Bursa de valori de la Amsterdam a devansat-o pe cea de la Londra în iulie şi august, devenind cel mai important centru european de tranzacţionare a acţiunilor, în contextul în care Brexitul a forţat investitorii din Uniunea Europeană să folosească platforme din interiorul blocului comunitar, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit cifrelor comunicate de platforma Cboe Europe, care operează în ambele oraşe, valoarea medie a tranzacţiilor efectuate zilnic la bursa de la Amsterdam a fost de 8,23 miliarde de euro în august, faţă de 7,63 miliarde de euro la bursa de la Londra, după un nivel de 8,86 miliarde de euro în iulie la Amsterdam şi 8,67 miliarde de euro la Londra.

În ianuarie, Bursa de la Amsterdam a devansat-o pentru prima dată pe cea de la Londra, un indiciu important al modului în care ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană afectează centrul financiar londonez.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Comparativ, în 2019, valoarea medie a tranzacţiilor efectuate zilnic la Londra a fost de 17,5 miliarde de euro, pe locul al doilea fiind bursa de la Frankfurt cu 5,9 miliarde de euro pe zi iar bursa de la Amsterdam a fost abia pe locul şase, cu tranzacţii de 2,6 miliarde de euro zilnic.

Britanicul Jonathan Hill, fostul comisar european pentru servicii financiare, stabilitate financiară şi pieţe de capital, a apreciat că este mai bine pentru City of London să se concentreze pentru a face Marea Britanie competitivă pe plan global în domeniul financiar. “Cel mai rău lucru pe care îl putem face este să nu luăm măsuri şi să sperăm că europenii vor veni să ne salveze”.