Preşedintele american Donald Trump ia în considerare o reducere semnificativă a tarifelor pentru producţia de automobile în Statele Unite, măsură care ar putea elimina o mare parte din costurile suportate în prezent de marii constructori auto, au declarat pentru Reuters senatorul republican Bernie Moreno şi oficiali din industrie, scrie News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

”Mesajul pentru companiile auto din lume este clar: dacă asamblaţi maşinile în Statele Unite, veţi fi recompensaţi. Ford, Toyota, Honda, Tesla şi General Motors – în această ordine – sunt principalii producători de vehicule cu conţinut domestic ridicat şi vor fi imuni la tarife.”, a spus Moreno într-un interviu.

Moreno, fost dealer auto şi membru al Comisiei pentru Comerţ din Senat, implicat în elaborarea politicilor auto, a precizat că măsura ar stimula producţia internă şi ar susţine obiectivul lui Trump de creare a locurilor de muncă în SUA.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Pe fondul informaţiilor, acţiunile producătorilor auto americani au crescut joi: Ford a închis sesiunea în urcare cu 3,7%, Stellantis cu 3,2%, iar General Motors cu 1,3%.

Departamentul Comerţului a anunţat în iunie un mecanism de compensare pentru tarifele la import, echivalent cu 3,75% din preţul de vânzare recomandat pentru vehiculele asamblate în SUA până în aprilie 2026, care urma să scadă la 2,5% în anul următor. Potrivit lui Moreno, administraţia Trump ia în calcul prelungirea acestui nivel de 3,75% pe o perioadă de cinci ani şi extinderea beneficiului şi pentru producţia de motoare în SUA.

”Sunt încântat că se creează un sistem de stimulente care face o distincţie clară între importatori şi producătorii care creează locuri de muncă în America”, a declarat Moreno.

Un oficial al Casei Albe a confirmat că administraţia ”analizează o abordare complexă şi echilibrată pentru consolidarea producţiei interne de vehicule şi componente auto”, adăugând însă că discuţiile rămân speculative până la semnarea unei decizii oficiale de către preşedinte.

Trump a impus în mai tarife de 25% asupra importurilor de vehicule şi piese auto în valoare de peste 460 miliarde de dolari anual, dar ulterior a încheiat acorduri de reducere a acestor tarife cu Japonia, Marea Britanie şi Uniunea Europeană. În august, Departamentul Comerţului a majorat taxele la import pentru o serie de produse din oţel şi aluminiu, inclusiv piese auto, în valoare de 240 miliarde de dolari anual.

Producătorii auto nu au comentat imediat informaţiile. O chestiune încă neclară este dacă reducerile vor putea compensa impactul tarifelor pe oţel şi aluminiu.

Separat, administraţia Trump a amânat aplicarea noilor tarife de 25% pentru camioanele grele, care ar fi trebuit să intre în vigoare săptămâna aceasta.

General Motors a estimat anterior că va suporta costuri de până la 5 miliarde de dolari din cauza tarifelor în 2025, iar Ford a raportat un impact brut de circa 3 miliarde de dolari.