşi zi pe distanţe lungi să devină accesibile, eficiente şi prietenoase cu mediul, a precizat Dronamics.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Co-fondatorul Dronamics, Konstantin Rangelov, a declarat că parteneriatul cu Cranfield Aerospace Solutions le va permite să aducă mai rapid “tehnologie aeronautică cu emisii zero către mai multe comunităţi şi firme din toate colţurile planetei”.

La rândul său, directorul general de la Cranfield Aerospace Solutions, Paul Hutton, a apreciat că parteneriatul cu Dronamics este o oportunitate fantastică pentru compania sa. “Nu doar că va transforma tehnologia de celule de combustie pe hidrogen pe care o dezvoltăm în prezent dar va avea şi un impact uriaş asupra industriei transportului de marfă”, a spus Paul Hutton.