Donald Trump vede Uniunea Europeană drept un obstacol în calea ambițiilor sale globale. În discursul repetat obsesiv de la Casa Albă, Donald Trump acuză Europa că „profită de Statele Unite” și îi califică pe aliații tradiționali ai Americii drept „paraziți”. Însă, deși Washingtonul domină în multiple domenii, UE are propriile pârghii pentru a se apăra și chiar pentru a riposta.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Lovitura de bumerang a „paraziților” din Europa

Trump nici măcar nu-și imaginează că vechii săi aliați i s-ar putea opune.

„Îndrăzniți să vă ridicați împotriva puterii mele absolute”, pare să spună liderul de la Casa Albă „și veți fi zdrobiți. Singura voastră opțiune: să vă supuneți și să plătiți taxele vamale pe care vi le impun”, scrie publicația.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

În fața unui Trump convins că poate forța Europa la supunere prin tarife vamale și presiuni politice, blocul comunitar are, paradoxal, mai multă putere decât recunoaște. După cum scrie L’Express, Bruxelles-ul nu este lipsit de instrumente prin care să contracareze agresivitatea economică americană.

În ciuda percepției sale de entitate divizată și birocratică, Uniunea Europeană rămâne a treia economie mondială și dispune de un arsenal economic de descurajare.

Supranumit „bazooka” la Bruxelles, instrumentul anti-coerciție al UE îi permite să impună taxe vamale punitive, să restricționeze investițiile americane și să adopte norme sanitare stricte pentru produsele importate din SUA.

Aceste măsuri nu sunt doar ipotetice, ci pot afecta direct interesele economice ale Washingtonului.

Swift. Belgia. Europa

Un alt element strategic este controlul asupra rețelei globale de tranzacții bancare Swift, cu sediul în Belgia.

Chiar dacă Trump încearcă să relaxeze sancțiunile asupra Rusiei, sperând la „acorduri economice uriașe” cu Moscova, Uniunea Europeană are ultimul cuvânt în ceea ce privește această platformă financiară crucială.

L’Express amintește că, indiferent de deciziile SUA, majoritatea activelor Băncii Centrale Ruse ar putea rămâne blocate dacă UE nu relaxează la rândul său restricțiile.

La Kremlin, speranțele într-un parteneriat economic de amploare cu Washingtonul sunt temperate de realitate.

Rusia, cu o economie militarizată, nu va permite investitorilor americani acces facil în domenii strategice precum apărarea.

Prin urmare, chiar dacă Trump vrea să deschidă porțile pentru afaceri cu Moscova, impactul real al unei asemenea inițiative ar putea fi limitat.

Fără Europa, nici America nu câștigă

Fără sprijinul UE, relațiile comerciale dintre SUA și Rusia vor rămâne fragile, scrie publicația franceză.

De altfel, bravadele lui Trump nu schimbă realitatea economică: Europa are mai multă influență decât pare la prima vedere.

Iar o ultimă ironie, subliniată de publicația franceză, este că, în biologie, „paraziții” joacă un rol esențial în echilibrul ecosistemelor.

Prin urmare, chiar și în viziunea lui Trump, Europa rămâne un actor indispensabil în ordinea mondială.