Germania a ajuns la un acord provizoriu cu Uniper şi firma sa mamă – Fortum – privind naţionalizarea celui mai mare importator de gaze al ţării, a anunţat marţi Bloomberg, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Guvernul de la Berlin intenţiona să anunţe acordul săptămâna aceasta deşi contractele încă nu au fost semnate, susţin sursele.

Ministerul german al Economiei a precizat că nu comentează informaţiile, precizând că discuţiile sunt în derulare. „Când acestea vor fi finalizate, vă vom informa”, a declarat un purtător de cuvânt.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Nici oficialii firmei finlandeze Fortum nu au comentat, iar cei ai Uniper nu au fost disponibili imediat pentru declaraţii.

Săptămâna trecută, Uniper anunţa că executivul german ar putea prelua o participaţie majoritară în companie din cauza problemelor financiare, ceea ce deschidea calea spre adoptarea unei decizii istorice – naţionalizarea completă a firmei.

Uniper a înregistrat pierderi de 12,3 miliarde de euro în prima jumătate a acestui an şi a trebuit să fie salvată de stat, după ce reducerea livrărilor de gaze de către Gazprom a forţat compania germană să cumpere gazele de care avea nevoie la preţuri mai mari.