După listarea Hidroelectrica, Franklin Templeton ar putea folosi Fondul Proprietatea drept model pentru alte părţi ale lumii

digitalizare calcule bursa bani dreamstime

După ce a reuşit să deruleze cu succes cea mai mare ofertă publică iniţială a anului din Europa, prin care a strâns 8,1 miliarde de lei (1,8 miliarde de dolari) din vânzarea unei participaţii la Hidroelectrica, compania americană Franklin Templeton vrea să folosească Fondul Proprietatea drept model pentru alte părţi ale lumii, transmite platforma Bloomberg, citată de Agerpres.

În România, Franklin Templeton Investments a preluat oficial rolul de manager de investiţii şi administrator unic al Fondului Proprietatea pe 29 septembrie 2010. Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist. Fondul Proprietatea este o companie de investiţii de tip închis, iar obiectivul său investiţional este maximizarea randamentelor către acţionari şi creşterea valorii activului net pe acţiune prin investiţi realizate, în principal, în acţiuni şi valori mobiliare româneşti.

“Credem că acesta este un model care poate fi copiat. Am purtat discuţii cu o serie de alte ţări în legătură cu înfiinţarea unui vehicul similar cu Fondul Proprietatea”, a declarat Johan Meyer, CEO al diviziei din România a Franklin Templeton, într-un interviu pentru Bloomberg. Potrivit lui Meyer, modelul Fondului Proprietatea ar putea funcţiona şi în alte foste ţări comuniste, cum ar fi Ucraina, dacă va exista voinţă politică.

Analize Economedia

software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR

La începutul acestui an, Franklin Templeton a semnat un memorandum de înţelegere cu Uzbekistan pentru a crea un fond naţional de investiţii care să ajute la atragerea investitorilor străini în companiile de stat.

“Mi-ar plăcea foarte mult să văd că se încearcă acest lucru şi în Africa de Sud, unde există un număr foarte mare de entităţi deţinute de stat, care ar putea beneficia foarte mult de pe urma unei game mai largi de acţionari”, a mai spus Meyer, care este cetăţean sud-african.

În lunile următoare, Franklin Templeton va începe discuţiile pentru prelungirea mandatului de administrare a Fondului Proprietatea, iar noul mandat ar putea începe în luna aprilie 2024. De asemenea, Franklin Templeton va continua să exploreze planurile actuale de a lista şi alte pachete de acţiuni din portofoliu, în special cele la Salrom şi la Aeroporturi Bucureşti, potrivit lui Johan Meyer.

“Acestea sunt companii care ar putea fi listate de sine stătător”, a declarat Meyer, care a apreciat însă că este prea devreme pentru a discuta calendarele pentru noi oferte.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: