Constructorul Precon din Bihor, controlat de Beniamin Rus (patronul Selina/Trameco), transmite că dorește semnarea contractului pentru lotul Chiribiș – Biharia al Autostrăzii Transilvania (A3) cât mai repede posibil, o reacție după ce vineri, 16 februarie 2024, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a acuzat compania bihoreană că tergiversează semnarea contractului.
Însă datele publice arată că tocmai Precon a solicitat CNAIR semnarea contractului, după cum reiese din contestația depusă în ianuarie 2024 pe motiv de tergiversare din partea CNAIR care nu dorește finalizarea procedurii de achiziție după cum Economedia a explicat aici.
Grindeanu, Kafka și un lot plimbat prin instanțe
„Situația de pe A3, Chiribiș – Biharia, trebuie să se deblocheze. Suntem într-o situație de Kafka. Am cerut documentele celui care a câștigat și el contestă faptul că am cerut documentele. În situația asta suntem. Avem un câștigător, îl știți, s-au cerut documentele de ce la CNAIR, să vină la semnat, ei contestă această chestiune. Ei au câștigat prin instanță că, altfel, vă spun sincer că aș fi anulat, dar mi-au spus colegii că nu prea se poate juridic”, a explicat pe 16 februarie 2024 Sorin Grindeanu.
Precon vrea să semneze cât mai repede posibil
„În acest sens, reiterăm dorința noastră de a semna acest contract cât de repede posibil, fiecare zi de întârziere în începerea proiectării și executării acestuia generând pierderi însemnate companiilor implicate în executarea obiectivului”. a transmis constructorul Precon citat de publicația bihon.ro.
Din cronologia prezentată mai sus reiese faptul că Asocierea Precon a dorit și își dorește în continuare semnarea contractului de lucrări 3C2 Biharia- Chiribiș, în acest sens făcând toate demersurile legale necesare, inclusiv solicitând către CNAIR, în două rânduri, așa cum am menționat anterior, respectiv în 22.08.2023 și 29.11.2023, stabilirea datei la care se va semna contractul, fără a primi niciun răspuns din partea CNAIR SA.
Rolul Selina într-o ecuație cu multe necunoscute
În fapt, CNAIR trage de timp încercând să închidă vechile litigii cu Selina/Trameco (Beniamin Rus), susține fostul secretar de stat din Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma care a explicat o clarificare CNAIR și clauza rezolutorie.
„Semnarea contractului de achiziție publică cu ofertantul câștigător se face doar în următoarele condiții:
– dacă nu este finalizat până la momentul semnării contractului în mod definitiv litigiul referitor la rezilierea contractului nr. 92/50965/11.08.2020 (Trameco), doar cu introducerea unei condiții rezolutorii de încetare a contractului în situația în care Instanța de Judecată nu menține printr-o hotărâre definitivă decizia Autorității Contractante de reziliere a contractului nr. 92/50965/11.08.2020”.
Contestația Precon la CNSC din ianuarie 2024:

„Asocierea de constructori și proiectanți români PRECON TRANSILVANIA SRL – CITADINA 98 SA a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea secțiunii de autostradă Chiribiș-Biharia (Autostrada Transilvania). Contractul în valoare de 785,21 milioane de lei (fără TVA), finanțat prin Fonduri Europene Nerambursabile va putea fi semnat după perioada legală de 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații. De la momentul semnării contractului, Asocierea va avea la dispoziție 24 luni ( din care 6 luni pentru perioada de proiectare și 18 luni perioada de executie a lucrărilor) pentru finalizarea celor 28,55 de km ai acestei secțiuni de autostradă”, a transmis pe 8 iunie 2023, Cristian Pistol, directorul general CNAIR.
Licitația de 877 milioane lei pentru lotul Chiribiș – Biharia cu o lungime de 28 km a fost lansată în august 2022, după ce în mai CNAIR reziliase contractul cu Selina. Ofertele au fost depuse de constructori din România, Austria, Ungaria și Turcia. Durata contractului este de 24 de luni din care 6 luni proiectare și 18 execuție.
Mie imi miroase a o noua teapa pe care acest grup de firme o va da CNAIR.
Este foarte probabil ca Precon sa nu faca absolut nimic dupa semnarea contractului, va primi cei 2% pentru proiectare si cam asta este. Asa se fac banii in Romania.
Legislatie facuta cu piciorul. Eu inteleg ca societatile sunt diferite una de alta si ca se poate schimba oricand controlul asupra unei societati (azi e a lui x, maine x vinde partile sociale lui y), dar mi se mare indamisibil sa i se permita unei societati controlata de acelasi om care controla si societatea cu care s-a reziliat sa participe la noua licitatie (si mai rau, sa fie si castigatoare)…