Gen-Z nu doar visează la un viitor mai bun, 83% dintre aceștia fac și demersurile necesare să obțină unul

Gen Z, generatia Z, angajat

În ciuda la tot ce se crede despre Generația Z, tinerii care aparțin acesteia sunt mult mai orientați spre clădirea unui viitor bun față de generațiile anterioare. Un procent impresionant de 83% dintre respondenții Generației Z (cu vârste cuprinse între 23 și 27 de ani) au planuri de viitor, iar 38% dintre aceștia se gândesc cu cel puțin trei ani înainte, în timp ce un procent egal planifică pentru următorii unu până la trei ani. Urmați de Millennials (28-42 de ani), în rândul cărora 81% își planifică viitorul, și de Generația X (43-55 de ani), cu 71% potrivit studiului realizat de Deloitte „Cum cumpără asigurări Generația Z din Europa?”, realizat în nouă țări europene, inclusiv în Români.

Având în vedere creșterea prețurilor locuințelor și a costului vieții, mulți consumatori tineri din Europa locuiesc încă cu părinții. Dintre cei care s-au mutat din casele părinților, Generația Z din România se remarcă prin faptul că sunt mai puțin dornici să închirieze decât colegii lor din alte țări, arătând o preferință puternică pentru proprietatea locuinței, la fel ca generațiile anterioare. O altă diferență evidențiată de studiu este că România are o rată considerabil mai mare de tineri care își fac planuri de viitor (96%), dintre care 54% au planuri bine definite, față de 40%, media europeană.

„Deși România are cea mai mare rată de posesie a unei locuințe, chiar și în rândul Generației Z, interesul pentru asigurarea locuinței nu este mai mare decât în alte țări, conform studiului nostru. Un alt fapt interesant evidențiat de raport este că peste două treimi dintre românii din Gen Z spun că nu au suficiente informații despre asigurări. Aceștia se bazează în principal pe site-urile companiilor de asigurări (35%) și pe site-urile terților (34%) pentru informații, dar și pe familie (23%)”, a declarat Ana Șerban, Actuarial and Insurance Solutions Director, Deloitte România.

Analize Economedia

retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu
calculator, job, grafice
automotive foto 2
Victor Moraru si Marian Neacsu
oameni bagaje
multime, oameni, populatie, demografic, trecere de pietoni
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
bani, lei, finante, bancnote
bani, lei, finante, bancnote, bani numarati, impozit, taxe
Vladimir Putin, Xi Jinping, presedinte, rusia, china, moscova, kremlin, beijing, presedinte, china, rusia
bani, finante, lei, financiar, deficit
Gameloft Romania Cluj Napoca
onrc, registrul comertului
onrc, registrul comertului
Jerome Powell, FED
sticle vin
turism calatorii bani
Euro bani fonduri cheltuieli risipă fraude
bani, lei, finante, bancnote, bani numarati
Borhanci_Bazin-de-inot_01
Luca
onrc, registrul comertului
Pod Argeș Grădiștea București Giurgiu
bani, finante, lei, financiar, deficit
aeroport iasi plecari

Tinerii din această generație sunt interesați să trăiască într-o formă cât mai mare atât prezentul cât și viitorul: 26% din Gen-Z sunt mai interesați de îmbunătățirea constantă a bunăstării lor față de Millennials (24%) și față de Generația X (22%). Aceștia sunt mult mai preocupați de îngrijirea de sine și experiențe (Gen Z – 28%, Millennials – 22%, Gen X – 21%). Deși nu se concentrează încă pe economisirea pentru pensie, ei sunt dispuși să investească în propria sănătate și bunăstare (24%) și în propriile competențe (18%).

Tinerii sunt pe aceeași lungime de undă cu alte grupuri de vârstă în ceea ce privește sentimentul de siguranță oferit de bani (Gen Z – 33%, Millennials – 32%, Gen X – 32%), dar sunt mai puțin preocupați de finanțele lor și nu se consideră la fel de cumpătați ca alte generații (Gen Z – 24%, Millennials – 26%, Gen X – 30%). Acest lucru poate proveni din circumstanțele economice favorabile, care i-au făcut mai relaxați în privința banilor.

„Generația Z pune deja la încercare industria asigurărilor, după cum arată studiul nostru. Canalele de vânzare a asigurărilor preferate de consumatori variază de la o generație la alta, reflectând schimbările în comportamentul acestora. În timp ce Generația X merge de obicei la agentul său de încredere pentru a cumpăra o asigurare, Generația Z preferă să utilizeze o varietate mai mare de canale, în funcție de situație – internet, agenți și brokeri, aplicații mobile, sucursale fizice și chiar asigurări integrate. Aceștia preferă canalele self-service pentru produsele de asigurare simple, dar preferă canalele fizice pentru produsele complexe, cum ar fi asigurările de viață, auto sau de locuință.”, a declarat Claudiu Ghiurluc, Partener Audit și Asigurare, Deloitte România, și Lider al Industriei Asigurărilor.

Studiul indică, de asemenea, că Gen Z sunt o fire foarte curioasă și utilizează o multitudinea de surse de cunoștințe disponibile abordând cu lejeritate orice subiect, inclusiv asigurările, cu o minte curioasă ei efectuează propriile cercetări din mai multe surse și compară ofertele înainte de a lua o decizie de cumpărare. Astfel, din acest punct de vedere tinerii care fac parte din această generație sunt destul de chibzuiți și nu aleg să trateze cu nepăsare deciziile ce le pot influența viitorul.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.