EXCLUSIV Fostul director Romgaz cere companiei reinstalarea în funcție sau o plată compensatorie de 220.000 de euro. Avertisment de plângere penală pentru actuala conducere

Adrian Volintiru Romgaz 1 Sursa foto: Facebook / Romgaz

Adrian Volintiru, care a fost demis, în ianuarie, de la conducerea Romgaz, a trimis în data de 6 septembrie o notificare prin avocat către actuala conducere a companiei controlate de stat prin care cere ca, în 15 zile, să fie reinstalat în funcție pe durata a 21 de luni sau, în caz contrar, să i se plătească 1,17 milioane lei (respectiv 55.760 de lei lunar), sumă reprezentând salariile neîncasate până la finalul mandatului. Cele 21 de luni reprezintă perioada rămasă de la demiterea sa până la finele mandatului de 4 ani pe care îl primise Volintiru.

Dacă în cele 15 zile menționate Consiliul de Administrație al Romgaz nu răspunde sau răspunde negativ, Volintiru spune, tot prin intermediul notificării, că va merge în justiție cu aceleași plângeri, la care va adăuga și o solicitare pentru plata remunerației variabile și, în plus, își rezervă și dreptul de a face plângere penală membrilor CA. Este invocat Art. 297 alin.1 din Codul Penal, cu rezerva de interpretare dată de Curtea Constituțională prin decizia nr. 405/2016, potrivit căreia constituie infracțiune de abuz în serviciu „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act, sau îl îndeplinește în mod defectuos prin încălcarea legii și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani”. Amenințarea „penalului” către membrii CA rezidă din faptul că, dacă Volintiru are câștig de cauză în actualul demers, atunci aceștia s-ar putea trezi învinovățiți de vătămarea intereselor legale ale Romgaz, prin prejudicierea companiei exact cu sumele pierdute în favoarea fostului director general.

În Notificare, fostului director precizează că durata contractului său de mandat a fost stabilită pentru 4 ani, începând cu data de 2 octombrie 2018 și până la 1 octombrie 2022, demiterea sa, la începutul acestui an, fiind practic la jumătatea acestui mandat. De asemenea, Volintiru spune că el și-a îndeplinit toate obligațiile avute față de companie și indicatorii de performanță trasați primind, în schimb, de la CA Romgaz (președinte Marius Aristotel Jude) o revocare pe care el o numește „nelegală”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Hotărârea a fost emisă fără a avea o evaluare a activității subsemnatului, conform dispozițiilor cuprinse în art. 21 și 22, corelat cu dreptul subsemnatului de a contesta această evaluare conform dispozițiilor art. 19 din Contractul de mandat.

Deși subsemnatul  conform art.8 alin. 2 lit n) din Contract, aveam obligația de a participa la ședințele Consiliului de Administrație, nu am fost informat și nici nu am putut participa la ședința CA din data de 13.01.2021, fiindu-mi limitată posibilitatea de a-mi exprima punctul de vedere cu privire la aspectele puse în discuție și care vizau activitatea mea în cadrul Romgaz. Menționez că pe întreaga durată a ședinței am fost prezent în biroul alăturat, așteptând să fiu invitat în ședință, informat despre cele ce mi se impută și totodată, pot răspunde acuzelor ce mi se aduc”, scrie avocatul lui Volintiru în notificarea către Romgaz.

De asemenea, tot în notificare, sunt arătate unele din motivele invocate în revocare: printre ele, întârzierea lucrărilor la termocentrala Iernut (la care Volintiru răspunde că, și la 8 luni de la plecarea lui, stadiul proiectului este același), o intenție de achiziție a unui teren în Stejari, Craiova, pentru dezvoltarea unei stații cu gaz natural comprimat pentru vehicule (GNCV), care nu ar fi fost aprobată de CA (la care Volintiru răspunde că era de datoria lui de a explora noi posibilități de afaceri, dacă acestea nu trec de un prag anume al investiției), precum și încă o achiziție de teren pentru o stație GNCV la Corunca, Târgu-Mureș, care ar fi aparținut vărului directorul de achiziții de la Romgaz și pentru care a contrasemnat Volintiru. Aceasta este o afacere încâlcită, în notificare Volintiru arătând că există un raport pe această speță al Direcției Generale Control și Antifraudă din cadrul Ministerului Economiei din 12 iunie 2020 care fi fost invocat de CA la revocarea lui din ianuarie 2021. „Or, dacă acest raport ar fi constatat nereguli în exercitarea mandatului subsemnatului, care ar fi fost rațiunea pentru care el nu a fost valorificat de îndată, pentru emiterea unei Hotărâri de revocare a subsmenatului”, arată fostul director general Romgaz.

Încheierea arată că cele 15 zile zile ale notificării reprezintă singura încercare de înțelegere amiabilă dintre fostul director general și companie. Ulterior, urmează procesele civile și penale.

„Consiliul de Administraţie al S.N.G.N. Romgaz S.A., prin Hotărârea nr. 1/13.01.2021, a revocat pe domnul Constantin Adrian VOLINTIRU din funcţia de Director General, încetând astfel şi contractul de mandat încheiat între S.N.G.N. Romgaz S.A. şi acesta. Până la numirea unui nou Director General, conducerea S.N.G.N. ROMGAZ S.A., inclusiv reprezentarea legală a Societăţii, va fi exercitată temporar de către domnul Daniel Corneliu PENA, Director General Adjunct al S.N.G.N. ROMGAZ S.A”, se arăta într-un raport remis Bursei în 13 ianuarie 2021. Raportul nu menționa motivele demiterii.

Este important de menționat că Romgaz are un consiliu de administraţie format exclusiv din administratori propuşi şi ulterior votaţi de Ministerul Energiei, condus în prezent de Virgil Popescu.

Romgaz este unul dintre cei doi mari produc[tori de gaze din România și este controlat în proporţie de 70% de statul român, prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. Actualul director general (provizoriu) este Marius Aristotel Jude.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: