EXCLUSIV Guvernul vine cu noi măsuri de austeritate: Taie finanțarea pentru Educație / Salariile profesorilor cresc cu numai 13%, de la 1 ianuarie. Însă cresc salariile pentru demnitari / Majorarea contribuției la Pilonul II se amână cu doi ani, pentru 2026 / Specialii, exceptați – DOCUMENT

bani, lei, finante, bancnote, bani numarati, impozit, taxe Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Guvernul vine cu noi măsuri de austeritate, pentru a reduce deficitul bugetar, arată un draft de proiect de ordonanță de urgență obținut de G4Media și Economedia. Proiectul va fi discutat în prima ședință de Guvern după întoarcerea premierului Marcel Ciolacu din Statele Unite. Printre măsuri se regăsesc tăierea finanțării de 15% din Bugetul General Consolidat pentru Educație în 2024, prevăzută de legea educației Deca-Iohannis, după cum a scris EduPedu AICI. În schimb, salariile demnitarilor se majorează cu 5% anul viitor. În plus, deși există lege pentru creșterea contribuției la Pilonul II la 4,75% de la 1 ianuarie 2024, Guvernul vrea să amâne majorarea cu doi ani, pentru 2026, arată documentul. Accizele la motorină și benzină vor fi majorate în 3 trepte. Aceasta nu este „ordonanța trenuleț” pe care se va baza bugetul pe anul 2024, ci un alt proiect de reducere de cheltuieli. Conform informațiilor Economedia & G4Media, proiectul de ordonanță a fost elaborat de către Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor, conduse de liberali, dar liniile directoare au fost transmise de către vicepremierul PSD Marian Neacșu. Proiectul a fost semnalat anterior și de Sindicatul Național Sport și Tineret.

Principala măsură din proiectul de ordonanță îl reprezintă amânarea unor articole din legile educației prin care bugetul alocat Educației urma să ajungă la 15% din bugetul general consolidat. Proiectul amână aplicarea celor două articole, 134 și 147, din cele două noi legi ale Educației Deca-Iohannis (198 și 199 din 2023) pentru anul 2025. 2024 ar fi fost primul an de aplicare a legii educației Deca-Iohannis, bazată pe România educată, în care pilonul central al reformei anunțată de președinte și de apropiații săi era tocmai finanțarea alocată pentru Educație de 15% din Bugetul General Consolidat. În sumă exactă, aplicat pe BGC actual, ar fi însemnat peste 90 de miliarde de lei. (Detalii, AICI)

Pentru profesori, majorările salariale vor fi de 20% anul viitor, în două etape, respectiv de 13% de la 1 ianuarie și de 7% de la 1 august.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„(3) Prin derogare de la prevederile alin. (1) și de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază ale personalului didactic, personalului didactic auxiliar precum și ale personalului nedidactic se majorează în anul 2024 după cum urmează:
a) începând cu data de 1 ianuarie 2024 cu un procent de 13% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023;
b) începând cu data de 1 august 2024 cu un procent de 7% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023”, arată draftul.

Salariile demnitarilor se majorează cu 5% în 2024.

„Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2024, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023”, arată documentul.

Totodată, majorarea contribuției la Pilonul II de pensii, la 4,75%, de la 1 ianuarie 2024, stabilită chiar prin lege de către Parlament, se amână cu 2 ani, până în 2024.

„Art. XLIII – Alineatul (4) al articolului 43 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 18 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
“(4) Începând cu data de 1 ianuarie 2026 cota de contribuţie la fondul de pensii este de 4,75%””, arată draftul de proiect.

Sunt înghețate toate sporurile, indemnizațiile și primele.

„Art. II – Începând cu data de 1 ianuarie 2024, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2023, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”.

Munca suplimentară se va compensa numai cu timp liber corespunzător, anul viitor. Dar asta doar pentru bugetarii civili. În schimb, bugetarii militari (armată, poliție, jandarmerie, servicii secrete) vor primi bani. (Detalii, AICI)

„Art. III – (1) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2) – (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2024, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora”.

Se vor eșalona plățile pentru drepturile salariale câștigate în instanță. Europa Liberă scria anterior că doar magistrații au câștigat în instanță salarii restante de peste 1,7 miliarde lei.

„Art. IX- (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2024-31 decembrie 2024, se va realiza astfel:

a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu”.

Accizele la motorină și benzină cresc în 3 trepte 

Nivelul accizelor pentru produsele energetice se actualizează cu creșterea prețurilor de consum după cum urmează:

a) începând cu data de 1 ianuarie 2024, 33% din creșterea prețurilor de consum stabilit conform legii;
b) începând cu data de 1 aprilie 2024, 33% din creșterea prețurilor de consum stabilit conform legii;
c) începând cu data de 1 iunie 2024, 32% din creșterea prețurilor de consum stabilit conform legii.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Fraierii sa munceasca si sa rabde pana dau coltu. Ce le trebuie lor salarii decente, pensii corecte. Specialii sa traiasca… bine.

  2. Ca sa vina USR-ul la Guvernare trebuie sa iesiti sa va certati cu toti vecinii. 🙂

    Interesant din ‘mini-documentarul’ lor anti-pacanele ca mai exista bucuresteni cu creier. Din pacate, acei oameni frumosi nu comunica intre ei. 🙁

    Sper ca intr-o zi in loc de Craciun sa sarbatorim Sf. Kubensia, Iisus(ala istoric) ar fi Mandru de noi. Sarbatoarea consumerism-Maria-Coca trebuie sa dispara.

    Oamenii traiesc cu minciuni din fasa in cosciug, religia fiind cea mai mare dintre ele, urmata de capitalism si politica.

    E bine ca neoliberalismul pur e anarhism pur. Lipseste Spiritualitatea care-i deja in creier, asteapta trigger-ul de ‘enable’ @Serotonin<–psilocin.

    Si subliniez : Spiritualitatea N-are Agenda 'Default' ! (Spiritualitate + Agenda = Religie)

  3. Asa se intampla cand prim-ministrul e un covrigar incult si aduna in jurul lui doar oameni mai slabi decat el. Cat despre Iohannis si proiectul Romania (ne)Educata…cred ca ne-am convins cu totii ca au fost doar vorbe in vant, sa prinda la public. Prioritatile acestui impostor nu au fost niciodata legate de educatie.

  4. Asta pt. ca romananii sunt Spalati pe Creier. (cititi comentariul de mai sus..)(e un fenomen global but greedy starts local).

  5. Ce contează invatamantul, pensiile, sa aibă angajati la stat (votanti)și pensii speciale în rest nu contează nimic.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.