Finanțări prin fonduri nerambursabile cuprinse între 100.000 euro și 1,5 milioane euro pentru investiții în exploatații pomicole

plantatii pomicole Sursă foto: Pixabay

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale lansează sesiunea de primire a solicitărilor de finanțare din acest an pentru submăsura 4.1a din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020) pentru investiţii în exploataţii pomicole.

Ghidul solicitantului aflat în consultare publică este disponibil pe pagina oficială de internet a Agenției, la secțiunea Transparență decizională. Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site, iar persoanele interesate se pot înscrie până la 5 februarie 2022.

În sesiunea din acest an, conform prevederilor PNDR 2020, prin submăsura 4.1a se va acorda finanțare distinctă pentru trei tipuri de investiții. Prima componentă vizează înființarea, extinderea, modernizarea plantației sau pepinierei, inclusiv condiționare și marketing.

Analize Economedia

criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
concedieri dreamstime
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic

Printr-o altă componentă de modernizare a exploatației se vor finanța investițiile care asigură depozitarea, condiționarea și procesarea produselor pomicole. De asemenea, în cadrul submăsurii se acordă fonduri europene pentru utilaje de recoltare prin care se asigură modernizarea exploatației pomicole.

Finanțare cuprinsă între 100.000 euro și 1,5 milioane euro

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Prin submăsura 4.1a „Investiții în exploatații pomicole” din PNDR 2020 se acordă fonduri nerambursabile în proporție de 50% până la maximum 70%, cu valori cuprinse între 100.000 de euro și 1,5 milioane de euro, în funcție de dimensiunea exploatației (exprimată în SO – standard output) și de tipul de beneficiar.

Astfel, pentru ferme mici cu dimensiunea între 4.000 – 11.999 SO, intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși: 100.000 de euro pentru achiziții simple, inclusiv utilaje recoltare și 450.000 de euro pentru proiecte complexe.

Pentru fermele medii 12.000 – 250.000 SO intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși: 200.000 de euro pentru investițiile care presupun achiziții simple, inclusiv utilaje recoltare și de 1.500.000 de euro în cazul proiectelor complexe.

Totodată, pentru obținerea de material de înmulțire și material de plantare fructifer, sprijinul este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși: 300.000 de euro pentru  achiziții simple, inclusiv utilaje recoltare și de 1.500.000 de euro pentru investiții complexe.

În cazul fermelor mari, cu dimensiuni mai mari de 250.000 SO, intensitatea sprijinului este de 50 % din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși 300.000 de euro pentru proiecte cu achiziții simple, inclusiv utilaje recoltare și de 1.500.000 de euro pentru proiecte complexe.

Pentru formele asociative sprijinul acordat este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, dar se va putea majora, cu 20 de puncte procentuale, însă rata sprijinului combinat nu poate depăși 90% pentru investiții colective (investiții efectuate organizații și de grupuri de producători și cooperative) și pentru investiții legate de operațiunile prevăzute la  art. 28 (Agromediu și climă) și  art. 29 (Agricultura ecologica) din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013, cu modificările și completările ulterioare.