Licitația pentru bucățile de autostradă care nu vor mai fi finanțate prin PNRR a încălcat legea – “atât de grav încât Comisia să nu mai dea niciun euro din miliardele prevăzute pentru contractele în cauză”, spune Marius Vasiliu, fost secretar de stat MIPE, acum analist în cadrul Departamentului Politici Publice al USR.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, a anunțat marți ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) Dragoș Pîslaru. Detalii AICI și AICI
Într-o postare pe site-ul Comunitatealiberală.ro, Vasiliu mențiomează că Ministerul Transporturilor a teacționat printr-un comunicat reiterând că “(…) modificările privind finanțarea prin PNRR nu sunt cauzate de erori administrative sau de slaba gestionare a proiectelor. Schimbările sunt cauzate de anumite necorelări tehnice între sistemul european de achiziții (JOUE) și cel național (SICAP), în special privind vizibilitatea publicării unor erate”.
“Toate aceste proiecte vor fi continuate și duse la bun sfârșit prin Programul Transport 2021–2027 sau din alte surse europene, convenite împreună cu Comisia Europeană”, au transmis oficialii.
Vasiliu:”E fraudă. Deja vu sau modus operandi?”
Vasiliu spune că motivul pentru care CE taie finanțarea din cauza unor achiziții la autostrăzi este identic cu cel pentru care anul trecut, în octombrie anunța că taie finanțarea PNRR pentru Metroul de la Cluj
“Acum Ministerul Transporturilor încearcă să acopere problema, cu un amalgam de informații, unele corecte, și bagatelizând problema principală. La fel ca Boc, noul ministrul al transporturilor invocă „anumite necorelări tehnice între sistemul european de achiziții (JOUE) și cel național (SICAP), în special privind vizibilitatea publicării unor erate”. Nu e vorba despre nicio necorelare! Licitația a încălcat legea. Atât de grav încât Comisia să nu mai dea niciun euro din miliardele prevăzute pentru contractele în cauză”, susține fostul secretar de stat.
Acesta explică procedura:
- Procedurile de achiziție se publică în – Sistemul Informatic Centralizat de Achiziții Publice – SICAP.
- Când ai o licitație care trece de pragul valoric (peste 5 milioane de euro la lucrări) procedura se publică automat și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene – JOUE, să vadă toate firmele din Europa și nu numai.
- Dacă faci o modificare substanțială la procedura care s-a publicat inițial, aceasta trebuie pusă într-un anumit formular în aplicația electronică care se numește anunț de tip erată; care se duce tot automat în JOUE.
“Și atunci ce s-a întâmplat? A fost vorba de o eroare a softului? Nici vorbă. Deși ministrul transporturilor cam asta vrea să dea de înțeles. Și de ce nu s-a trimis automat? Pentru că asta se întâmplă doar dacă încarci informația acolo unde trebuie. Dacă nu o încarci acolo, atunci informația nu mai ajunge la toți ofertanții interesați sau ajunge prea târziu. De ce ar fi făcut asta? Adică nu există metode mai subtile să faci să ajungă contractul la firma preferată?. La nivelul ăsta de interes, unul foarte mare, este foarte greu să “rezolvi” participarea din criteriile de calificare care țin de experiență, capacitate financiară, capacitate tehnică (oameni și utilaje). Prin urmare, rămân la îndemână metode din astea care par grosolane. Și speranța că nu se prind “aia”. Sau dacă se prind, se rezolvă cumva. Adică ăia de la CNAIR au încărcat în SICAP informația în formularul greșit – ca o simplă clarificare, nu ca un anunț de tip erată – astfel că nu avea cum să fie trimisă și în JOUE. Iar cei de la CE zic că nu putea fi doar o greșeală neintenționată, ci din contră, a fost cu intenție. În felul acesta, s-au asigurat că modificarea asta ajunge la cât mai puțină lume, iar șansele ca doar anume ofertant să liciteze au fost securizate într-o mare măsură, susține Vasiliu.
Cu toate acestea, fostul secretar de stat amintește că CE nu a zis nimic de fraudă și nici nu a sesizat EPPO, Parchetul European.
“Potrivit Regulamentului european al PNRR, Comisia taie banii doar în patru situații considerate foarte grave – este vorba despre fapte cu intenție (adică fraudă, corupție, conflict de interese sau dublă finanțare) și nu despre simple nereguli. Altfel, dacă era doar o “necorelare” cum zic Transporturile, atunci ar fi cerut autorităților naționale să aplice regulile stabilite potrivit legislației naționale – o amendă între minimum 5000 de lei și maxim 30.000 lei Iar dacă e fraudă, nici ce zice Ministerul Transporturilor în comunicat cu privire la faptul că aceste proiecte vor fi preluate în alte finanțări tot din fonduri europene, nu stă în picioare. Cum ne-am putea imagina că odată scos un contract de la finanțare dintr-un program european, va fi acceptat într-un alt program european?”, spune Vasiliu
Dacă e fraudă, de ce Comisia nu a sesizat EPPO?
Vasiliu: “Proceduri care țin de traseul banilor. Pentru că nu e vorba despre bani plătiți. ci despre bani care încă nu au fost transferați în conturile României. Și atunci pentru CE rămâne doar o chestiune națională. Într-o țară normală DNA s-ar sesiza imediat. La fel trebuia cum trebuia s-o facă și la Metroul de la Cluj”.