Un euro digital le va permite consumatorilor din Europa să plătească cu bani emişi de banca centrală, dar nu va fi şi un obiect de investiţii similar cu criptomonedele, a declarat joi Tuomas Valimaki, reprezentant al Băncii centrale a Finlandei în Consiliul guvernatorilor BCE, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
Miercuri, Banca Centrală Europeană a făcut un nou pas spre lansarea versiunii digitale a euro, care va permite locuitorilor zonei euro să facă plăţi electronice în siguranţă şi gratuit. BCE a anunţat că va începe la 1 noiembrie “o fază de pregătire” de doi ani pentru euro digital, în care va finaliza reglementările, îşi va alege partenerii din sectorul privat şi va efectua operaţiuni de “testare şi experimentare”.
Valimaki a precizat că intenţia BCE este aceea ca persoanele fizice, mai degrabă decât companiile, să poată să deţină un cont în euro digital, cu o limită de sold. “Merită subliniat că euro digital este conceput ca un mijloc de plată nu ca obiect de investiţii”, a spus Valimaki, adăugând că intenţia nu este aceea de a muta economiile gospodăriile din bilanţurile băncilor comerciale spre eurosistem.
Valimaki a mai spus că Finlanda este avangarda digitalizării plăţilor în rândul statelor membre, cu cel mai ridicat procent de utilizare a metodelor electronice de plată, incluzând cardurile şi transferuri mobile. Însă, în pofida abundenţei opţiunilor, metodele de plată au devenit mai puţin diverse, a spus Valimaki.
“Puterea este concentrată în mâinile câtorva companii de carduri cu sediul în afara Europei, ceea ce este departe de a fi ideal în termeni de rezilienţă”, a spus Valimaki referindu-se la poziţia dominantă a giganţilor Visa şi Mastercard pe piaţa plăţilor digitale.
Separat, preşedintele Budesbank, Joachim Nagel, care este la rândul său membru în Consiliul guvernatorilor BCE, a spus că în opinia sa va fi posibil să plătim cu euro digital peste aproximativ cinci ani. Nagel a adăugat că o versiune digitală a monedei euro, care va permite locuitorilor din cele 20 de ţări ale zonei euro să facă plăţi electronice în siguranţă şi gratuit, este “un uriaş proiect IT”.
Conform datelor Comisiei Europene, plăţile electronice în UE au crescut de la 184.200 miliarde de euro în 2017 la 240.000 miliarde de euro în 2021, accelerate de pandemie.