Elveţia a importat în iunie 284 kilograme de aur din Rusia, după ce în mai importase peste 3 tone

aur Sursă foto: Unsplash

Elveţia a importat în iunie 284 kilograme de aur din Rusia, arată datele publicate marţi de autorităţile vamale elveţiene, mai puţin faţă de cantitatea de peste trei tone importată în mai, care a alimentat dezbaterea dacă acceptarea aurului rusesc ajută la finanţarea războiului Moscovei în Ucraina, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

Elveţia este cel mai mare centru global de rafinare a aurului şi un hub de tranzit pentru metalul galben. Datele privind exporturile furnizează informaţii privind tendinţele de pe piaţă. Rusia este unul dintre cei mai mari producători globali de aur (monede, lingouri sau bare cu o puritate de cel puţin 995/1.000).

La reuniunea G7 din iunie, Marea Britanie, Statele Unite, Japonia şi Canada au interzis importurile de aur din Rusia, iar săptămâna trecută şi Comisia Europeană a propus interzicerea exporturilor de aur rusesc către blocul comunitar.

Un embargo asupra importurilor de aur din Rusia ar putea clarifica situaţia juridică din Elveţia, a apreciat Robin Kolvenbach, directorul rafinăriei elveţiene de aur Argor Heraeus.

“Indiferent de ce este legal, nu există loc pentru aurul rusesc în Elveţia, deoarece este folosit pentru a finanţa războiul”, a declarat Kolvenbach, adăugând că Argor a oprit toate relaţiile de afaceri cu firmele din Rusia, după ce Kremlinul a trimis trupele în Ucraina, în 24 februarie.

Sancţiunile occidentale impuse Rusiei nu au vizat direct livrările comerciale de aur, dar multe bănci şi companii de rafinare au renunţat la aurul din Rusia după începerea invaziei.