Parlamentul European a adoptat joi un raport referitor la lucrătorii migranţi din UE. Europarlamentarii cer ca legislaţia existentă în domeniul migrației pe piața muncii să fie revizuită şi extinsă, în condiţiile în care în prezent se referă în principal la mâna de lucru cu înaltă calificare sau cu remuneraţii mari şi la corporaţiile multinaţionale, transmite Agerpres. Imigranţii care ocupă locuri de muncă mai prost plătite făcând doar obiectul directivei cu privire la lucrătorii sezonieri. Românii sunt cei mai numeroşi dintre cetăţenii europeni care s-au deplasat în alt stat pentru un loc de muncă mai bine plătit decât în statul în care s-au născut.
Uniunea Europeană trebuie să-şi ajusteze legislaţia astfel încât să existe o abordare unitară în ceea ce priveşte migraţia pe piaţa forţei de muncă, a declarat vineri pentru Agerpres eurodeputatul Eugen Tomac (Grupul Partidului Popular European). Românii sunt cei mai numeroşi dintre cetăţenii europeni care s-au deplasat în alt stat pentru un loc de muncă mai bine plătit decât în statul în care s-au născut şi mulţi dintre ei se simt discriminaţi în UE. Acolo unde există cazuri de discriminare, Comisia Europeană trebuie să intervină neîntârziat, consideră europarlamentarul.
”Am cerut în plenul parlamentului să urgentăm două lucruri: armonizarea legislaţiei în ceea ce priveşte nediscriminarea la locul de muncă şi operaţionalizarea cât mai rapidă a agenţiei europene a muncii, o autoritate nou creată, care însă nu este funcţională şi tocmai pentru a o face cât mai rapid funcţională este necesar ca Uniunea Europeană să creeze instrumente astfel încât să poată interveni, să facă inspecţii, să implementeze împreună cu guvernele naţionale o serie de recomandări în ceea ce priveşte statutul muncitorilor sezonieri, muncitorilor transfrontalieri şi, bineînţeles, al celor detaşaţi”, a precizat eurodeputatul român.
Parlamentarii europeni cer Comisiei să vină cât mai rapid cu soluţii astfel încât nimeni în Uniunea Europeană să nu se simtă discriminat la locul de muncă. Acest aspect, a spus Tomac, a fost mult mai uşor sesizat în plină pandemie atunci când statele şi-au înschis frontierele şi am văzut că muncitorii sezonieri şi cei transfrontalieri, români şi nu numai, au fost cei mai expuşi. O altă situaţie semnalată în raport este încadrarea diferenţiată a femeilor şi bărbaţilor pe piaţa forţei de muncă sau cetăţeni europeni care desfăşoară activităţi lucrative cu contracte de muncă ce nu se respectă.
În raport, europarlamentarii cer ca legislaţia existentă în domeniu să fie revizuită şi extinsă, în condiţiile în care în prezent se referă în principal la mâna de lucru cu înaltă calificare sau cu remuneraţii mari şi la corporaţiile multinaţionale, imigranţii care ocupă locuri de muncă mai prost plătite făcând doar obiectul directivei cu privire la lucrătorii sezonieri, conform unui comunicat de presă difuzat după sesiunea Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) de joi.
Raportul recomandă de asemenea facilitarea şi accelerarea evaluării şi recunoaşterii diplomelor, certificatelor şi altor calificări profesionale, pentru a contribui la creşterea mobilităţii în interiorul UE şi în consecinţă la echilibrarea pieţei muncii şi creşterea economică generală în statele membre