Engie România renunță la statutul de furnizor de ultimă instanță. Care sunt motivele?

Gaze-aragaz Sursa foto: Pexels

Engie România a notificat Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) la sfârşitul lunii octombrie cu privire la renunţarea la statutul de furnizor de ultimă instanţă, începând cu data de 15 decembrie 2021, transmite Agerpres.

Potrivit unui răspuns al companiei, remis, marţi, la solicitarea AGERPRES, decizia de renunţare a fost luată având în vedere evoluţia fără precedent a preţurilor la gazele naturale şi contextul de incertitudine generată de imposibilitatea de a previziona din timp preluarea clienţilor acestor furnizori şi de a asigura pentru aceştia cantităţile necesare de gaze.

În decurs de doar două săptămâni, Engie România a preluat aproximativ 20.000 de clienţi din portofoliul a trei furnizori, care au renunţat la licenţa de furnizare de gaze naturale.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

“Pe lângă efectele operaţionale generate de preluarea acestor clienţi, schema de sprijin recent intrată în vigoare creează dezechilibre financiare majore pentru companie. Mecanismul actual de plafonare prevăzut de Legea 259/2021 nu asigură recuperarea integrală a costurilor reale de achiziţie ale Engie România deoarece este luat în considerare preţul mediu de achiziţie aplicabil în perioada 1 aprilie 2021 – 31 martie 2022 şi nu preţul de piaţă la care achiziţionăm gazele”, spun reprezentanţii companiei.

Aceştia arată că înţeleg contextul dificil actual şi doresc să aibă o abordare prudentă şi responsabilă, care să asigure continuitatea alimentării cu gaze naturale a portofoliului Engie România, de 1,9 milioane de clienţi.

“Engie România este în dialog permanent cu autorităţile de resort pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru definirea condiţiilor aplicabile furnizorilor de ultimă instanţă pentru toate părţile implicate şi în beneficiul clienţilor”, se mai arată în răspunsul companiei.

Anterior, tot marţi, reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) au afirmat, pentru AGERPRES, că furnizorii de gaze nu mai pot renunţa la licenţă dacă nu rezolvă mai întâi problema clienţilor lor.

“ANRE a modificat regulamentul de acordare a licenţelor, astfel încât furnizorii care solicită retragerea voluntară a licenţei trebuie mai întâi să rezolve problema clienţilor lor. Aceasta înseamnă că trebuie să-i notifice şi să le acorde timp să încheie contracte cu alţi furnizori. ANRE va aproba cererea de a renunţa la licenţă doar dacă este însoţită de dovada că toţi clienţii şi-au încheiat alte contracte”, au precizat reprezentanţii ANRE.

De asemenea, există şi situaţia în care unui furnizor i se retrage automat licenţa pentru că nu mai are contract cu Transgaz, însă, în acel caz, furnizorul îşi asumă plata unor dezechilibre în sistem.

În ultimele două luni, ANRE a primit şase cereri de renunţare la licenţa de furnizare a gazelor. Cei mai mari dintre furnizorii care au cerut acest lucru sunt Restart Energy, cu aproape 23.000 de clienţi, şi Tulcea Gaz, cu aproape 16.000 de clienţi, restul având un număr nesemnificativ de consumatori.

“Niciun consumator nu riscă să rămână nealimentat cu gaze. ANRE desemnează un Furnizor de Ultimă Instanţă (FUI), adică un furnizor care îi poate prelua la preţul cel mai mic. ANRE poate obliga respectivul FUI să preia aceşti clienţi”, au adăugat responsabilii reglementatorului.

Aceştia au mai spus că au primit o cerere din partea Engie de a renunţa la statutul de Furnizor de Ultimă Instanţă, însă ANRE poate obliga compania să fie FUI dacă are preţurile cele mai mici din piaţă.

Săptămâna trecută, Restart Energy a anunţat că a luat decizia de a renunţa la furnizarea de gaze naturale şi estimează că actuala criză de pe piaţa de energie va duce la insolvenţe şi dispariţia altor companii din piaţă.

“Piaţa de gaze naturale din România, dar şi de la nivel european, traversează o perioadă extrem de dificilă, caracterizată de o volatilitate ridicată a preţului, lipsa de predictibilitate în zona de aprovizionare şi schimbări majore într-un orizont de timp foarte scurt, ceea ce creează o stare de disconfort real, atât în rândul furnizorilor din domeniul gazelor naturale, cât şi al clienţilor finali. Acestor condiţii speciale li se adaugă modificările legislative recent adoptate în România, care, conform proiecţiilor noastre, vor avea un impact negativ important asupra activităţii de furnizare a gazelor naturale. Drept urmare, după o analiză atentă, am decis renunţarea la activitatea de furnizare de gaze naturale începând cu anul 2022”, spune Armand Domuta, manager general Restart Energy.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: