Compania Farmec a înregistrat o cifră de afaceri de 135 milioane de lei în primele șase luni din acest an, în ușoară creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Rezultatul a fost impulsionat de vânzările pe categoriile face care și curațenie, al căror volum cumulat a reprezentat aproximativ jumătate din cifra de afaceri, realizată în perioada ianuarie-iunie. Vânzările de pe categoria face care au ajuns la suma de 32,5 milioane de lei, cu 11,5% mai mari decât în aceeași perioadă a anului precedent, iar produsele de curățenie au înregistrat vânzări de 27,1 milioane de lei, cu 13,1% mai mult față de anul trecut.
Categoriile cu cea mai mare creștere au fost produsele solare, produsele profesionale și cele de make-up. Dintre acestea, gamele Gerovital Sun și Gerovital H3 Derma+ Sun au înregistrat creșteri individuale de peste 35%, pe fondul relaxării măsurilor împotriva COVID-19 și a creșterii mobilității consumatorilor, ajungând la nivelul vânzărilor înregistrate în 2019, în perioada pre-pandemică. Produsele Gerovital Sun au înregistat vânzări de 6,7 milioane de lei, în creștere cu 35,6% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce gama de dermatocosmetice solare, Gerovital H3 Derma+Sun, a înregistrat vânzări de 1,6 milioane de lei, în creștere cu 53,7% față de primele șase luni ale anului anterior.
Categoria biocidelor, lansată în primul semestru al anului trecut, în urma unei investiții de 500.000 de euro, a prezentat interes și în 2021. Compania a decis să continue producția de dezinfectanți și este, în prezent, în curs de avizare a unei game și mai extinse de produse destinate protecției populației.
„Încrederea pe care consumatorii o arată față de produsele noastre ne încurajează să continuăm investiția în calitatea produselor și a serviciilor și să rămânem dedicați angajamentului nostru de a inova. Vrem să ne menținem poziția pe segmentul produselor cosmetice și de îngrijire și să continăm să creștem, prin investiții susținute, gamele de curățenie și dezinfectanți, dar și să ne extindem prezența în mediul online și la nivel internațional”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.
Compania intenționează să investească aproape 14 milioane de lei în acest an, dublu faţă de 2020, în diversificarea portofoliului, lansarea de noi produse, rețeaua de distribuție și digitalizare.