Franța a prezentat joi Comisiei Europene o cerere de modificare a planului de redresare și de reziliență (PNRR), la care vrea să adauge un capitol REPowerEU – investiții în eficiență energetic, potrivit unui comunicat al executivului european.
Acest capitol cuprinde măsuri legate de eficiența energetică a clădirilor și hidrogenul nefosil. Sunt incluse trei noi reforme și două noi investiții pentru atingerea obiectivelor REPowerEU, precum și două măsuri existente care au fost consolidate.
Propunerea Franței de modificare a planului, care va fi acum evaluată de Comisie, include eliminarea a șase investiții din planul inițial și modificarea a 57 de măsuri planificate.
Cererea Franței de modificare a planului său se bazează pe necesitatea de a lua în considerare inflația ridicată din 2022, întreruperile lanțului de aprovizionare și revizuirea în scădere a pachetului său maxim de granturi în cadrul mecanismului de redresare și reziliență (RRF) de la 39,37 miliarde EUR la 37,45 miliarde EUR. Scăderea granturilor nerambursabile pentru Franța, ca și în cazul României, reflectă performanța economică mai bună a Franței în 2020 și 2021 decât se preconiza inițial.
Comisia are acum la dispoziție cel mult două luni pentru a evalua dacă planul modificat îndeplinește în continuare toate criteriile de evaluare. În cazul în care evaluarea Comisiei este pozitivă, aceasta va prezenta o propunere de decizie de punere în aplicare modificată a Consiliului pentru a ține seama de modificările aduse planului francez. Statele membre vor avea apoi la dispoziție maximum patru săptămâni pentru a aproba evaluarea Comisiei.