Creşterile de dobândă din ultima perioadă au contribuit semnificativ la creşterea serviciului datoriei, însă cei cu credite ipotecare standard au o capacitate mai bună de plată, a declarat, miercuri, Florian Neagu, director adjunct în cadrul Direcţiei Stabilitate Financiară a Băncii Naţionale a României (BNR).
“La populaţie un singur mesaj şi anume că pentru debitorii cu credit ipotecar standard….vedem că din datele noastre aceştia sunt cei mai mulţi în sistem şi măsurile de protecţie cu privire la gradul de îndatorare ajută. Atunci când la nivelul BNR s-a implementat respectiva măsură, de a se accepta un grad maxim de îndatorare de 40%, sau 45 %, după caz, acest grad de îndatorare maxim a fost croit pentru a lua în calcul eventuale creşteri ale ratelor de dobândă, scăderi ale venitului disponibil sau pentru creditele în valută deprecieri ale monedei. Prin urmare, într-adevăr, creşterile de dobândă din ultima perioadă au afectat semnificativ şi au contribuit semnificativ la creşterea serviciului datoriei, însă cei cu credite ipotecare standard au o capacitate mai bună de plată. Prin urmare, mesajul de aici este chiar dacă în vremuri bune, cu rate de dobândă foarte reduse, ar putea părea mai puţin confortabilă constrângerea de a nu permite un grad cât mai mare de îndatorare, când te uiţi pe o perioadă mai lungă, pe un ciclu, vedem că asemenea măsuri, care se implementează tot mai mult la nivel european, ajută. Ajută debitorii să-şi gestioneze mai bine de datoriile”, a explicat Florian Neagu, la cea de-a 25 ediţie a Forumului Bancar Român.
El a făcut o referire la profitabilitatea din sectorul bancar şi din economia reală, menţionând că în economia reală este aproape dublă.
Florian Neagu a declarat că analizând modul în care se finanţează firmele se constată că apelul la creditul bancar este destul de modest. Pe primul loc se află creditul comercial. El a precizat că acesta nu este cel mai ieftin, calculele arătând că poate fi mai scump, de ordinul zecilor de procente, faţă de cel bancar.
“Şi noi, la Banca Naţională, ne uităm cam care este rata de neperformanţă a creditelor comerciale versus credite bancare. Şi rata de neperformanţă a primelor e de trei ori mai mare decât a creditelor bancare. Prin urmare, a te finanţa prin credit comercial ai un risc de aproape trei ori mai mare să pierzi tu ca firmă comparativ cu apelul la bănci”, a spus Florian Neagu.
E a adăugat că sectorul bancar este pregătit să susţină în continuare economia având resursele şi de capital şi de lichiditate necesare pentru continuarea finanţării.